Din seria „Un comisar acuză“
Episodul 2: România este groapa de gunoi a Europei? Cu siguranţă, pregătiţi-vă de adevărata invazie a gunoaielor

Am primit la redacţie a doua scrisoare de la un comisar al Gărzii de Mediu, o analiză care reflectă nu numai greutăţile cu care se confruntă angajaţii acestei instituţii, ci şi felul în care Statul român luptă sau mai bine spus refuză să lupte cu adevărat împotriva infraţionalităţii de mediu. Vă prezentăm în continuare această scrisoare. Numele semnatarului nu îl facem public deocamdată din motive lesne de înţeles.• ecologic

„La nivel teoretic stăm excelent ca stat, avem strategii de gestionare a deşeurilor la nivel naţional, analize SWOT, legislaţie transpusă uneori mot-a-mot, conferinţe zgomotoase cu participanţi supraspecializaţi, care din păcate expun de cele mai multe ori situaţii fără a lua în calcul concretul dâmboviţean, practic specificul naţional, regional, până la cel local, pentru că pur şi simplu nu cunosc termenul de ,,firul ierbii“ şi nu au fost în contact cu realitatea de zi cu zi de la nivelul zero.

O ţară cu extreme evidente, o zonă rurală care în mod normal trebuia să fie extrem de curată, verde, dar care a fost asfixiată de resturile şi mizeria generată şi transportată ilegal din urban sau din afara României, o lipsă totală de reacţie din partea autorităţilor locale, care ar trebui să gospodărească efectiv comunităţile, inclusiv autorităţile de forţă din posturile de la sate, comune, localităţi mici, care foarte rar şi cu greu iau atitudine din proprie initiaţivă împotriva poluatorilor, primari care chiar ei incită la acte reprobabile împotriva mediului, fie că dau ordine să se îngroape deşeuri, fie că exploatează agregate minerale sau păduri, fie acceptă impasibili comunităţi mai speciale care incendiază sistematic deşeuri ş.a.m.d.

În ceea ce priveşte capitolul deşeurilor naţionale, când vorbim efectiv de toate deşeurile pe care le generăm noi în ţară, fără aportul deşeurilor din afară, putem să acceptăm cu toţii faptul că este evident că avem lacune majore ca stat responsabil, la partea de punere în practică a ceea ce clamează politicienii că ar trebui să se facă.

Toate deşeurile generate, de la deşeuri menajere la deşeuri reciclabile, DEEE, anvelope uzate, haine uzate, vehicule scoase din uz, mobilier, compost, absolut toate trebuiau şi trebuie să aibă fluxuri clare, de la colectare, preluare, transport, până la tratare, reciclare.

Pregătirea în vederea reutilizării, prin activităţi de reparare, de repunere în funcţiune şi refolosire este un obiectiv esenţial pentru deşeurile care se pretează la o astfel de abordare.

Însă aici ne lovim evident de societatea consumerismului şi de adepţii ei, cei mai mulţi dintre noi, că vrem sau nu vrem. Indiferent că vorbim de industria IT, de telefoane, de televizoare, maşini, haine etc, promoţiile şi preţurile din ofertele imbatabile duc evident la schimbările mult mai dese ale acestor obiecte, cele vechi luând drumul pubelelor, îngroşând cifrele care arată măsura reală a civilizaţiei actuale.

Oricum gradul de civilizaţie al unei societăţi ţine fără doar şi poate, din capacitatea ei de a „rezolva“ resturile, deşeurile, mizeria şi gunoiul pe care îl generează.

Deşi avem proceduri de infrigement, amalgamul de autorităţi aşa-zis responsabile încă nu s-a amorsat destul de serios pentru a stopa practicile ilegale. Nu s-a declanşat nici un război real la scară largă, naţională, cu consecinţe penale pentru entităţile economice sau persoanele care îşi bat efectiv joc de mediul nostru al tuturor.

