(Supra)taxarea ca politică de mediu

Scrisoare deschisă a Asociației OIREP Ambalaje

Fără nicio idee și dorință reală de a face ca sistemul de gestionare a deșeurilor de ambalaje să funcționeze, Ministerul Mediului mai aruncă încă o ciozvârtă din banii cetățeanului către sacul fără fund al ineficienței primăriilor pentru așa-zise campanii de educare și informare și pentru plimbatul de colo-colo al unor situații contabile, totul numai pentru a-și asigura liniștea din partea autorităților publice locale. Acesta este Ordinul de Ministru 2190 din data de 28 decembrie 2021. E ca și cum ai trata obezitatea cu medicamente din ce în ce mai scumpe, ignorând total obiceiurile alimentare greșite ale pacientului.

Extrem de previzibil, reglementările care au introdus în anul 2018 autoritățile locale ca verigă suplimentară obligatorie în fluxul gestionării deșeurilor de ambalaje din deșeurile municipale – în locul gestionării directe al acestui circuit de către agenții economici – au deschis calea unor distorsiuni majore de piață în domeniul managementului deșeurilor.

Autorităților locale li s-a oferit practic un monopol pe deșeuri, care s-a manifestat rapid prin pretenții la tarife disproporționat de mari pentru valorificarea unor deșeuri de ambalaje minim separate de celelalte tipuri de deșeuri.

Obligația Organizațiilor de Implementare a Răspunderii Extinse a Producătorilor (OIREP) de a lucra cu aceste monopoluri ad-hoc, obligație de care depinde licențierea acestor organizații, a făcut ca tarifele scăpate de sub control cerute de administrația locală să fie plătite fără crâcnire de către OIREP-uri. Dar aceste tarife nu au nicio legătură cu eficiența economică reală a activității operatorilor de salubritate, cu calitatea deșeurilor valorificate – cea mai scăzută din piață – sau cu tarifele practicate pentru aceleași tipuri de deșeuri din celălalt circuit, cel privat.

Bani pentru campanii fără efect

Aflate în tirul încrucișat dintre obligația legală de a contracta deșeuri de ambalaje din circuitul municipal și abuzul tarifar practicat de autoritățile locale, OIREP-urile au mai primit în același an și obligația de a finanța campanii de educare și conștientizare a populației pe teme de colectare separată, care ar fi trebuit să se desfășoare la solicitarea autorității centrale pentru protecția mediului, în speță ministerul de resort. Bineînțeles, totul fără detalii sau norme clare despre modul în care acești bani să se poată utiliza altfel decât fragmentar, de fiecare OIREP în parte, în locul unor campanii de informare concertate, centralizate la nivel național.

La rândul lor, municipalitățile au primit oportunitatea ca pe lângă tarifele deja exagerat de mari pentru deșeurile proprii să beneficieze de alți 40 lei/tonă material de reciclat destinat campaniilor de educare a populației, acestea toate peste taxele locale de salubrizare pe care statul „a uitat” să le scoată din uz. Astfel, extrem de mulți bani au fost cheltuiți în inundarea străzilor patriei cu postere, flyere, broșuri și înscrisuri pompieristice despre ecologie, economie circulară, planete verzi și așa mai departe. Fiecare cum s-a priceput, a cheltuit banii prevăzuți în de lege în campanii de mică anvergură, cu efect minim și cam atât.

Atenție, vorbim de aceleași autorități locale care conform controlului Ministerului Mediului nu au capacități de colectare separată și sortare a deșeurilor, deși investiții uriașe, de miliarde de euro din bani europeni au fost realizate în infrastructură de colectare separată (igloo-uri, containere, pubele de diferite volume), platforme de depozitare și de sortare a deșeurilor. E bine de știut și faptul că eficiența cu care deșeurile municipale sunt colectate separat și reciclate este de maxim 10% din cât generează populația plătitoare de taxe, depozitarea în devălmășie a acestor deșeuri la groapă continuând să fie metoda cea mai uzitată de ADI-uri și primării.

