Gunoaiele Bucureștiului

După 18 ani de la aderarea la Uniunea Europeană, continuăm să fim pe ultimul loc în gestionarea deşeurilor municipale, un rezultat al nepăsării, indolenței și iresponsabilității. Pentru noi, cetățenii de rând aceasta nu este o noutate. Uimitor este că cei care se miră sunt chiar cei care prin fişa postului sunt sau au fost responsabili de acest domeniu.

Şi dacă cineva ar vrea să înţeleagă cu adevărat de ce Capitala României reciclează doar 11% din deşeurile pe care le generează și de ce 89% din ele sunt depozitate fără o tratare prealabilă, ar trebui să aibă în vedere un alt clasament, unde România este fruntaşă între ţările europene, cel al corupţiei.

După 1990, Capitala s-a dezvoltat în strânsă legătură cu localităţile limitrofe din judeţul Ilfov. Înfiinţarea unui sistem de management integrat care să deservească întreaga regiune ar fi fost, pentru o clasă politică onestă, un demers nu numai posibil, dar și extrem de necesar. Nu a fost cazul clasei noastre politice.

Pe de altă parte, Bucureştiul nu este un oraş decât cu numele, pentru că ceea ce ne-am obişnuit să numim Capitală este doar un amalgam de şase oraşe, şase sectoare, fiecare cu primarul lui, cu grupurile lui de interese, cu partidul său, cu mafia sa.

Teoretic, primarul general este responsabil de depozitul unde trebuie să ajungă aceste deșeuri. Neavând însă nici măcar un teren al său, unde ar putea teoretic să construiască un depozit, el depinde total de șefii Consiliilor Județene din zonele apropiate.

Situația arată cam așa. Primarii de sectoare decid cum se face colectarea deșeurilor în sectoarele lor și la ce societate de salubrizare trebuie să ajungă banii din taxele plătite de bucureşteni. Județul Ilfov are 32 de comune şi 8 oraşe și este condus de la centru de şeful Consiliului Judeţean, un fel de Dumnezeu local. El este cel care decide politica din domeniul deşeurilor municipale, tot el numeşte de fapt şeful Agenţiei de Protecţie a Mediului Ilfov, al Direcţiei de Sănătate Publică Ilfov şi şefii multor altor instituţii din județ, chiar dacă, formal, ele sunt subordonate altor instituţii ale statului.

Puterea lui este atât de mare încât nici o instituție centrală nu i se poate împotrivi. Este de notorietate faptul că nici un ministru al Mediului nu a putut până acum să demită sau să numească directorul executiv al APM Ilfov, instituţia care a creat cu bună ştiinţă un monopolul al gunoaielor din Bucureşti și care, împreună cu DSP Ilfov, decide cine poate face colectare, salubritate, sortare sau reciclare în această parte a României.

Din când în când apare din senin ideea unei alternative la depozitare, cum ar fi construirea unui incinerator pentru deșeurile nereciclabile din București, instalație ce ar putea fi construită în oraș, nu în Ilfov.

Acum 15 ani, Comisia Europeană a încercat în mod repetat să convingă Bucureştiul să construiască o instalaţie ultramodernă de valorificare energetică a deşeurilor, pentru care oferea cam 150 milioane euro. Atunci, Oprescu și ai lui au cerut mai mult, 200, apoi 220 milioane euro. Deşi Comisia a fost de acord și cu aceste sume, incineratorul nu s-a construit pentru că nu s-ar fi găsit un amplasament pentru viitoarea instalaţie. În realitate nu amplasamentul era problema, cât stabilirea administratorului acestei instalații extrem de profitabile, a grupului care va profita de investiție.

În aceste condiții, Comisia Europeană a renunţat la ideea finanţării instalaţiei de valorificare energetică, dar nu şi la ajutorarea autorităţilor din Bucureşti-Ilfov pentru rezolvarea problemei deşeurilor. Astfel, a oferit României 38 milioane euro pentru un Sistem de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) București-Ilfov. La solicitarea Comisiei a fost înfiinţată Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Managementul Integrat al Deșeurilor Municipale București-Ilfov. După doar câteva întâlniri aceasta a fost ruptă în două asociaţii distincte – ADIGIDMB – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor Municipale în Municipiul București şi ADIGIDI – Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Gestionarea Integrată a Deșeurilor în Județul Ilfov. Cele 38 milioane de euro s-au dus pe achiziții de echipamente, pubele și autospeciale pentru primăriile din Ilfov.

Reprezentanții europeni au înțeles până la urmă că nu lipsa fondurilor stă în calea realizării unui sistem performant de management al deșeurilor în Capitala României, ci rețelele de interese care anulează orice încercare de schimbare, astfel că fondurile europene destinate acestui subiect au cam dispărut.

Nimeni și nimic nu va putea schimba deocamdată situația actuală din București. Toate gunoaiele trebuie să ajungă în continuare într-un singur depozit de deșeuri. Dacă ele sunt tratate, selectate în vreun fel nu îi pasă nimănui. Câștigul se împarte între șmecheri, iar amenzile sunt plătite de la bugetele locale.

În 2024, Bucureștiul a plătit pentru depozitarea deșeurilor aproape 19 milioane euro și alte 3,3 milioane către Administrația Fondului pentru Mediu pentru neîndeplinirea obiectivului de deviere de la depozitare a 50% din deșeurile generate.

Tot în 2024, Ilfovul a plătit 5,4 milioane euro pentru depozitare și aproape 800.000 euro pentru neîndeplinirea obiectivului de deviere de la depozitare. O pierdere din bugetele locale de 28 milioane euro și un câștig anual de vreo 40 milioane euro pentru câțiva.

Se ştie deja că taxa la depozitare va ajunge cât de curând la 300 de lei pe tonă, ceea ce va dubla practic găurile din bugetele locale, un preţ acceptabil pentru susţinerea bunăstării reţelelor mafiote din jurul gunoaielor Bucureştiului.• Matei Dumitru

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Matei Dumitru

„Eco“ nu mai merge fără dovezi

Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services