O investigație recentă a unor jurnaliști de la Washington Post arată că numeroase țări își subevaluează emisiile de gaze cu efect de seră în raportările către ONU.
Examinarea a 196 de rapoarte cu privire la emisiile țărilor a scos la iveală o inadvertență imensă între cantitățile declarate și cele generate. Diferența s-ar situa între 8,5 miliarde tone (cam cât emite China anual) și 13,3 miliarde tone (mai mult decât emit anual Statele Unite) oricum, ceva enorm ca impact pentru încălzirea globală.
Multe țări declară că emisiile pe care le produc sunt absorbite în mare parte de vegetație pe teritoriile lor. Regulile ONU permit scăderea din total a emisiilor astfel neutralizate. De exemplu, în 2016 emisiile Malaysiei au fost de 422 milioane tone, nivel cu care a ajuns între cei mai mari 25 de poluatori globali, dar recent țara a spus că arborii ei consumă cantități mari de dioxid de carbon și a declarat doar 81 milioane tone. Astfel Malaysia și-a scăzut peste 243 milioane tone, adică 73% din totalul calculat pe baza cifrelor din 2016.• Irina Tomșa