Mădălina Corciu: „Cum putem să privim altfel către viitor decât cu speranţă?“

Sursa foto: Humana People to People Romania

Despre textile, deșeuri, poluare și fast-fashion s-a vorbit mult în ultimul timp. Că deșeurile textile sunt o mare problemă este adevărat. La fel de adevărat este că producătorii de îmbrăcăminte nu și-au asumat încă responsabilitatea colectării și valorificării deșeurilor textile și că industria de reciclare nu a găsit încă soluții pentru prelucrarea acestor deșeuri. Există însă o organizație care a transformat această problemă într-o oportunitate de susținere financiară a categoriilor sociale defavorizate. Cine este această organizație și cum a reușit acest lucru am aflat de la Mădălina Corciu, PR & CSR Manager Humana People to People Romania.• ecologic

ecologic: Vă rog să faceţi o prezentare a organizaţiei, a activităţii acesteia la nivel mondial. Cum a apărut, când, care sunt direcţiile, ţintele şi sursele de finanţare.

Mădălina Corciu, PR & CSR Manager Humana People to People Romania: Humana People to People a apărut în urmă cu aproxiativ 50 de ani, în Danemarca, ca o mișcare care își propusese să ajute comunitățile cele mai sărace din zona de sud a globului. O parte din absolvenții unui colegiu din această țară, odată ce au vizitat țările sub dezvoltate din Africa și Asia, și-au propus să susțină aceste comunități. Astfel, la întoarcerea în țara lor, au început să strângă fonduri, din ușă în ușă, de la compatrioții lor. Aceștia erau însă refractari în a le oferi bani și le ofereau produse utilizate deja. Tinerii mergeau apoi în târg și le vindeau și în felul acesta reușeau să-și susțină misiunea. 10 ani mai târziu a fost deschis primul magazin second-hand în Copenhaga, 50 de ani mai târziu, Humana reprezintă o rețea globală prezentă în 46 de țări, care prin afacerile din zona de nord a globului (Europa, America de Nord) susține proiectele comunitare din zona de sud a acestuia (Africa, Asia, America Centrală și de Sud). Practic prin activitățile de colectare, sortare și punere pe piață a produselor second-hand, în special textile, Humana continuă să susțină financiar proiecte din țările vulnerabile.

Iar dacă vorbim despre proiecte sociale și de dezvoltare comunitară, vorbim de patru categorii de impact în care Humana investește în aceste țări: dezvoltare comunitară, agricultură sustenabilă și mediu, sănătate și educație. Acestea se translatează în cifre astfel (cifrele anului 2024): 15 milioane de oameni ajutați, 1.831 de unități de proiect şi 123 milioane de dolari investiți în proiecte sociale.

Intrebarea 1 Caption proiect educatie Humana in Africa site7
Sursa foto: Humana People to People Romania

Sursele de finanțare pentru aceste proiecte în anul 2024 au provenit în proporție de 23% din activitatea cu afacerile second-hand, iar restul din activități de fundraising (guverne, companii, fundații etc). În acest link găsiți raportul anual al organizației și toate detaliile aferente.

Dacă vorbim despre activitatea Humana în ceea ce privește industria de reutilizare și circularitate în textile, la nivel global, în anul 2024, aceasta însumează aproximativ 8000 de locuri de muncă, peste 139.000 textile post-consum preluate de la a deveni deșeu, prevenind astfel eliberarea în atmosferă a 849.000 tone de emisii de carbon.

Prin colectarea, sortarea și vânzarea articolelor second-hand, cu un procent de 75% reutilizare, Humana People to People promovează economia circulară, creează locuri de muncă, contribuie la dezvoltarea națională și globală.

ecologic: România. Când a apărut la noi în ţară, de când sunteţi în organizaţie, câţi angajaţi sunt şi care este activitatea organizaţiei.

Mădălina Corciu: Humana People to People Romania și-a început activitatea în 2006, astfel în anul 2026 vom sărbători aniversarea a două decenii de când suntem prezenți pe piața second-hand din țara noastră.

Deși în alte țări din restul Europei, Humana este prezentă atât ca afacere de retail second-hand, dar și ca ONG, în România suntem înregistrați doar ca afacere și ne ocupăm de vânzarea hainelor în magazine de tip second-hand. Profitul organizației noastre susține misiunea globala Humana de impact social. Astfel, chiar dacă avem entitatea juridică a unei companii, în fapt, prin acțiunea noastră funcționăm ca un business social.

intrebarea 2 site6
Sursa foto: Humana People to People Romania

La acest moment, în România, rețeaua comercială Humana numără 40 de magazine, prezente în 23 de orașe și prin conceptul nostru unic oferim o paletă largă de textile second-hand pentru diferite categorii de clienți. Pe deoparte sunt clienți care caută lucruri unice, deosebite, de calitate foarte bună, la prețuri avantajoase și care fac această alegere și din motive etice, fiind conștienți de impactul industriei textile asupra mediului. Pe de altă parte, prin promoțiile noastre de la final de colecție ne adresăm și oamenilor din păturile sociale vulnerabile care își pot achiziționa lucrurile de care au nevoie la prețuri foarte mici.

