Infrastructura de reciclare a României se confruntă probabil cu cel mai dificil moment din ultimul deceniu. Modelul de Responsabilitate Extinsă a Producătorului (EPR), care stă la baza gestionării deșeurilor electrice (DEEE) și a ambalajelor, a intrat într-o fază de „îngheț“ financiar. Scăderea drastică a consumului, combinată cu o criză de lichiditate pe lanțul de plăți, riscă să transforme obiectivele de mediu ale țării în simple cifre pe hârtie, imposibil de atins în realitate.
Volume în scădere, costuri record
Datele macroeconomice recente indică o intrare a României în recesiune tehnică, cu o contracție a PIB-ului de 1,9% și o inflație ce se menține la pragul de 10%. Pentru sectorul reciclării, acest lucru a creat un „foarfece“ economic devastator. Consumul privat a scăzut semnificativ, gospodăriile amânând achiziția de electronice noi și reducând drastic volumul de produse cumpărate. În sectorul bunurilor de larg consum (FMCG), scăderea volumelor de ambalaje puse pe piață este estimată între 12% și 15% față de perioada anterioară, reflectând direct scăderea puterii de cumpărare.
Pe de altă parte, costurile operaționale au explodat. Liberalizarea prețului la gaze din luna martie 2026, scumpirea combustibililor (+12,9%) și noile taxe de carbon (ETS2) au împins tarifele de colectare și procesare la niveluri nesustenabile.
OIREP-urile și OTR-urile, captive într-un cerc vicios al plăților
Problema cea mai gravă nu este doar lipsa volumelor, ci blocajul fluxurilor financiare. Atât organizațiile care gestionează deșeurile electrice (OTR), cât și cele pentru ambalaje (OIREP) raportează o degradare severă a disciplinei de plată. În mod tradițional, contribuțiile EPR ar trebui să circule rapid pentru a susține activitatea zilnică a colectorilor și reciclatorilor. În realitate, mulți producători și comercianți, presați de propriile dificultăți financiare, au extins termenele de plată către OIREP-uri și OTR-uri la 60 sau chiar 90 de zile.
Acest decalaj creează o reacție în lanț:
• OIREP/OTR-urile nu mai dispun de lichidități imediate pentru a finanța campaniile de colectare.
• Reciclatorii, care au costuri fixe uriașe cu energia și salariile, rămân fără capital de lucru.
• Sistemul de colectare se blochează, stațiile de sortare își reduc activitatea, iar deșeurile rămân neprocesate.
Paradoxul costurilor românești
O analiză sectorială a sistemului EPR din domeniul DEEE evidențiază o ineficiență structurală majoră. În România, costul de gestionare a DEEE este aproape dublu față de media europeană. Dacă în UE statele operează cu costuri de 100–120 euro/tonă, în România acestea ajung la 227 euro/tonă. Cauzele sunt multiple, de la inexistența unei rețele de colectare la nivel național până la costurile de operare (electricitate, logistică) care au atins maximul ultimilor trei ani.
Într-o economie funcțională, acest diferențial era absorbit de volumul mare de marfă pusă pe piață. Astăzi, într-un regim de contracție, acest raport de 2:1 față de restul Europei devine o povară care nu mai poate fi susținută fără a crește masiv prețurile la raft – lucru imposibil de realizat fără a prăbuși și mai mult consumul.
Operatorii din piață spun că fără o intervenție legislativă care să permită „ajustarea ciclică“ a țintelor în funcție de evoluția PIB-ului și a inflației — instrument prevăzut de directivele europene, dar ignorat la nivel local — sistemul EPR riscă un colaps total. În absența unei recalibrări, anul 2026 ar putea marca momentul în care reciclarea în România devine o activitate pur teoretică, blocată între facturi neplătite și o piață în contracție.• Matei Dumitru
