Uniunea Europeană a avut în ultimii zece ani pierderi economice de peste 145 miliarde euro din cauza schimbărilor climatice care au provocat fenomene meteo extreme – valuri de caniculă, secetă, furtuni violente și inundații. Pe măsură ce efectele climatice se intensifică, și pagubele devin tot mai mari: valoarea pierderilor economice a crescut constant cu aproape 2% anual pe parcursul ultimului deceniu, conform estimărilor Agenției Europene de Mediu.
Cele mai mari pagube s-au înregistrat în 2017 (27,9 miliarde euro) din cauza valurilor de căldură care au provocat secetă și incendii în numeroase zone din Europa, iar cele mai scăzute pierderi au fost în 2012 (3,7 miliarde euro). În 2020 daunele economice provocate de schimbările climatice în statele membre au fost de 12 miliarde euro, ceea ce înseamnă în medie 27 euro per locuitor. Cele mai mari pierderi au fost în Grecia (91 euro per locuitor), Franța (62), Irlanda (42), Italia (41), Belgia (33), Luxemburg (22), Germania (21) și România (19 euro per locuitor), iar cele mai scăzute s-au înregistrat în Bulgaria (0,7 euro), Slovenia și Slovacia (ambele cu 4 euro per locuitor). Informațiile au fost publicate pe 24 octombrie a.c. de Oficiul European de Statistică (Eurostat).• Irina Tomşa