Există urmări extrem de grave, plecând iniţial de la simple nerespectări atât ale legislaţiei de mediu, cât şi ale unor fluxuri tehnice, fie că vorbim de poluarea aerului, poluarea apelor, inclusiv poluarea unor pânze de apă freatică, poluarea solurilor, fie prin executarea unor construcţii pe terenuri unde au fost îngropate deşeuri, care evident nu pot susţine fundaţii viabile, iar în cazurile unor cutremure mai mari vor genera drame incredibile cum s-au văzut şi în Turcia de curând.

Este clar că dacă nu se acţionează integrat pe toate palierele, juridic, administrativ şi tehnic pentru a schimba paradigma greşită în care încă evoluăm, de acest haos vor profita elementele interesate exclusiv de profituri financiare imense şi imediate, în dauna a tot ceea ce ne înconjoară, aer, apă, sol, subsol, peisaje, cultură, spiritualitate, adică ceea ce sintetizăm în două cuvinte: Mediul Înconjurător.

Şi cine poate integra toate aceste paliere dacă nu Garda Naţională de Mediu (GNM)?

Un domeniu uriaş

Dar ce poate face GNM de una singură? Gărzii Naţionale de Mediu i se reproşează în general sub toate formele că nu acţionează în acelaşi timp în toate punctele vulnerabile, care sunt extrem de numeroase. Mii şi mii de sesizări pentru mirosuri dezagreabile, pentru limite de zgomot depăşite, praf obişnuit sau particule în suspensie PM10 sau PM2,5, monoxid de azot, dioxid de sulf, NO_X, SO₂, incendii diverse de deşeuri, inclusiv deşeuri medicale sau pur şi simplu incendieri de mirişti, abandonări de deşeuri pe câmpuri, pe marginea drumurilor sau căilor ferate, în râuri sau chiar în mijlocul pădurilor, exploatări de nisip sau piatră, braconaj, trafic ilegal de deşeuri etc.

Cum să acţioneze însă această instituţie de mediu în condiţiile în care cadrul legislativ este parţial inadecvat acestui areal şi chiar acestui sistem de lucru, iar sistemul juridic în general nu răspunde pe măsura ameninţării şi nu este adaptat noilor provocări?

Cei aproximativ 480 de comisari ai GNM, trebuie să acţioneze non-stop în 42 de judeţe plus Municipiul Bucureşti şi Rezervaţia Biosferei Delta Dunării. Practic cu greu poţi scoate o medie de 10 comisari pe judeţ, ceea ce înseamnă un comisar repartizat pentru aproximativ 40 000 de locuitori, respectiv un comisar per 500 de kmp. În Bucureşti este şi mai rău, pentru că sunt 2 comisari de mediu pe sector, adică 2 comisari la o populaţie între 300 000-400 000 locuitori în fiecare sector.

Scurt istoric al GNM

Garda Naţională de Mediu a fost înfiinţată în anul 2003, ca o entitate majoritar formată din tehnicieni, ingineri în diverse domenii de activitate (pentru că asta vizează mediul înconjurător, tot ce ne înconjoară, aer, apă, sol, subsol, zgomot, vibraţii, biodiversitate, instalaţii etc) care să analizeze şi să „controleze modul în care sunt respectate prevederile unor acte de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului, inclusiv măsurile stabilite prin programele de conformare, pentru activităţile economico-sociale şi respectarea procedurilor legale în emiterea actelor de reglementare“ pentru aproximativ 60.000 de obiective economice autorizate şi asta mai ales în lumina pregătirilor de atunci, de aderare la UE.

Printre atribuţiile GNM s-a introdus şi obligaţia de a verifica absolut toate aspectele din sesizările cu privire la încălcarea legislaţiei în vigoare, luată la general, pe tot ce afectează mediul înconjurător, adică tot ce ne înconjoară, iar încet-încet instituţia a fost îndreptată spre alte direcţii decât cea iniţială, inclusiv în verificarea oricărui tip de sesizare care are legătură directă sau indirectă cu un factor de mediu şi, de parcă nu era destul de complicat, inclusiv în domenii conexe, dar care în principiu sunt în competenţă serviciilor specializate ale administraţiei publice locale şi ale serviciului de ordine publică din cadrul secţiilor/posturilor de poliţie. Un mic exemplu, controalele pentru zgomotul generat la terase şi discoteci, care este în mod clar un atribut al ordinii publice şi nu unul de mediu.

