Continuitatea operării eco-insulelor digitalizate este esențială pentru atingerea țintelor de reciclare ale României

Sursa foto: TechBolide

Instalarea eco-insulelor digitalizate și operarea lor pe termen lung este esențială pentru atingerea țintelor de reciclare ale României. Etapa de după implementarea acestor sisteme a fost tema centrală a Conferinței „Eco-insule digitalizate: bune practici, legislație și atingerea țintelor de reciclare“, organizată de 3R GREEN CLUSTER în parteneriat Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, la care au participat secretarul de stat Raul Pop, Adrian Ștefănescu, director în cadrul Direcției de Monitorizare a Direcției Generale PNRR, Cecilia Martin, director al Direcției Deșeuri și Situri Contaminate, precum și reprezentanți ai companiilor Ax Perpetuum, TechBolide și ai mai multor Unități Administrativ Teritoriale.

Evenimentul a adus în prim-plan stadiul investițiilor din teren, anticiparea momentului de tranziție de la etapa de implementare a proiectului, susținută prin fonduri europene, cu o perioadă de garanție de doi ani, la etapa de operare și funcționare pe termen mediu și lung.

Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Raul Pop, a evidențiat dimensiunea și importanța programului de investiții în eco-insule: „Obiectivul nostru este ca România să își îndeplinească obligațiile asumate în domeniul gestionării deșeurilor, iar pentru asta trebuie să vedem realist cum stau lucrurile la nivel local. Avem provocări majore în atingerea țintelor, iar România plătește deja penalități pentru întârzieri legate de depozitare. Proiectul eco-insulelor este unul de amploare și este foarte important că a început. Suntem într-o etapă în care cel mai important pas este utilizarea efectivă a datelor generate de aceste sisteme. Eco-insulele reprezintă ultima etapă a procesului de digitalizare a sectorului de mediu, iar 2026 este un an-cheie pentru finalizarea investițiilor prin PNRR. Cred că situația din teren este mai bună decât o arată cifrele, însă raportarea trebuie îmbunătățită. Vom demara o campanie națională de informare, pentru că atunci când cetățenii sunt informați, ei reacționează. Este important să vedem și exemple de bune practici din care putem învăța“.

Raul Pop secretar stat Ministerul Mediului site
Raul Pop, secretar stat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor
Sursa foto: TechBolide

Adrian Ștefănescu, director în cadrul Direcției de Monitorizare a Direcției Generale PNRR, a arătat că proiectul se află într-o etapă avansată de implementare, urmând a continua și după ce fondurile europene se vor epuiza, prin finanțare preluată de Fondul pentru Mediu: „Ne aflăm la aproximativ cinci luni de finalizarea programului finanțat prin PNRR. Din cele 5.000 de eco-insule prevăzute, peste 4.300 sunt deja instalate, iar cele mai multe sunt deja funcționale. Termenul-limită pentru instalarea tuturor este 30 iunie, urmând ca procesul de operaționalizare să continue ulterior. Programul nu se oprește odată cu încheierea PNRR. Durabilitatea și menținerea funcționalității sistemelor sunt componente esențiale ale evaluării.”

Adrian Stefanescu Directia de Monitorizare a Directiei Generale PNRR site
Adrian Ștefănescu, director în cadrul Direcției de Monitorizare a Direcției Generale PNRR
Sursa foto: TechBolide

Din perspectiva politicilor de mediu, Cecilia Martin, director în cadrul Direcției Deșeuri și Situri Contaminate, a atras atenția asupra faptului că este nevoie de colaborare între toți actorii și de continuarea programului pentru a atinge indicatorii de performanță: „Atingerea țintelor de reciclare rămâne o provocare majoră, iar nivelul de performanță stagnează în jurul valorii de 13%. Fără o colaborare reală între autorități, operatori și cetățeni, rezultatele nu vor apărea. Eco-insulele sunt un instrument util, dar în paralel trebuie să investim în educație și informare. Ministerul Mediului rămâne un partener de dialog pentru a transforma aceste investiții în rezultate concrete“.

Cecilia Martin Directia Deseuri si Situri Contaminate site
Cecilia Martin, director în cadrul Direcției Deșeuri și Situri Contaminate MMAP
Sursa foto: TechBolide

Din partea companiilor care furnizeaza o parte a acestor sisteme s-a atras atenția asupra acestui moment de tranziție. După primii doi ani, în care furnizorii se ocupă de mentenanța eco-insulelor în baza garanției oferite, autoritățile locale trebuie să bugeteze aceste servicii fără de care sistemele nu pot funcționa optim. Conform proiectului, eco-insulele trebuie să rămână în funcțiune încă 5 ani după expirarea garanției, astfel că mentenanța este absolut necesară pentru finalizarea programului.

