Inteligenţa artificială atacă şi mediul înconjurător

Sursa foto: Uniunea Europeană

Inteligenţa artificială (AI) nu numai că generează îngrijorări în ceea ce priveşte locurile de muncă şi drepturile omului, dar riscă să aibă şi un impact uriaş asupra mediului înconjurător, a informat ANSA.

Experţii din acest domeniu estimează că cererea de AI va duce la o creştere a extracţiei de apă subterană sau de suprafaţă ce va fi cuprinsă între 4,2 miliarde şi 6,6 miliarde de metri cubi până în 2027. Aceasta reprezintă aproximativ jumătate din cantitatea consumată de Regatul Unit în fiecare an. În plus, dezvoltarea explozivă a inteligenţei artificiale generative ar putea creşte şi mai mult cererea de energie şi de apă.

Problema constă în aşa-numitele modele lingvistice mari, care se află în centrul noii tehnologii AI şi care sunt capabile să proceseze cantităţi mari de date textuale, numerice şi de altă natură. Pentru a funcţiona, aceste modele necesită cantităţi uriaşe de putere de calcul şi folosirea unor ferme de servere care utilizează apă răcită, din care o parte poate fi refolosită, pentru a răci echipamentele prin absorbţia căldurii din aer.

Financial Times a raportat că, în 2022, utilizarea tot mai mare a centrelor de date a dus la o creştere a consumului de apă cu 34% pentru Microsoft, cu 22% pentru Google şi cu 3% pentru Meta. În total, potrivit Agenţiei Internaţionale pentru Energie, centrele de date, de criptomonede şi de inteligenţă artificială au reprezentat aproape două procente din cererea globală de energie electrică în 2022. Această cifră s-ar putea dubla până în 2026, ajungând aproape la consumul de energie electrică al Japoniei.

Sam Altman, părintele ChatGPT, a tras un semnal de alarmă în cadrul reuniunii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos, afirmând că este nevoie de o descoperire majoră în domeniul energiei pentru a alimenta viitoarea inteligenţă artificială. CEO-ul OpenAI a mai spus, totuşi, că această descoperire ar trebui să fie alimentată din surse de energie prietenoase cu clima, cum ar fi fuziunea nucleară sau o energie solară mai ieftină.• Agerpres

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

Cel mai mare aisberg din lume a eșuat lângă o insulă din Oceanul Atlantic de Sud

Cel mai mare aisberg din lume, cunoscut sub numele de A23a, a eșuat lângă îndepărtata insulă Georgia de Sud...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services