Bani pentru gestionarea datelor

Iar pentru că lucrurile nu se puteau opri aici, în luna decembrie a anului care tocmai s-a încheiat, Ministerul Mediului a decis aplicarea a încă unei taxe, de 40 lei/tonă deșeu de ambalaj gestionată, din partea producătorilor prin OIREP-urile care îi reprezintă. Acești bani sunt destinați „gestionării datelor“ de către municipalități. Altfel spus, plata salariilor unor angajați ai statului (salariați ai autorităților publice locale) sau privați (salariați ai Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară – ADI, entități de drept privat declarate ca fiind de utilitate publică) este pusă în sarcina altor agenți economici privați – producători și importatori de produse ambalate, prin OIREP-uri.

Și mai interesant este faptul că gestionarea datelor de către angajații ADI și UAT este discutabilă, ei primind datele ce țin de trasabilitatea deșeurilor de la propriii operatori de salubrizare. Mai trist este că niciuna dintre taxele nou instituite și percepute la nivel local sau redirecționate către municipalități nu oferă nici cea mai mică garanție că deșeurile vor fi colectate separat sau că vor fi sortate în mod real în vederea trimiterii spre reciclare. Sau că gropile de deșeuri vor dispărea la un moment dat. Sau că starea de igienă bacteriologică a terenurilor și cursurilor de apă învecinate cu aceste gropi se va îmbunătăți. Sau că gradul de reciclare a deșeurilor municipale, inclusiv a celor de ambalaje, va urca peste atât de penibilul procentaj de 10%.

Recompensarea incompetenței

De doi ani de zile membrii Asociației OIREP Ambalaje, alături de multe alte organizații patronale sau industriale depun eforturi constante în a semnala aceste disfuncționalități Guvernului, Parlamentului și autorităților publice locale. De doi ani Asociația OIREP Ambalaje își exprimă deschiderea, dorința și interesul de a lucra împreună cu autoritățile pentru a găsi soluții, pentru a remedia eventualele probleme, pentru a aduce și circuitul municipal al gestionării deșeurilor la eficiența și gradul de operativitate ale circuitului privat, pe care l-a gestionat până acum cu o rată de succes de aproape 100% în îndeplinirea obiectivelor trasate prin lege, așa cum se poate vedea din toate rapoartele de mediu la nivel național.

Din păcate însă, reacția partenerilor de dialog instituțional a fost și a rămas una slabă, difuză și fără finalitate. În realitate, singurul răspuns al autorităților la problematica generată printr-o legislație promovată fără consultarea mediului economic și fără analize serioase de impact a fost acela de a mai impune (încă) o taxă.

Guvernarea prin taxe și tarife exorbitante, secondată de lipsa atribuirii controlului și a asumării răspunderii administrației locale pentru banii ceruți sunt factorii care vor condamna România la un perpetuu ultim loc în atingerea obiectivelor de mediu la nivel european. În plus, nerespectarea principiilor europene ale funcționării sistemului de management al deșeurilor, prin introducerea de către România a unui model „unicat“ dedicat autorităților locale va continua să perturbe elementele de bază ale unei economii de piață: concurența, eficiența, trasabilitatea și transparența circuitului banilor.

Conform principiilor enunțate în Directiva (UE) 2018/851 a Parlamentului European și a Consiliului de modificare a Directivei 2008/98/CE privind deșeurile, în cadrul schemelor de Răspundere Extinsă a Producătorilor „cerințele generale minime ar trebui să diminueze costurile și să stimuleze performanța, precum și să asigure condiții de concurență echitabile, inclusiv pentru întreprinderile mici și mijlocii și să evite obstacolele în calea bunei funcționări a pieței interne“. Totodată „cerințele ar trebui să îmbunătățească guvernanța și transparența schemelor de Răspundere Extinsă a Producătorilor (EPR) și să reducă riscul de conflicte de interese între organizațiile care pun în aplicare obligațiile ce le revin în temeiul schemelor EPR în numele producătorilor de produse și a operatorilor ce se ocupă de deșeuri cu care respectivele organizații încheie contracte“.

Nouă, Organizațiilor care Implementează Răspunderea Extinsă a Producătorilor, nu ne rămâne decât să cerem în continuare o deschidere la consultare din partea Legislativului și a Guvernului. Pentru că până când transparența decizională nu va funcționa în mod real, nici managementul deșeurilor nu va fi unul corect și eficient.•