Dan Pitic CEO Ax Perpetuum site
Dan Pitic, CEO Ax Perpetuum
Sursa foto: TechBolide

Dan Pitic, CEO Ax Perpetuum, a subliniat diferența dintre instalare și operare: „Eco-insulele includ un sistem digital de raportare care ne arată frecvența de utilizare și susține aplicarea principiului «plătești cât arunci». După cei doi ani de garanție, urmează o perioadă de minimum cinci ani în care sistemele trebuie să rămână funcționale. Asta presupune mentenanță atât pentru componentele mecanice, cât și pentru cele electronice și digitale. Continuitatea tehnologică este esențială pentru validarea investiției pe termen lung“.

Madalina Birsasteanu CEO TechBolide site
Mădălina Bîrsășteanu, CEO al TechBolide
Sursa foto: TechBolide

Reprezentanta companiei care a realizat componenta electronica și cea de software instalată în sisteme, Mădălina Bîrsășteanu, CEO al TechBolide, a evidențiat rolul platformei software în funcționarea eco-insulelor: „Platforma software este, practic, administratorul digital al eco-insulelor. Gestionează cantitățile colectate, profilul utilizatorilor și detaliile privind volumele, oferind administrațiilor o imagine clară asupra performanței sistemului. În perioada următoare, peste 1.000 de eco-insule vor ieși din garanție și este important ca autoritățile locale să bugeteze mentenanța din timp. Eco-insulele trebuie întreținute și actualizate constant pentru a funcționa în parametri. Un avantaj foarte important al implementării eco-insulelor pentru localități este că acestea pot să facă economii. Prin utilizarea datelor colectate, se poate optimiza și fluidiza întreg procesul de colectare a deșeurilor și, astfel, sunt diminuate penalizările, păstrând sume importante la bugetul local“.

Georgiana Badalica Marketing and Comms. Director TechBolide site
Georgiana Bădălică, director marketing Techbolide
Sursa foto: TechBolide

Georgiana Bădălică, director marketing Techbolide, a atras atenția asupra oportunităților pe care le oferă componenta digitală a eco-insulelor în contextul obligațiilor de informare a cetățenilor: „Primăriile trebuie să desfășoare campanii de informare pentru cetățeni privind colectarea selectivă, iar platforma software oferă una dintre cele mai accesibile și eficiente căi de comunicare. Pot fi implementate, prin update de software, funcționalități suplimentare dedicate campaniilor de comunicare. Aceste instrumente pot fi activate la cererea autorităților locale și integrate natural în ecosistemul digital deja existent. Practic, eco-insulele pot deveni nu doar puncte de colectare, ci și canale directe de informare și educare a comunității folosind infrastructura deja existentă“.

Ax Perpetuum este lider de proiect pe loturile câștigate din program și furnizor al echipamentelor fizice, iar TechBolide este subcontractor, furnizor al componentei digitale a sistemului, electronica montată pe eco-insule și software-ul. Până în prezent, cu sprijinul celor două companii au fost instalate peste 4.000 de eco-insule digitalizate, utilizate în aproape 80 de unități administrativ-teritoriale, cu peste 6 milioane de accesări înregistrate până la acest moment.

Concluzia comună a conferinței a fost că etapa post-implementare este una decisivă pentru validarea investiției realizate prin PNRR, în primă etapă, și ulterior prin AFM. Instalarea eco-insulelor a reprezentat un pas fundamental, dar succesul proiectului va fi măsurat prin capacitatea autorităților locale de a menține funcționarea sistemelor în parametri, după expirarea perioadei de garanție. Continuitatea mentenanței digitale, actualizările software și operarea constantă a infrastructurii tehnologice sunt condiții necesare pentru ca eco-insulele să rămână un instrument eficient de gestionare a deșeurilor.

Un al doilea obiectiv esențial îl reprezintă utilizarea datelor generate de sistem. Eco-insulele oferă administrațiilor locale acces la informații relevante privind frecvența de utilizare, volumele colectate sau comportamentul cetățenilor, modul în care deșeurile sunt separate pe fracții în vederea colectării. Valorificarea acestor date poate contribui la optimizarea serviciilor, la fundamentarea deciziilor administrative și la reducerea costurilor generate de neconformitate sau penalități. Fără integrarea acestor informații în procesul decizional, digitalizarea riscă să rămână doar o infrastructură instalată, nu un mecanism activ de creștere a performanței.

În final, participanții au subliniat că atingerea țintelor de reciclare presupune colaborare instituțională și responsabilitate comună. Autoritățile centrale, administrațiile locale și furnizorii de soluții tehnologice trebuie să acționeze coordonat pentru a asigura continuitatea proiectului, a învăța din experiență și a âmpărtăși bune practici și soluții identificate în teren. Eco-insulele reprezintă o investiție strategică în modernizarea serviciilor publice de mediu, iar asumarea etapei de maturizare – prin planificare bugetară, mentenanță și dialog constant – este pasul necesar pentru transformarea acestei investiții într-un rezultat durabil pentru comunități.•

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

„Eco“ nu mai merge fără dovezi

Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services