23.4 C
București
vineri, iunie 14, 2024
Mai mult

    Mihai Enescu: „Putem transforma în păduri 11% din terenurile degradate din România“

    Prin Planul Național de Redresare și Reziliență România are la dispoziție 500 milioane euro pentru împăduriri și perdele forestiere. Despre păduri, specii de arbori și plantări am vorbit cu unul dintre cei mai pasionați specialişti din domeniu, Mihai Enescu, șef de lucrări, doctor inginer în silvicultură, lector la USAMV București și susținător al inițiativei naționale „Plantăm fapte bune în România“.• ecologic

    ecologic: România are mai puține păduri decât acum 30 ani?

    Mihai Enescu, doctor inginer în silvicultură: Categoric nu! Vedem că sunt mai multe păduri atât din imaginile satelitare, dar mai ales în teren. Principalul vector care a dus la creșterea suprafețelor de pădure din România a fost împădurirea naturală a pășunilor abandonate, în special a celor din zona montană, unde molidul s-a extins natural. În al doilea rând, creșterea este generată și de împăduririle realizate de silvicultori pe terenurile cu destinație agricolă, fie că vorbim de culturi compacte ori de perdele forestiere de protecție.
    Conform datelor statistice, suprafața totală împădurită în intervalul 1990-2020 a fost de 387.000 hectare, din care 47.000 hectare au reprezentat împăduriri pe terenuri degradate și în scopul înființării de perdele forestiere de protecție. Datele din teren centralizate prin realizarea Inventarului Forestier Național sunt validate și prin interpretarea imaginilor satelitare, iar demn de menționat în acest sens este studiul realizat de bunul meu prieten Mihai Niță, profesor la Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere din Brașov, studiu care a fost citat și în The New York Times.

    1 agerpres 15956857
    Sursa foto: agerpres

    ecologic: S-a spus la un moment dat că avem prea multe stâne, prea multe oi, iar prin pășunat animalele opresc creșterea naturală a pădurilor. Este adevărat?

    Mihai Enescu: Nu cred că numărul stânelor sau al oilor este problema în sine. Însă oile, caprele și vacile indiferent de numărul lor reprezintă o amenințare pentru păduri dacă sunt nesupravegheate sau dacă sunt lăsate intenționat să intre în pădure și mai ales în pădurile tinere, recent plantate. Aceste animale mănâncă cu mare plăcere puieții care ar trebui să formeze viitoarea pădure. Din acest motiv, conform Codului Silvic, pășunatul în pădure este interzis.

    3 Marsani DJ salcam plantat martie 2020 status septembrie 2020

    ecologic: Este corectă teoria conform căreia dacă tăiem pădurea ea crește de la sine?

    Mihai Enescu: Din orice sămânță fertilă pe care o arunci pe un teren, dacă sunt condiții propice, va apărea o plantă. Similar se poate întâmpla și într-o pădure: tăiem arborii (pentru că avem nevoie de lemn), iar dacă silvicultorii nu intervin, fie din semințe, fie din lăstari se pot instala natural specii dorite ori nedorite. Este ca în agricultură: dacă nu avem grijă de buruieni, acestea pot invada și copleși cultura de grâu, orz, porumb sau de ce-o fi ea.
    Revenind la tăierea pădurii și la creșterea ei de la sine, aș face trimitere la o disciplină pe care o studiem în facultate: silvotehnica. Pe scurt, silvotehnica reprezintă atât știința, cât și arta de a face o nouă pădure în locul celei exploatate, din speciile dorite și cu accent pe exemplarele valoroase. De exemplu în zona de câmpie nu mă interesează ca la 100 de ani după tăierea pădurii să am o nouă pădure dominată de carpen, ci una dominată de stejar. Pentru fiecare tip de pădure silvotehnica stabilește clar ce și cum trebuie făcut. Așa se explică de ce în prezent avem unele dintre cele mai valoroase și mai impresionante păduri din Europa, cu arbori seculari și cu un grad ridicat de diversitate.

    ecologic: Se spune că salcâmul ar putea fi declarat specie invazivă în România. Ce părere aveți?