Astfel, ce a fost gândit iniţial ca o entitate de analiză şi control a unor fenomene industriale de poluare, generate în principiu de instalaţii tehnice şi tehnologice, s-a transformat efectiv în trupe de patrulare sistematică şi de „intervenţie“ în orice eveniment ,,de urgenţă“, inclusiv în cazurile de incendieri de mirişti, incendieri de deşeuri pe proprietăţi private de către persoane fizice, în zone foarte periculoase controlate de clanuri de interlopi, pentru diverse fapte care intră în aria de competenţă a autorităţilor publice locale sau ale poliţiei/jandarmeriei acestea ţinând de ordinea publică, comisarii de mediu nefiind pregătiţi în acest scop, neavând efectiv în fişa postului acest tip de intervenţii periculoase, neavând dotările necesare, care cu siguranţă aparţin Serviciilor 112.

Serviciul de permanenţă de mediu 24/24, 7/7, 365/an este impus comisarului de mediu fără a fi reglementat corect şi mai ales fără a fi recunoscut.

Voluntariat impus

Comparativ cu instituţiile de forţă ale MAI sau MAPN, permanenţa GNM este practic ,,voluntară“, dar, paradoxal, impusă, având aceleaşi aspecte şi anume permanent la dispoziţie, anunţare în cazul părăsirii localităţii şi toate astea fără a beneficia însă de aceleaşi drepturi cu Serviciile 112 deja reglementate. A se vedea blamarea sporului de periculozitate. Serviciul de verificare în punctele de trecere a frontierei este la fel, nereglementat, în comparaţie cu Poliţia de Frontieră sau Vamă sau chiar ANAF – Antifraudă, existând nişte ruperi de ritm de care profită traficanţii. Vorbim de programul săptămânal până la orele 22 , iar weekend-ul liber.

Începând cu anul 2001 până în 2021, poliţia de frontieră a anunţat în conformitate cu articolul specific (art. 20, pct. 6 din OUG nr. 105/2001 care reglementa acest tip de intervenţie al GNM în frontieră) de extrem de puţine ori autorităţile de mediu cu privire la traficul ilegal de deşeuri sau alte evenimente derulate la frontieră, legate de operaţiuni cu deşeuri, însă de fiecare dată Garda Naţională de Mediu deconta oprobiul public la adresa inacţiunii generale cu privire la stoparea intrării de deşeuri ilegale în România.

În concluzie, Garda Naţională de Mediu îndeplineşte în fapt rolul de Poliţie a Mediului, dar fără a avea nici pe departe minimul de instrumente ale unei poliţii şi nici anvergura dată de către un statut adecvat al comisarului de mediu, având obligaţii, dar nu şi drepturile similare cu ale unui poliţist.

Ingineri contra interlopi

În anul 2021, modificarea abordării poliţiei de frontieră a generat şi o modificare totală a modului de răspuns al GNM la toate aceste evenimente, astfel că în mare parte resursele umane şi materiale au fost direcţionate către controale în aceste puncte de trecere a frontierei, rămânând descoperite însă alte ,,fronturi de lucru“. În ultima perioadă, incendierile de deşeuri din jurul Capitalei, dar şi din mai multe judeţe, pun la încercare capacitatea de răspuns a GNM şi în fapt a statului la asemenea provocări. Pentru că având de a face cu grupări de interlopi, este o obligaţie de a coordona activităţile ce ţin mai mult de competenţele DIICOT, comisarii de mediu având doar un rol de experţi tehnici şi nu de investigatori, aşa cum sunt de fapt împinşi în faţă de către un sistem neadaptat îndeajuns realităţilor, sistem care nu percepe că fiecare instituţie are rolul ei bine definit şi nu o aglomerare instituţională cu un amestec de atribuţii pe linie de mediu. Astfel s-a ajuns ca petenţii să sune insistent la Garda de Mediu în cazul incendiilor în condiţiile în care 112 – Pompierii, Poliţia, serviciile de urgenţă sunt soluţia, nu GNM care este totuşi un compartiment tehnic ingineresc.

