Grupul ALPLA investește în construcția unei fabrici de reciclare la Târgu Mureș

Grupul ALPLA, unul dintre cei mai mari producători globali de sisteme de ambalare din plastic, a anunțat construirea unei noi fabrici în România. În țara noastră grupul este prezent din 2011, când a deschis prima fabrică în București, și de atunci și-a extins activitatea în Brașov și Timișoara.• ecologic

Grupul ALPLA, lider mondial în soluții de ambalare și reciclare din plastic, își continuă demersurile pentru a-și atinge obiectivele de sustenabilitate investind în construcția unei fabrici de reciclare la Târgu Mureș.
„Obiectivul nostru este să stabilim un ciclu de viață complet al ambalajului – de la sticlă la sticlă – în special în regiunile unde co­lec­tarea și reciclarea deșeurilor au potențial de dezvoltare. A­so­cierea noastră în acest joint-venture este un pas strategic și im­portant în această direcție“, a declarat președintele ALPLA, Gün­ther Lehner, responsabil pentru dezvoltarea departamentelor de Sus­tenabilitate și Economie Circulară.
În vederea dezvoltării fabricii, ALPLA alături de Ecohelp SRL și United Polymer Trading AG (Elveția) lansează operațiuni comune de reciclare a PET-urilor în România, investind în instalarea unei linii de extrudare pentru reciclarea sticlelor din plastic. Astfel, granulele rezultate în urma procesului de reciclare vor fi utilizate pentru fabricarea de preforme și sticle noi în vederea consolidării ciclului materialelor provenite din regiunea Europei centrale și de sud-est. Ținta stabilită de cele trei companii este producția anuală a 15.000 tone PET reciclat post-consum (rPET) de calitate alimentară.
Bunele practici legate de sustenabilitate și noile directive o­bli­gă piața să facă îmbunătățiri semnificative atât în producția de am­ba­laje, cât și în procesul de colectare. De asemenea, se observă un interes crescut din partea consumatorilor pentru materia­le­le re­ci­clate. „Vedem o cerere din ce în ce mai pronunțată din par­tea clienților noștri pentru materialele reciclate. Nevoia și do­rința clienților noștri de a recicla ne oferă oportunitatea de a sti­mula proiecte de investiții“, a declarat Georg Lässer, șeful de­par­ta­mentului de reciclare corporativă al ALPLA.
În timp ce ALPLA acționează ca specialist în reciclare și ca pro­ducător de preforme și sticle, Ecohelp furnizează material de bază sub formă de fulgi din PET care vor trece printr-un proces de extrudare pentru producția de granule rPET de înaltă calitate. Compania United Polymer Trading deține instalația de reciclare rPET Cumapol Emmen din Olanda și este specializată în co­merțul cu materiale plastice și materiale reciclate.
„Suntem o companie inovatoare, cu o puternică dorință de sustenabilitate, care își consolidează și își dezvoltă constant serviciile prin implementarea de soluții și facilități care sporesc calitatea mediului înconjurător. Viziunea noastră este să utilizăm resursele naturale într-un mod eficient și sustenabil cu ajutorul energiei re­generabile și al materialelor durabile reciclate corespunzător, iar reducerea gradului de poluare este unul dintre dezideratele noastre. Expertiza vastă pe care o deținem în acest domeniu, capacitățile tehnice și experiența bogată a partenerilor alături de care am creat acest joint-venture contribuie la reducerea gradului de poluare“, a spus Cristina Bogdan, Sustainability Manager ALPLA.
Suma totală investită în fabrică și în infrastructura aferentă se ri­dică la aproximativ 7,5 milioane euro, iar extinderea unității de pro­ducție creează 15 noi locuri de muncă.
„Prin această investiție aducem expertiza noastră în materie de reciclare clienților noștri din regiune, permițându-ne să operăm pe piață într-o proximitate și mai mare“, a declarat Rainer Widmar, director regional CEE la ALPLA.
La începutul anului 2021 Grupul ALPLA a anunțat că va investi aproximativ 50 milioane euro anual în extinderea continuă a activităților de reciclare până în 2025. De asemenea, compania in­tenționează să își globalizeze activitățile în domeniul reciclării de înaltă calitate. În total, grupul reciclează anual aproximativ 130.000 tone PET și 60.000 tone PE.

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

Regulamentul privind ambalajele (PPWR) a fost publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

Mult așteptatul Regulament privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (PPWR) a fost publicat pe 22 ianuarie 2025 în Jurnalul...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services