Regulamentul privind restaurarea naturii (Legea restaurării naturii) a intrat în vigoare pe 18 august 2024. Punerea în aplicare deplină a acestei legi este esențială pentru a restabili biodiversitatea UE și pentru a opri pierderea acesteia, pentru a atinge neutralitatea climatică până în 2050 și pentru adaptarea la schimbările climatice și sporirea securităţii alimentare pentru cetățenii UE.
Regulamentul privind restaurarea naturii este un instrument cheie pentru a ajuta Uniunea Europeană și statele sale membre să își îndeplinească angajamentele internaționale în materie de biodiversitate în Cadrul global de biodiversitate Kunming-Montreal.
Ca obiectiv general ce trebuie atins la nivelul UE, statele membre vor pune în aplicare măsuri de restaurare în cel puțin 20% din suprafețele terestre ale UE și 20% din zonele maritime ale UE până în 2030. Până în 2050, astfel de măsuri ar trebui să intre în vigoare pentru toate ecosistemele care au nevoie de restaurare.
Legea include cerințe pentru a pune în aplicare măsuri de restaurare pentru a obține o stare bună a tipurilor cheie de habitate și a habitatelor speciilor pe uscat și pe mare. Refacerea naturii necesită şi menținerea spațiului verde urban și creșterea acestuia după 2030. Ea va contribui la atingerea, până în 2030, a obiectivului de a reface cel puțin 25.000 km de râuri în râuri cu curgere liberă. În plus, va contribui la inversarea declinului populațiilor de polenizatori și la îmbunătățirea diversității acestora, la sporirea biodiversității în ecosistemele agricole și la biodiversitatea ecosistemelor forestiere și va contribui la angajamentul de a planta cel puțin trei miliarde de copaci până în 2030 la nivelul UE.
Planuri naționale de restaurare
Ecosistemelor vor fi aplicate diferite ținte de restaurare, iar statele membre vor fi cele care vor decide măsurile specifice pe care le vor pune în aplicare pe teritoriile lor. În acest scop, fiecare stat membru va elabora un plan național de restaurare, care va stabili nevoile și măsurile de restaurare pentru îndeplinirea obligațiilor și atingerea obiectivelor legii adaptate contextului national, ținând cont de diversitatea regiunilor.
Planurile naționale de restaurare vor trebui să includă un calendar pentru implementare, resursele financiare necesare și mijloacele de finanțare preconizate, precum și beneficiile așteptate, în special pentru adaptarea și atenuarea schimbărilor climatice.
Statele membre trebuie să prezinte Comisiei Europene un proiect de plan în termen de doi ani de la data intrării în vigoare, care să stabilească reperele pentru 2030, 2040 și 2050. Aceste planuri trebuie să fie dezvoltate în mod deschis și transparent, permițând publicului și tuturor părților interesate relevante să participe în acest proces.
Comisia va sprijini autoritățile naționale în crearea acestor planuri, va evalua proiectele şi va face observații pe care statele membre vor trebui să le aplice în planurile finale. În termen de șase luni de la primirea oricăror observații, fiecare stat membru trebuie să își finalizeze planul, să îl publice și să îl transmită Comisiei. Agenția Europeană de Mediu va întocmi periodic rapoarte tehnice cu privire la progresele înregistrate în atingerea obiectivelor şi vor trebui să își revizuiască planurile până cel târziu în 2032 și 2042.
Toate statele membre pot mobiliza fondurile necesare din surse publice și private, inclusiv din fonduri UE. Acestea pot beneficia de o varietate de oportunități de finanțare ale UE, inclusiv fondurile de politică agricolă comună, fondurile regionale, programul LIFE, Horizon Europe (Fondul de cercetare al UE) și Fondul european pentru zona maritimă, pescuit și acvacultură.
Ținte și obligații specifice
Pentru a îndeplini obiectivele la nivelul UE pentru refacerea naturii, Regulamentul stabilește obiective de restaurare cuantificate și limitate în timp pentru habitatele incluse în Anexa I a Directivei Habitate (inclusiv habitate forestiere, turbării, pajiști, râuri și lacuri), precum și obiective pentru habitatele speciilor protejate în temeiul Directivelor Habitate și Păsări și obiective de restaurare pentru habitatele marine esențiale, reglementate de directivele privind natura și de Directiva-cadru privind strategia marină.
Dincolo de habitatele acoperite de legislația existentă, pentru a asigura furnizarea continuă de servicii ecosistemice cetățenilor europeni, legea impune fiecărui stat membru să pună în aplicare măsuri menite să crească populațiile de păsări de pe terenurile agricole și să obțină o tendință pozitivă în alți indicatori cheie de biodiversitate din ecosistemele agricole şi să contribuie la angajamentul Uniunii Europene de a planta cel puțin trei miliarde de copaci până în 2030.
Costul economic al degradării naturii este foarte mare. Fiecare euro cheltuit pentru restaurare poate oferi o rentabilitate a investiției de peste 8 euro, în funcție de ecosistem. Numai ecosistemele sănătoase și productive pot oferi numeroasele servicii de care depindem cu toții, inclusiv rezistența la schimbările climatice și dezastrele naturale, cum ar fi seceta și inundațiile, precum și securitatea alimentară pe termen lung.
Mai mult de jumătate din PIB-ul global depinde de natură și de serviciile acesteia. Banca Centrală Europeană a constatat că în zona euro, aproximativ 3 milioane de companii (care reprezintă 72% din companii) sunt foarte dependente de cel puțin un serviciu ecosistemic pentru a-și produce bunurile sau pentru a-și furniza serviciile. Pierderile severe de funcționalitate în aceste ecosisteme ar putea cauza probleme critice pentru aceste companii și pentru economia europeană.
Bioeconomia se bazează și pe natură pentru resursele ei
Restaurarea și menținerea biodiversității în ecosistemele agricole, marine, forestiere și alte ecosisteme este profitabilă din punct de vedere economic și oferă o producție mai rezistentă și mai stabilă de produse agricole și de pescuit, de lemn și alte materiale pentru bioeconomie.
În ciuda eforturilor UE și a celor internaționale, pierderea biodiversității și degradarea ecosistemelor continuă într-un ritm alarmant, dăunând oamenilor, economiei, naturii și climei. Astăzi, peste 80% din evaluările stării de conservare a habitatelor europene arată că acestea sunt într-o stare proastă sau foarte proastă, iar eforturile anterioare de a proteja și conserva natura nu au reușit să inverseze această tendință îngrijorătoare. Legea refacerii naturii este un element-cheie al Pactului Ecologic European și al Strategiei UE privind biodiversitatea și se bazează pe legislația de mediu deja existentă a UE.●
Avocat Laura Dicu,
managing partner REDPOINT