Astfel, nu poţi să ceri de la o instituţie civilă formată din ingineri, să lupte în prim plan cu clanurile interlope, fie ea şi sprijinită până la un punct de jandarmi sau anumite structuri cum ar fi poliţia economică şi serviciul arme şi substanţe periculoase. Până la un punct, adică punctul acela fiind exclusiv acţiunea de percheziţie. Ulterior, acţiunile nu sunt neapărat obligatorii în comun. Statutul neclar al comisarului de mediu, inclusiv poziţionarea lui destul de jos în arhitectura aceasta de intervenţie, fac să fie foarte slabă forţa de reacţie în general a statului român, ceea ce generează imaginea unui stat slab. Oare atribuţiile Poliţiei, Jandarmeriei, organelor administraţiei publice, inclusiv poliţiile locale nu sunt bine conturate? Sau din nepăsare ajungem la o diluare a acestora în ciocnirile cu infractorii, iar în prim plan este împinsă o instituţie mai mult tehnică şi nu una de intervenţie în forţă?

Puzderie de agenţii, o singură Gardă de Mediu

Să nu uităm de multitudinea atribuţiilor GNM stabilite pentru domeniul habitatelor naturale, biodiversităţii şi ariilor protejate.

Deşi există o pleiadă de instituţii care pozează sub umbrela de protecţie a mediului ca ANANP – Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, ANAR – Administraţia Naţională Apele Române, Garda Forestieră, ANPA – Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură, ANRM – Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, AFM – Administraţia Fondului de Mediu, ANPM – Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, DSP, ANPC sau RAR, AFIR – Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, GNM s-a trezit cu atribuţii suplimentare preluând de la instituţiile de mai sus capitolul de control specializat atât pentru arii protejate, cât şi pentru ape, pentru combinatele prelucrare a lemnului, antibraconaj, balastiere, deşeuri medicale etc.

Totuşi, cu efectivul extrem de restrâns, GNM încearcă să se ocupe de majoritatea acestor probleme, în măsura în care poate fi tehnic şi uman posibil.

Dacă luăm însa în considerare şi factorul politic, care este evident că disturbă din plin o activitate normală, este de dorit ca acesta să fie eliminat din aceasta ecuaţie pentru eficientizarea activităţii GNM. Factorul conştiinţei personale a comisarilor de mediu, dar mai ales a comisarilor şefi cu funcţii de conducere sprijiniţi politic la nivel teritorial care nu trebuie să se lase influenţaţi negativ de acest factor politic local, trebuie să fie primordial.

Şi să nu uităm un alt factor: educaţia. Lipsa acestei educaţii civice a dus la monstruozităţi greu de imaginat pentru o societate pretins civilizată, aceste monstruozităţi constând chiar şi numai în acele celebre abandonări extinse de deşeuri la marginea oricărei localităţi, lângă orice cale ferată, în orice pădurice, pe malurile râurilor, pe marginea căilor rutiere etc.

Instituţii şi competenţe

Cum să nu eşueze un stat în acest domeniu care a devenit de curând strategic la nivel declarativ când el suportă cheltuieli extrem de mari cu funcţionarea multor instituţii, probabil utile, dar care nu consideră că au şi obligaţii şi responsabilităţi în domeniul de inspecţie şi control al protecţiei mediului ci doar drepturi, lăsând practic o singură instituţie să-şi asume responsabilitatea controlului integrat.

Dar pentru asta ai nevoie de personal specializat pe domeniile de referinţă şi ultraspecializat pentru domenii mai sensibile cum ar fi lupta împotriva criminalităţii transfrontaliere de mediu, plătit decent raportat la responsabilitatile sale, conştient de misiunea sa şi mai ales neîmpiedicat să-şi facă treaba.

Garda Naţională de Mediu, deşi firavă ca personal însă asfixiată de responsabilităţi, primeşte sistematic responsabilităţi sporite, mai ales pe un palier care ar trebui să ţină de securitatea naţională în domeniul mediului desigur, de exemplu, conlucrarea cu Agenţia Europol, (conform Legii nr. 56/06.03.2018 privind cooperarea autorităţilor publice române cu Agenţia Uniunii Europene pentru Cooperare În Materie de Aplicare a Legii – Europol) şi cu Interpol.

