Liderii Franței și Germaniei cer Comisiei Europene eliminarea Directivei CSDDD

Sursa foto: Agerpres

Liderii Franței și Germaniei, Emmanuel Macron şi Friedrich Merz, cer eliminarea cu totul a Directivei privind auditul lanțului de aprovizionare (CSDDD) şi nu amânarea ei aşa cum ar fi dorit Comisia Europeană.

Aprobată în mai 2024, CSDDD stabilește începând cu 2027 obligații extrem de ambiţioase privind drepturile omului și mediul atât pentru companiile din Uniunea Europeană, cât și pentru cele din afara EU, care depăşesc anumite praguri ale cifrei de afaceri. Deși impune companiilor să efectueze verificări de mediu și de respectare a drepturilor omului asupra furnizorilor lor direcți, legea face parte și din Pactul Verde European. Astfel, conform CSDDD, companiile sunt obligate să adopte și să implementeze şi un plan de tranziție pentru atenuarea schimbărilor climatice ca parte a modelului lor de afaceri, compatibil cu „limitarea încălzirii globale la 1,5°C [2,7 grade F] în conformitate cu Acordul de la Paris“.

Legea se aplică în principal companiilor din UE cu peste 1.000 de angajați și cu o cifră de afaceri de peste 450 milioane de euro (486 milioane de dolari), dar și companiilor din afara UE cu o cifră de afaceri netă de peste 450 milioane de euro.

Președintele francez Emmanuel Macron a declarat pe 19 mai a.c. că legea ar trebui retrasă definitiv după ce multe companii franceze au criticat-o anterior considerând-o „extrem de punitivă“.

Cancelarul german Friedrich Merz a cerut şi el eliminarea Directivei CSDDD în timpul primei sale vizite în calitate de cancelar la Bruxelles, în data de 9 mai a.c.

„Suntem pe deplin de acord cu cancelarul Merz și cu alți colegi cu privire la necesitatea de a acționa mult mai rapid cu această lege a a auditului lanțului de aprovizionare, dar şi cu alte câteva reglementări care nu ar trebui doar amânate pentru un an, ci ar trebui abandonate cu totul“, a declarat Emanuel Macron directorilor de afaceri reuniți în data de 19 mai a.c. într-un summit de investiții la Versailles.

Apelul reprezentanţilor politici ai celor două mari economii ale UE, Germania şi Franţa, vine în contextul în care UE lansează „Omnibusul de simplificare“, un set de legi care își propun să permită blocului format din 27 de națiuni să concureze cu țări precum Statele Unite și China.

Pe 25 februarie 2025, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, declara că firmele din UE „vor beneficia de reguli simplificate, ceea ce le va ușura viața afacerile, asigurându-le în același timp că rămân ferm pe drumul cel bun către obiectivele europene de decarbonizare“.

Nu de aceeaşi părere sunt reprezentanţii industriei europene. În Franţa principalele două asociații de afaceri, Mouvement des Entreprises de France (MEDEF) și Association française des entreprises privées (AFEP), și-au exprimat în numeroase rânduri „îngrijorarea“ cu privire la CSDDD. Anul trecut, MEDEF a declarat că directiva este periculoasă întrucât „nu ia în considerare mediul adesea complex în care operează întreprinderile“.

„Nicio companie, indiferent de dimensiunea sa, nu este acum cu adevărat capabilă să-și controleze întregul lanț valoric sau de afaceri. Impactul operațional și financiar al acestui text asupra companiilor noastre este extrem de dificil de măsurat și considerăm că nu a fost evaluat serios printr-un studiu de impact“, a declarat reprezentantul MEDEF care a mai precizat că „abordarea evident punitivă adoptată de Directiva CSDDD expune companiile europene riscului unor sancțiuni de-a dreptul paralizante“.• ecologic

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

„Eco“ nu mai merge fără dovezi

Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services