    4 pin plnatat la Moinesti BC in martie 2020 status octombrie 2021

    Mihai Enescu: Din câte cunosc, în România nu există vreun document oficial potrivit căruia salcâmul să fie declarat specie invazivă. Mai mult, salcâmul a fost și este promovat atât în împăduririle realizate în fondul forestier național, cât și în terenurile cu destinație agricolă, conform normelor silvice de împădurire aprobate prin ordin de ministru.
    La nivel european singura specie lemnoasă (de copac) catalogată și recunoscută ca fiind invazivă (conform Regulamentului nr. 1143/2014) este cenușarul sau falsul oțetar (Ailanthus altissima).
    Din punctul meu de vedere, pentru a fi considerată invazivă, o specie trebuie să fie capabilă să crească în teren descoperit, adică în plin soare (ceea ce spre exemplu fagul sau bradul nu fac sau fac foarte greu), pe terenuri diverse (inclusiv neproductive, sărace, degradate) și să se înmulțească atât pe cale vegetativă (din lăstari și/sau drajoni), cât și pe cale generativă, adică din sămânță. Salcâmul nu se regenerează natural din sămânță pentru că acesta are tegumentul (coaja) foarte tare, motiv pentru care trebuie ca semințele să fie scarificate, adică pregătite artificial de om. În mod excepțional, salcâmul se regenerează natural din sămânță doar în urma incendiilor, atunci când tegumentul cedează și semințele pot germina. În concluzie, după opinia mea, salcâmul nu este o specie invazivă, ci mai degrabă este „SMURD-ul nisipurilor zburătoare“ din Oltenia.

    ecologic: Cu toate acestea, se spune că salcâmul a fost adus în Europa acum câteva sute de ani și nu și-a dovedit eficacitatea în stabilizarea solurilor. Este adevărat?

    5 ME 2

    Mihai Enescu: Salcâmul a fost adus în Europa din America de Nord în anii 1600 și de atunci arealul său de cultură a fost extins în aproape toate țările europene. În România ajuns în jurul anului 1750, iar primele culturi semnificative au fost înființate în nisipurile Olteniei în 1852 pe o suprafață de aproximativ 25.000 hectare.
    În România pădurile de salcâm se întind în prezent pe o suprafață de 250.000 hectare, adică pe aproximativ 5% din pădurile țării, salcâmul fiind pe locul al şaptelea în topul celor mai întâlnite specii de arbori din țară, fiind singura specie alohtonă (adusă din altă țară/alt continent) din top 10.
    Datorită sistemului său de înrădăcinare foarte dezvoltat atât pe orizontală (trasant), cât și pe verticală (pivotant) salcâmul fixează și stabilizează o gamă variată de terenuri. Mă gândesc în special la terenurile predispuse la alunecări, dar și la terenurile din Oltenia cu nisipuri zburătoare. Prin rădăcinile sale și prin litiera pe care o formează (straturile de frunze și crăci care se depun anual la suprafața solului și se află în diferite grade de descompunere) salcâmul contribuie semnificativ la stabilizarea terenurilor alunecătoare și la fixarea nisipurilor mobile. Cu privire la „nisipurile zburătoare“, am văzut încă din 2011 cum tinerele plantații de salcâm din nisipurile Olteniei reprezintă cheia fixării acestora. Mă refer în mod special la cele peste 7.000 hectare terenuri nisipoase împădurite în ultimele două decenii în Oltenia – atât terenuri aflate în proprietatea statului, cum sunt cele de la Dăbuleni, cât și terenuri aflate în proprietate privată, cum sunt cele de la Mârșani și multe altele.

    ecologic: Se discută foarte mult despre plantări în România. Cine și cum ar trebui să le facă? Credeți că se plantează suficient?

    Mihai Enescu: În România cele mai mari suprafețe sunt împădurite sau reîmpădurite de cei care au această activitate ca sarcină în fișa postului, adică silvicultorii din ocoalele silvice de stat și private. Potrivit datelor statistice din ultimele 2-3 decenii, suprafața împădurită anual în fondul forestier național a fost în medie de aproximativ 10.000 hectare, iar dacă luăm în calcul că pentru împădurirea unui hectar este nevoie în medie de 5.000 de puieți forestieri, înseamnă că anual s-au plantat aproximativ 50 milioane puieți.
    La aceste suprafețe se adaugă terenurile cu destinație agricolă care sunt împădurite din dorința proprietarului. Cele mai multe astfel de terenuri se află în proprietatea publică a unităților administrativ-teritoriale. În ultimul deceniu la împădurirea acestora un rol important l-au jucat și îl joacă ONG-urile de mediu, care cu ajutorul sponsorizărilor primite de la companii înființează și întrețin noi culturi forestiere.
    Mă bucur foarte mult să constat că și în rândul ONG-urilor există ingineri silvici implicați în aceste acțiuni de împădurire. În mod deosebit mă bucur că atât ONG-urile, cât și sponsorii și UAT-urile au înțeles că nu este suficient să plantezi puieții forestieri, ci este foarte important să investești resurse și în întreținerea tinerelor plantații timp de trei, cinci, chiar până la zece ani, de la caz la caz.