Comisarii de mediu sunt nevoiţi să se implice în investigarea complexă a acestor moduri de operare a grupărilor infracţionale specializate în operaţiuni ilegale cu substanţe chimice periculoase şi deşeuri, atât la nivel naţional, cât mai ales la nivel internaţional, o activitate de investigaţie reală din teren comparativ cu celelalte autorităţi române cu competenţe în domeniu (conform ANEXEI la Legea nr. 56/2018 publicată în Monitorul Oficial cu numărul 211 din data de 8 martie 2018), după cum urmează:

Autorităţile române competente:
1. Ministerul Afacerilor Interne, prin: Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Direcţia Generală de Protecţie Internă, Inspectoratul General pentru Imigrări, Jandarmeria Română şi Direcţia Generală Anticorupţie;
2. Ministerul Finanţelor Publice, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală;
3. Serviciul Român de Informaţii, Ministerul Public, Instanţele judecătoreşti;
4. Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor;
5. Ministerul Mediului, prin Garda Naţională de Mediu;
6. Ministerul Justiţiei, prin Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate.

O meserie periculoasă

Lucrătorii GNM se confruntă cu riscuri foarte mari ca primă interfaţă oficială şi mai ales la vedere, (nume, prenume, caracter civil, fără minimă protecţie, vulnerabili din multe puncte de vedere) în cadrul acţiunilor de investigare a activităţilor grupărilor, care pe parcurs se identifică ca fiind grupări infracţionale cu indicii pertinente şi aspecte de crimă organizată, ce derulează operaţiuni cu deşeuri şi substanţe chimice periculoase.

Nu există o protecţie instituţională veridică (asistenţă juridică, consiliere psihologică, asigurări medicale generale măcar pentru contaminările biologice/bacteriologice, chimice, radiologice) şi nici o motivare similară (drepturi generale şi specifice conform responsabilităţilor reale) cu a celorlalte autorităţi competente specificate în Legea nr. 56/2018.

Poate că unii dintre aceşti comisari operativi ar merita apreciere după o viaţă profesională dusă de multe ori în condiţii mult mai grele ca unii dintre poliţişti. GNM ca şi restul instituţiilor, inclusiv cele de forţă şi inteligence, au asistat uneori impasibile la cum în ultimii 20-30 de ani deşeurile au devenit în România o afacere cu o anvergură deosebită. Altfel cum explicăm inacţiunea statului ca întreg?

În acest domeniu complex al afacerilor cu deşeuri am observat cu toţii că încep să fie angajaţi din ce în ce mai multi oameni şi se obţin profituri extrem de mari cu costuri minime. Observăm cu speranţă totuşi şi cum criminalitatea împotriva mediului, incluzând operaţiunile ilegale cu deşeuri, începe să fie considerată în sfârşit drept delict grav, deoarece nu numai că reprezintă un risc pentru mediu, ci sunt deseori fapte legate de alte forme de infracţionalitate, precum spălarea de bani, evaziunea fiscală, contrabanda, crima organizată, terorismul etc.

Totuşi, deşi sesizările penale sunt înaintate de către comisarii de mediu pentru fapte din sfera infracţiunilor de mediu, ele se împart, ulterior după înregistrare, pe mai multe direcţii de cercetare a mai multor forme de infracţionalitate cum am mai spus, spălare de bani, evaziune fiscală, fals şi uz de fals etc.

Legile par nepermisive, dar unele lăsa intenţionat porţite, iar forţele de intervenţie şi aşa insuficiente, suferă de subfinanţare şi subdimensionare cronică, uneori tot intenţionat.

Totuşi pe parcursul ultimilor ani, în România GNM a întocmit sute de sesizări penale care conturează destul de clar nivelul criminalităţii de mediu descoperite, pentru traficul ilegal de deşeuri fiind peste 100 de sesizări penale documentate, participând pe palierul tehnic în numeroase dosare în cadrul cercetărilor, alături de poliţişti şi procurori, până la instanţele de judecată.

