Fundația Conservation Carpathia organizează cea de-a doua ediție a programului Junior Ranger, în care invită copiii pasionați de natură din ciclul gimnazial să facă primii pași în domeniul conservării. Anul acesta, în program se pot înscrie copii din 12 comunități, mai mult decât dublu față de 2023. Ultima zi pentru înscriere este 31 mai 2024.
Prin programul Junior Ranger, Fundația Conservation Carpathia oferă șansa copiilor de a cunoaște și de a înțelege natura, de a se familiariza cu specificul meseriei de ranger, printr-un program complex pe termen lung, care cuprinde o tabără și activități în teren alături de rangerii fundației și de echipa de educaţie.
La această ediție se pot înscrie copiii din ciclul gimnazial, respectiv din clasele a V-a – a VIII-a, din următoarele comunități din județul Argeș: Albești de Mușcel, Arefu, Bughea de Sus, Brăduleț, Dragoslavele, Lerești, Nucșoara, Rucăr, Podul Dâmboviței, Sălătrucu, Stoenești, Valea Mare Pravăț.
Selecția copiilor în programul Junior Ranger se va realiza în două etape:
Etapa I:
• 1-31 mai 2024: Copiii vor scrie și vor trimite o scrisoare în care vor explica de ce este importantă pentru ei natura și de ce și-ar dori să participe în program. Scrisoarea se va trimite la adresa de email: i.duica@carpathia.org, în atenția Ioanei Duică, coordonatorul programului, și va fi însoțită de formularul de aplicare care se poate descărca de pe site-ul fundației.
• 1-20 iunie 2024: Aplicațiile vor fi evaluate, iar copiii selectați vor participa și la un interviu online cu echipa de educație.
• 21 iunie: Vor fi anunțați cei 40 de elevi care vor participa la o tabără despre natură de 5 zile. Taberele se vor desfășura în perioada 1-19 iulie 2024.
● Etapa II
După finalizarea taberelor, copiii care manifestă un interes deosebit pentru natură și vor dori să se dezvolte în continuare în această direcție vor intra în programul de formare continuă, care va începe în august 2024.
„La prima ediție a programului am cunoscut copii extraordinari,implicați și curioși, care s-au dezvoltat alături de rangerii Fundației Conservation Carpathia, învățând lună de lună despre activitățile pe care le derulează zilnic. Printre subiectele abordate au fost importanța pădurilor, reconstrucția ecologică, monitorizarea și reintroducerea speciilor, biodiversitatea și elemente de siguranță pe munte. Am decis să extindem anul acesta programul și în alte comunități și, pentru că la prima ediție am cunoscut copii extrem de pasionați de natură, am decis ca anul acesta, după tabere, în programul pe termen lung, să rămână toți cei care doresc să participe la activitățile lunare, fără a mai trece printr-un nou proces de selecție“, a explicat Ioana Duică, specialist educație, coordonator al programului Junior Ranger.
„Programul Junior Ranger deschide noi oportunități pentru copiii din comunitățile Munților Făgăraș, care trăiesc atât de aproape de natură și care pot în viitor să lucreze într-un parc național sau într-o arie naturală protejată“, a adăugat Victoria Donos, directorul de comunicare și comunități al Fundației Conservation Carpathia.
Pentru a-și îmbunătăți tehnicile de lucru cu copiii, dar și tehnicile de siguranță pe munte, rangerii Fundației Conservation Carpathia (cei care ghidează călătoria copiilor în programul Junior Ranger) au participat la un program de instruire intensivă în cadrul programului „Rangers for Rangers“. Astfel, aceştia au învățat tehnici de prim-ajutor în colaborare cu Fundaţia pentru SMURD, dar și metode de conectare și de învățare, de la Kristin Biebl și Mario Schmid, rangeri în Parcul Național Pădurile Bavareze, cu o experiență de peste 20 de ani în gestionarea programului Junior Ranger.
Ce vor face copiii din prima ediție a programului?
Programul Junior Ranger al Fundației Conservation Carpathia a debutat în 2023 și s-a adresat copiilor din Dragoslavele, Lerești, Nucșoara, Podu Dâmboviței, Rucăr, județul Argeș. Peste 100 de copii s-au înscris în program, dintre care 40 de elevi au fost selectați după prima etapă, participând la o tabără de cinci zile despre natură. În programul pe termen lung participă 20 de copii, iar 10 dintre aceștia au fost într-o excursie în Parcul Național Retezat, cel mai vechi parc național din România.
Junior Rangerii rămân în program și vor fi implicați în activități din ce în ce mai complexe, urmând ca în timp să devină mentori pentru noile generații de copii care se alătură proiectului.
Rangerul este un angajat al Parcurilor Naționale, meserie cu tradiție în străinătate, introdusă recent în Clasificatorul Ocupațiilor din România. Acesta este responsabil de respectarea legislației și a regulamentului ariei naturale, de activități de ghidaj și de informare a turiștilor, de activități de educație, monitorizare a faunei și inventariere a florei, fiind un suport pentru echipele de cercetare. Rangerul colaborează cu localnicii, dar și cu autoritățile competente care pot interveni în caz de urgențe.• ecologic