Eco-Rom Ambalaje, prima organizație licențiată în România pentru implementarea obligațiilor privind Răspunderea Extinsă a Producătorului (REP), a fost prezentă la Bruxelles în cadrul evenimentului găzduit de organizația internațională EXPRA – The Extended Producer Responsibility Alliance. Eco-Rom Ambalaje este membru fondator al EXPRA din anul 2013, a servit trei mandate consecutive ca membru în Consiliul Director și a participat la grupurile tehnice de lucru contribuind semnificativ la formularea punctelor de vedere ale Alianței în raport cu legislația europeană, realizarea și comunicarea unor proiecte interne de cercetare.•
EXPRA a sărbătorit cea de-a zecea aniversare printr-o conferință organizată în data de 26 aprilie a.c. având ca temă istoria EXPRA și a Răspunderii Extinse a Producătorului (REP) de-a lungul ultimului deceniu, privind în același timp și spre viitorul sistemelor de REP.
Evenimentul a strâns laolaltă peste 130 de participanți din mai mult de 30 țări ale lumii, inclusiv organizații care implementează REP (Producer Responsibility Organisations – PRO), reprezentanți ai instituțiilor europene, ai Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), ai unor ONG-uri și ai industriei responsabile, pentru a discuta despre progresul făcut în ultimul deceniu în promovarea sustenabilității ambalajelor, precum și provocările care ne așteaptă.
Experții au discutat despre potențialul pe care o are Răspunderea Extinsă a Producătorului dacă aceasta este implementată corect, în același timp admițând că nu există vreo soluție miraculoasă pentru a îmbunătăți gestionarea deșeurilor și că sistemele REP trebuie adaptate la situația locală.
Conferința a accentuat importanța aplicării regulilor de aur ale EXPRA și adoptarea unei viziuni holistice atunci când se promovează circularitatea și neutralitatea carbonului. Participanții au fost de acord cu faptul că trebuie consolidată cooperarea dintre actorii lanțului valoric al ambalajelor, pentru a se atinge obiectivele ambițioase stabilite de legiuitori privind prevenirea generării deșeurilor, reutilizarea și reciclarea acestora.
Evenimentul a fost deschis cu un discurs al comisarului european pentru Mediu, Virginijus Sinkevičius, care a susținut că EXPRA este un partener important al Comisiei Europene și a accentuat rolul crucial jucat de această alianță în implementarea obiectivelor politicii Uniunii Europene privind economia circulară și neutralitatea climatică. A apreciat cele mai bune practici recomandate de EXPRA și membrii acesteia, notând că acestea pot inspira practici similare pentru un spectru mai larg de sectoare atât în Uniunea Europeană, cât și la nivel global.
Consilierul belgian pentru Mediu, Adly Manseri, a vorbit despre nevoia neutralității tehnologice, atât pentru colectarea deșeurilor, cât și în ceea ce privește metodele de reciclare.
În cadrul primului panel s-a discutat despre începutul adoptării unei legislații privind economia circulară la nivelul Uniunii Europene și despre începuturile EXPRA. Participanții au vorbit despre evoluția legislației Uniunii privind Răspunderea Extinsă a Producătorului și despre măsura în care UE și EXPRA și-au îndeplinit speranțele și ambițiile din urmă cu un deceniu. Concluziile au fost că pot fi trase învățăminte importante din ultimii zece ani, în sensul în care sunt necesare principii trans-sectoriale pentru eficientizarea legislației și că nu poate exista doar o singură abordare care să se potrivească tuturor Statelor Membre ale Uniunii Europene.
„Este important să împărtășim experiențele și cunoștințele competitorilor noștri, să le transmitem și celor care nu sunt membri ai EXPRA, pentru o îmbunătățire continuă și pentru a atinge obiectivele și ambițiile noastre comune. Este necesară o mai bună comunicare cu consumatorii și administrațiile publice locale, pentru a-i informa despre valoarea ambalajelor. Aceste lecții ar trebui să ghideze viitoarele acțiuni și politici ale industriei responsabile, pe măsură ce continuăm să evoluăm către o economie mai circulară și sustenabilă“, au susţinut în cadrul conferinţei reprezentanţii EXPRA.
Pe parcursul celui de-al doilea panel partipanţii au dezbătut cadrul actual al Responsabilității Extinse a Producătorului și recentele dezvoltări din Uniunea Europeană, punându-se accent pe provocările și oportunitățile create în urma analizării proiectului de Regulament privind ambalajele și deșeurile de ambalaje. Concluzia trasă a fost că este necesară o legislație ambițioasă, dar, în același timp, implementabilă; s-a subliniat faptul că trebuie luată în considerare situația diferită a Statelor Membre, precum și o mai rapidă implementare a legislației existente. Discuțiile au inclus o diversitate de subiecte, precum nevoia de a implica municipalitățile în colectarea deșeurilor, precum și găsirea unei modalităţi de a ajuta la construirea și finanțarea unei mai bune infrastructuri în Europa.
Panelul trei a fost dedicat Răspunderii Extinse a Producătorului la nivel global. Experții și reprezentanții organizațiilor implicate au discutat despre modul în care REP poate fi implementată în alte țări din lume, prin utilizarea celor mai bune practici și alinierea la inițiativele internaționale. S-a observat că, pentru a mări viteza alinierii globale la cele mai bune practici, este vital să se creeze o viziune comună asupra Răspunderii Extinse a Producătorului, să se stabilească standarde minime și să se transmită datele și expertiza acumulată și altor țări pentru ca acestea să își poată crea sisteme eficiente de REP.
La final, în cadrul celui de-al patrulea panel, pe măsură ce conferința s-a concentrat asupra viitorului REP, s-a discutat despre viitoarele provocări și oportunități și despre cum să se raporteze acestea la pașii făcuți până acum. S-a discutat şi despre modul în care Răspunderea Extinsă a Producătorului și organizații precum EXPRA trebuie să se adapteze pentru a asigura o economie circulară eficientă, promovând o abordare holistică. Concluzia a fost că industria responsabilă și societatea ar trebui să colaboreze și să conlucreze către un obiectiv comun, acela de a crea un viitor sustenabil pentru generațiile viitoare, prin implementarea unor măsuri de REP adaptabile și eficiente care să ia în considerare impactul climatic al propunerilor în acelaşi timp şi îmbunătățirea gestionării deșeurilor.
După discuții însuflețite, participanții au părăsit evenimentul cu un angajament reînnoit, chiar mai accentuat, de a promova sustenabilitatea ambalajelor și de a conlucra pentru a încuraja inovațiile și a face un progres real către un viitor sustenabil unde să nu se mai irosească resursele.• Eco-Rom Ambalaje
Despre EXPRA
EXPRA este o alianță a 32 de sisteme de reciclare și valorificare a ambalajelor și deșeurilor de ambalaje, care sunt deținute de industria responsabilă și care lucrează pe bază non-profit. EXPRA acționează ca o voce autoritară și o platformă pentru o politică comună, reprezentând interesele membrilor săi, organizații de valorificare și reciclare a ambalajelor înființate și conduse de către sau în numele industriei responsabile. Membrii EXPRA deservesc peste 220 milioane de locuitori cu infrastructură de colectare, sortare și reciclare a ambalajelor și asigura anual reciclarea şi valorificarea a mai mult de 22 milioane tone de deșeuri de ambalaj. Pentru alte informații, vizitați www.expra.eu.