Din analiza situaţiei existente rezultă însă două aspecte negative majore, convergente şi interdependente. Pe de o parte, o legislaţie încă stufoasă şi uneori confuză, incompletă şi inadecvată domeniului, în permanentă modificare şi completare, efectiv în funcţie de interese partinice, şi pe de altă parte, o atitudine încă rezervată şi oarecum precaută a organelor de aplicare a legii penale.

Reprezentanţii Parchetului General, dar şi procurori străini, în special cei italieni, precizează că reţelele de crimă organizată transnaţionale se folosesc de criminalitatea de mediu pentru a spăla banii proveniţi din traficul de droguri, fiind implicate şi în traficul de deşeuri şi produse chimice periculoase, după ce se falsifică documentele de descriere a produselor periculoase pentru a evita controlul autorităţilor, la care se adaugă desigur şi superficialitatea controalelor.

Toate autorităţile române de mediu sunt şi aici prinse pe picior greşit, deoarece nu dispun de laboratoare eficiente mai ales în domeniul prelevării, eşantionării, analizării şi încadrării probelor din deşeurile ilegale depistate, în timp util. Comisarii de mediu sunt nevoiţi să solicite contra unor sume substanţiale, de pe piaţa liberă, serviciile unor laboratoare private care uneori emit buletine de încercare exact pentru operatorul economic cercetat. Adică fac analiza şi pentru acuzat şi pentru acuzator. Acesta este riscul în piaţa liberă şi nişată.

În plus, prelevarea standard de mediu cu gradul de relevanţă şi reprezentativitate nu este acceptată de orice instanţă, deoarece se doreşte o analiză din punct de vedere criminalistic pe palierul procedural, reprezentativitatea solicitată fiind foarte mare, ceea ce presupune costuri imense de manipulare mai ales în porturi.

Dimensiunea reală a fenomenului infracţional în domeniul criminalităţii de mediu, inclusiv cea transfrontalieră, nu este în totalitate cunoscută, iar dosarele penale cuprind doar o mică parte a infracţiunilor din acest domeniu.

Este de necontestat faptul că infracţionalitatea ecologică reală, rămasă ascunsă, este în România mult mai importantă decât cea descoperită, sesizată şi cercetată atât administrativ. cât şi penal şi, în orice caz, incomparabilă cu cea pedepsită conform legislaţiei în vigoare. O atare reacţie penală neconvingătoare are multiple explicaţii, dar în mod evident are implicaţii tot mai grave asupra cadrului de viaţă general al cetăţenilor, condiţiilor de existenţă ale societăţii româneşti şi stării economiei naţionale care oricum nu este puternică, ea fiind dependentă de mai mulţi factori inclusiv externi.

Este dificil ca o autoritate major subfinanţată, fără resurse umane suficiente şi mai ales fără posibilitatea instituţională de a fi pregătită continuu în pas cu noile trenduri, cu specialişti în diversele domenii sensibile, să poată acoperi fără probleme toate domeniile amintite.

Totuşi, GNM efectuează în jur de 40.000 -50.000 de inspecţii şi controale de mediu pe an, foarte multe şi pe un palier de prevenţie, aplică mii de sancţiuni contravenţionale şi întocmeşte sute de sesizări penale, cu toate că dispune de un efectiv real oscilant în teren de aproximativ 450-480 de comisari pe întreg teritoriul ţării, ceea ce înseamnă cam un comisar de mediu la 40.000 de cetăţeni.

România, un El Dorado pentru traficanţii de gunoaie

Costurile semnificativ mai scăzute pentru tratarea deşeurilor constituie un stimulent economic extrem de important pentru infractorii care gestionează expedierile ilegale de deşeuri către România ca un veritabil EL Dorado, dar şi pentru operaţiunile interne.

Dacă standardele şi capacităţile de reciclare/valorificare din România nu vor fi adecvate şi în mare măsură nu sunt, riscurile potenţiale pentru sănătate şi mediu vor avea implicaţii din ce în ce mai grave pe termen mediu şi lung, în primul rând pentru comunităţile de oameni.

