Prin luna aprilie a anului trecut l-am auzit pe ministrul Mediului, Tánczos Barna, spunând că are încredere în cineva sau în ceva, nu știu, probabil în învățământ: „am încredere că omenirea a învățat multe din cazul Cernobîl și nu va recurge la decizii care să ducă la distrugerea umanității“.
Atât. În rest nu am văzut sau auzit ca Tánczos Barna să aibă încredere în altcineva. Și în niciun caz în ceva care să aibă vreo legătură cât de mică cu domeniul deșeurilor. Nu are încredere în producători, în organizații de transfer de responsabilitate, în salubriști, primari, colectori, reciclatori și nici chiar în unii parlamentari.
Nu știu de unde a apărut această neîncredere. Cum nu știu ce urmărește ministrul prin acuzele pe care le aruncă mereu asupra producătorilor când vorbește de arestări, anchete și dosare penale. Știu însă că în prezent asistăm la asaltul Statului asupra domeniului Responsabilității Extinse a Producătorilor, un sistem privat în care Ministerul Mediului vrea să joace rolul principal.
În societatea care administrează Sistemul de Garanție-Returnare, care ar fi trebuit ca în orice țară europeană (cu excepția Ungariei) să fie un instrument finanțat și gestionat exclusiv de producători, Ministerul și-a asigurat prin lege un loc în conducere și 20% din acțiuni.
Urmează acum Organizațiile care Implementează Responsabilitatea Extinsă a Producătorilor. Nu le poate desființa fiindcă nu îi permite legislația europeană, dar le poate controla. Așa că Ministerul vrea să înființeze un clearing house de Stat, în care câțiva funcționari publici aleși pe sprânceană vor decide ce organizații vor plăti pentru colectarea și reciclarea deșeurilor de ambalaje, cât și cui.
Dacă și acest proiect va fi adoptat, cele peste 200 milioane euro gestionate anual de Ministerul Mediului vor deveni probabil un obiectiv de interes pentru Direcția Națională Anticorupție. Fiindcă mi-e tare greu să cred că atâția bani i-ar putea lăsa indiferenți pe reprezentanții preacinstitei noastre clase politice.
