România va demara oficial procedurile la nivelul Comisiei Europene pentru ca ursul brun să rămână fără statutul de protecție. Anunțul a fost făcut de viceprim-ministrul și ministrul interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tánczos Barna, care a precizat că țara noastră va beneficia în acest demers de sprijinul mai multor state membre ale Uniunii Europene.
Scopul acestei inițiative este trecerea ursului brun într-o altă anexă a legislației europene, fapt care ar permite o flexibilizare a managementului acestei specii și ar oferi autorităților pârghii mai clare de intervenție.
Tánczos Barna a explicat că dorește să folosească un precedent creat recent în Germania, unde lupul a fost retras de pe lista speciilor strict protejate după ce un exemplar a atacat și ucis un ponei. Ministrul interimar a subliniat că, în cazul României, miza este mult mai mare, fiind vorba despre vieți omenești.
„La noi, nu poneii sunt în pericol, ci oamenii. Au murit zeci de persoane. Din păcate, avem zeci de tragedii din cauza atacurilor de urs. Și zilele trecute am avut situații de genul acesta, motiv pentru care trimit o scrisoare comisarului și solicit includerea pe ordinea de zi a următoarei ședințe a unui punct prin care propunem același tratament în cazul ursului brun ca la lup, o flexibilizare sau o trecere a ursului brun într-o altă anexă unde să aibă un statut de protecție ca specie, dar nu în toate statele membre“, a declarat Barna într-o conferință de presă.
Solicitarea oficială către Comisia Europeană este deja redactată, iar autoritățile de la București au început strângerea de semnături și susținători în rândul celorlalte state membre ale UE. Lista completă a țărilor care vor sprijini România în această inițiativă legislativă urmează să fie definitivată în cursul săptămânii viitoare.
Tánczos Barna a amintit că o lege care propune majorarea cotelor de vânătoare a fost adoptată, însă aceasta se află în prezent pe masa Curții Constituționale, fiind așteptată o decizie. Până atunci, oficialul insistă că rezolvarea de durată a problemei nu poate veni decât prin modificarea directă a legislației comunitare.● Matei Dumitru