Autorităţile competente de mediu – GNM în special – se trezesc în situaţia în care să asigure un echilibru relativ între solicitările externe de transfer şi capacităţile reale de valorificare interne şi de aici rezultă o necesitate a întăririi capacităţii GNM atât din punct de vedere al interconectării cu toate autorităţile responsabile de autorizare, de monitorizare şi control al traficului de deşeuri, cât şi ca personal cu drept de control, comisari de mediu specializaţi, concentraţi mai ales în punctele nevralgice/fluxurile importante de introduucere a deşeurilor în ţară, deja identificate.

Diferenţele de punere în aplicare şi interpretare din statele membre nu au dus la crearea unei pieţe comune viabile, intenţionat sau nu, pentru utilizarea şi reciclarea deşeurilor fiind necesar un efort comun continuu susţinut pentru a se asigura o punere în aplicare uniformă a regulamentelor europene, punând un accent deosebit pe deşeurile cu caracteristici periculoase.

O soluţie foarte bună este organizarea şi dezvoltarea Reţelei de procurori de mediu specializaţi, la toate nivelurile Ministerului Public, dar şi pregătirea de ofiţeri de poliţie judiciară specializaţi pe linie complexă de mediu care să lucreze în echipă cu comisarii de mediu. Ţinând cont de tendinţele care conturează viitorul acestui tip de reacţie a statului împotriva infracţionalităţii de mediu, necesitatea de a limita o hemoragie de specialişti care părăsesc GNM şi se vor îndrepta în principiu în zona privată, sărind practic în cealaltă barcă, este un fapt imperativ.

Este imperativă şi pregătirea continuă a comisarilor de mediu în absolut toate domeniile civile de activitate, aceasta fiind necesară pentru a asigura o reacţie avizată atât d.p.d.v. juridic, cât mai ales tehnic. În ultimii zece ani, trebuie punctat faptul că bugetul pentru pregătirea comisarilor de mediu a fost zero lei.

Nevoia de schimbare

Noile tendinţe, în lumina trendului european lansat de Pactul Ecologic, coroborate cu activităţile ambiţioase pe care şi le propune noul Parchet European trebuie să ducă în România la o regândire a schemei de luptă împotriva criminalităţii de mediu, în care Garda Naţională de Mediu ar trebui să aibă un rol mai bine definit, recunoscut şi sprijinit de întreaga arhitectura guvernamentală pentru un obiectiv naţional şi european, chiar luând în calcul impedimentul războiului din Ucraina care frânează în mod evident unele progrese pe linie de mediu. Succesul său depinde în mare măsură de implicarea și angajamentul publicului și al tuturor părților implicate, de la responsabilii decizionali până la partea executivă, însă cu o măsură justă, analizând din toate punctele de vedere excesele propagandistice ale unor entităţi cu false agende de mediu, acestea trebuind a fi analizate atent de mai multe structuri şi chiar sancţionate.

Totodată, reiterăm faptul că aspectele ce ţin de economie şi mediu sunt subsecvente noţiunii de securitate comună, dar numai împreună cu palierul de securitate socială formează paradigma dezvoltării durabile în sine. Fără o abordare integrată a acestor trei aspecte: economic, social şi de mediu, lupta împotriva criminalităţii de mediu în România, inclusiv a celei transfrontaliere, va suferi un blocaj accentuat.

Toate acţiunile precedente sunt permanent analizate de GNM, iar acţiunile viitoare sunt preconizate a se derula sub spectrul cooperării interinstituţionale, cu condiţia definirii clare a rolui pe care îl are Garda Naţională de Mediu în arhitectura acestui întreg, în a coagula cunoştinţele, dotările şi informaţiile viabile şi a le redirecţiona într-un sens pe care structurile europene şi internaţionale l-au trasat deja şi diseminat oficial către toate statele membre.

