Implementarea unor soluții de colectare a deșeurilor electrice la îndemâna cetățenilor este una dintre direcțiile de bază ale ECOTIC. În acest sens, asociația are o serie de colaborări cu autorități publice locale, precum și cu companii de salubrizare care asigură servicii de colectare a deșeurilor electrice de la populație.
În luna februarie a acestui an au fost amplasate în mai multe zone din municipiul Buzău recipiente de colectare a deșeurilor electrice printr-un parteneriat între ECOTIC, RER SUD și Primăria Buzău. Astfel, buzoienii au posibilitatea de a preda gratuit deșeurile electrice și electronice în fiecare zi de vineri în intervalul orar 12:00 – 16:00, la cele trei containere amplasate în Piața Centrală, Piața Dorobanți nr. 2 și Complex Crâng (Micro 14). Cetățenii pot aduce atât deșeuri electrice și electronice de dimensiuni mici și medii (uscătoare de păr, fiare de călcat, laptopuri, fierbătoare, mixere, televizoare etc.) cât și de mari dimensiuni (frigidere, mașini de spălat, sobe electrice, uscătoare de rufe ș.a.), precum și surse de iluminat (lămpi fluorescente, becuri LED, lămpi cu vapori de sodiu etc.). Soluția vine în întâmpinarea locuitorilor care doresc să se debaraseze rapid și corect de astfel de deșeuri, mai ales dacă nu au spațiu pentru a le depozita până la predarea în campaniile semestriale.
De asemenea, în perioada 21 martie – 24 aprilie a.c., RER SUD organizează împreună cu partenerii săi campania „Buzău, oraș deschis curățeniei“, prin care îndeamnă locuitorii să colecteze separat deșeurile electrice și electronice, precum și pe cele voluminoase.
Este important de menționat și preocuparea constantă a RER SUD de a veni în sprijinul cetățenilor prin desfășurarea de campanii semestriale de colectare a deșeurilor electrice direct de la domiciliu, în baza solicitărilor telefonice, conform unui program anunțat în prealabil.
„RER SUD, alături de partenerii săi, depune eforturi constante pentru a oferi buzoienilor soluții de gestionare corectă a deșeurilor de echipamente electrice prin oferirea unor puncte și servicii de colectare la standarde europene. Trebuie reținut că aceste deșeuri conțin substanțe nocive care odată ajunse în mediu îl pot polua ireversibil și că prin colectarea lor separată și asigurarea drumului către reciclare contribuim la crearea unui oraș din ce în ce mai curat și la menținerea emblemei «Buzău deschis curățeniei». Prioritatea noastră este aceea de a oferi buzoienilor un serviciu de salubrizare complet și adaptat constant cerințelor legislative, iar colectarea separată a deșeurilor de echipamente electrice va fi tratată cu maximă seriozitate ținând cont că abandonarea lor are un mare impact negativ asupra mediului în care trăim“, a declarat Liviu Mocanu, directorul general al companiei RER SUD.
Detalii despre modul de gestionare a deșeurilor electrice, electronice și electrocasnice, precum și despre campaniile organizate sunt disponibile pe www.rersud.ro.• ECOTIC