Una dintre marile probleme cu care se confruntă Organizaţiile de Transfer de Responsabilitate este lipsa unor valori de referinţă pentru reciclarea deşeurilor electrice şi electronice (DEEE). Nu numai concurenţa neloială, dar şi dorinţa producătorilor de a plăti cât mai puţin pentru reciclarea echipamentelor scoase din uz, fac ca aceste organizaţii colective să nu poată achita costurile reale ale colectării şi reciclării DEEE.
După ce timp de mulţi ani în care OTR-urile au cerut implicarea Ministerului Mediului pentru stabilirea unor valori minime a costului reciclării, sub care nimeni nu va putea pretinde că face în realitate această operaţiune, instituţia a decis să comande un studiu pe această temă.
Astfel că Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor a publicat în data de 9 mai 2023 pe platforma SICAP un anunţ de licitaţie deschisă pentru realizarea unui „Studiu privind costurile de colectare, tratare, valorificare şi eliminare a deşeurilor de echipamente electrice şi electronice şi a deşeurilor de baterii şi acumulatori“.
Valoarea totală a studiului este estimată la 294.117,65 RON, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 12 iunie 2023.• ecologic