Exact în acest context, România este încurajată să elaboreze măsuri legislative suplimentare, dar care să fie şi adaptate specificului naţional pentru a putea fi puse în practică, precum şi instrumente adecvate pentru o luptă mai eficace împotriva criminalităţii de mediu, acestea incluzând modificarea unor acte normative naţionale, acordarea unor competenţe sporite în cercetarea aspectelor referitoare la criminalitatea de mediu, creşterea capacităţii Gărzii Naţionale de Mediu prin suplimentarea pe cât posibil a numărului de comisari specializaţi (pentru a acoperi şi restul de 75% de obiective de mediu controlabile) o alocare de resurse financiare în funcţie de necesităţile operative reale, astfel încât partea de cercetare/verificare a unor aspecte penale aflate de facto în responsabilitatea de clarificare a Gărzii Naţionale de Mediu să fie la un nivel la fel de ridicat cu al celor din celelalte state membre cu care avem ambiţia să ne comparăm.

Urmează o altă victorie a interlopilor?

În schimb, ce face România ca stat? Desfiinţează structuri specializate în monitorizarea trasabilităţii şi controlul transferurilor de deşeuri în condiţiile în care situaţia deşeurilor în ţara este cea expusă mai sus, la care se vor adăuga mii şi mii de tone aduse pe căi ilicite din afara României, mai ales că ne apropiem de intrarea în grupul ţărilor Schengen când dispar graniţele atât pe zona de vest, cât şi pe cea de sud.

Trebuie spus totuşi că mulți comisari ai Gărzii de Mediu au avut de-a lungul timpului o combinație între viziune, curaj, curiozitate și seriozitate. Viziune pentru că GNM trebuie să le ofere oamenilor soluții urgente și curaj de a lua decizii grele, dar importante, chiar dacă acest fapt loveşte în înterese de grup și de partid sau chiar nemulțumeşte comunități întregi.

Trebuie să avem curaj și să fim brutal de onești. Drumul anevoios parcurs de instituție trece sistematic prin procese de transformare în încercarea de a se adapta continuu noilor realități. De multe ori aceste realități nu sunt însă în consonanță cu misiunea instituției de a apăra mediul înconjurător. De multe ori interese obscure pun piedici extrem de greu de trecut, iar răul instituțional odată făcut este aproape imposibil de reparat.

Au existat perioade prolifice în activitatea și misiunea GNM, neîngrădite, iar odată ce s-a realizat un flux de informații constant s-a câstigat încrederea unor parteneri externi, extrem de serioși și importanți.

Însă este greu să faci performanță fără a avea la dispoziție un minim din ce este necesar, iar acestea sunt acele frâne pe care calcă din pură incompetență sau conform intereselor de grup o serie de birocraţi oportuniști cu anumite teme de lucru aflați la butoanele deciziei.

Direcţiile tehnice care reprezintă motorul GNM trebuie sprijinite pentru a putea merge în direcția dorită. Presiunea ce vine din interiorul, dar și exteriorul GNM devine incisivă și prin nepăsarea altor factori care asistă impasibili în loc să ia atitudine.

Întotdeauna când survine o frână bruscă în momentul în care GNM ia avânt din punct de vedere al unor rezultate notabile în încercarea de a stopa unele fenomene care tind să ia amploare și să afecteze iremediabil factori de mediu, vin și întrebările: Ce? De ce? Când? Cum? Unde? Dar mai ales cine?

De aceea este interesant de văzut cine acordă ajutorul GNM în a afla răspunsul la toate întrebările de mai sus. Ne punem speranța că există cineva informat și pus la punct cu aceste tentative de destabilizare chiar a siguranței naționale de mediu. Putem spera să avem aşa ceva?

Dificultăţile pe care le întampină cineva care îndrăzneste să pună punctul pe I nu constau atât de mult în a spune adevărul, cât în curajul de a-l rosti răspicat, punctat și public.

Aflăm zilele acestea de ce se doreşte în fapt să se pună o frână instituțională activității GNM pe partea de monitorizare şi control al trasabilităţii deşeurilor introduse în România.

Iar la întrebarea cine? Încet, încet ies la suprafață cu bucurie interesele de grup și purtătorii lor de stindard care nici măcar nu se feresc prea mult, clamând în diverse medii modul de gândire în totală disonanță cu ceea ce ar fi de așteptat să se întâmple într-o țară civilizată și în legătura cu o instituție cu valențe europene recunoscute.

România este groapa de gunoi a Europei? Cu siguranţă, pregătiţi-vă de adevărata invazie a gunoaielor.“•

Un comisar al Gărzii de Mediu