Ca în orice companie, numărul de angajați fluctuează ușor, dar putem spune că în principiu avem undeva până în 300 de angajați, dintre care 90% lucrează direct cu clienții, în rețeaua de vânzări.

ecologic: Cum sprijiniţi categoriile sociale defavorizate și care sunt proiectele de conștientizare pe care le desfășurați?

Mădălina Corciu: În ultimii ani, Humana România a dezvoltat o componentă de responsabilitate socială foarte puternică. Dincolo de misiunea noastră globală, dorim să sprijinim și comunitățile locale din România și facem acest lucru prin diverse proiecte de impact local.

Dacă ne referim la sprijinirea categoriilor sociale defavorizate, trebuie amintit proiectul „Fire de compasiune“ prin care am oferit, cu sprijinul partenerilor noștri din mediul ONG, vouchere cu care familiile din medii vulnerabile au putut merge în magazine pentru a-și alege haine și produse textile cu titlu gratuit. Doar în anul 2024 am oferit 700 de astfel de vouchere, însumând aproximativ 21.000 euro.

Însă implicarea noatră la nivelul societății din România nu se oprește aici. În ultimii ani am depus o activitate intensă pentru a promova moda sustenabilă, pentru a vorbi despre impactul industriei textile asupra mediului și pentru a ajuta oamenii să conștientizeze care sunt alegerile sustenabile de modă. Și aici putem enumera cel puțin 3 inițiative:

Am desfășurat programul de educație pentru elevii de gimnaziu și liceu „Iubim sustenabilitatea în modă“ dezvoltat și implementat cu sprijinul Fundației Noi Orizonturi, care își propune să ajute tinerii să conștientizeze impactul industriei textile asupra mediului și să dobândească abilitățile necesare pentru a face alegeri de modă conștiente. Ce am făcut mai exact? Am creat primul manual cu activități educaționale pe tema modei sustenabile, am implementat ateliere în școli și cluburi de tineret, mesajele noastre ajungând direct sau indirect la peste 1000 de elevi. Vom continua să facem acest lucru și în viitor, căci considerăm că educația reprezintă baza pentru schimbare.

Intrebarea 3 Caption Elevi care au participat la proiectul Iubim Sustenabilitatea in Moda site 5
Sursa foto: Humana People to People Romania

În 2025 am lansat Humana Hub, platforma noastră de educație, dialog și inspirație despre modă sustenabilă. Este un spațiu în care credem că hainele merită iubite, îngrijite și prelungite în viață, iar fiecare alegere vestimentară contează – pentru buget, dar mai ales pentru planetă. Prin Humana Hub ne dorim să conectăm iubitori de modă, tineri designeri, croitori, experți în sustenabilitate, influenceri, psihologi și consumatori responsabili, oferind un cadru de schimb de idei și soluții concrete pentru reducerea risipei textile și susținerea economiei circulare. Platforma se desfășoară atât offline, prin evenimente în magazinele Humana, cât și online, pe canalele noastre digitale.

Până acum am organizat două întâlniri cu peste 100 de participanți: „ReCreate Your Fit“ (aprilie 2025), evenimentul de lansare dedicat garderobei-capsulă, moderat de Eli Neicuț și cu participarea stilistului Sînziana Rădulescu și „Îngrijește. Repară. Refolosește!“ (septembrie 2025), o discuție despre prelungirea vieții hainelor, moderată de Mara Coman, cu invitația Anei Tudoroiu, expert în industria curățătoriilor textile. Aceste întâlniri au adus împreună public, experți și creatori de conținut într-o atmosferă prietenoasă și interactivă, unde am schimbat bune practici și povești personale care inspiră un stil de viață responsabil.

Prin programul „Repair – haine cu viață lungă“ sprijinim atelierele de croitorie și cizmărie locale, pentru ca hainele să aibă o viață mai lungă și comunitățile să beneficieze de o economie de proximitate. Îi încurajăm pe clienții noștri să repare și să ajusteze articolele vestimentare, în loc să le arunce, iar pentru acest lucru colaborăm cu meșteșugari locali care oferă servicii de calitate. Astfel, hainele primesc o a doua șansă, iar comunitățile câștigă locuri de muncă verzi și sustenabile.

ecologic: Credeți că a scăzut calitatea hainelor în ultimii ani? De când, de ce şi cum?

Mădălina Corciu: În magazinele noastre second-hand găsiți orice stil și pentru orice nevoie – de la casual și sport, până la business sau elegant. Chiar dacă, la nivel global, odată cu apariția fast-fashion și ultra fast-fashion, observăm o scădere a calității și o creștere a volumului în industria textilă, magazinele second-hand rămân o soluție viabilă pentru a descoperi haine și încălțăminte de calitate.

La Humana sortăm manual fiecare produs înainte de a ajunge pe raft. Toate articolele sunt igienizate conform cerințelor legislative și standardelor europene, pentru a oferi clienților noștri atât calitate, cât și siguranță.

intrebarea 4 Caption Sortarea hainlor second hand site4
Sursa foto: Humana People to People Romania

Procesul nostru de sortare asigură un impact pozitiv asupra mediului circa 70% din textile merg către reutilizare, 22% către reciclare și doar 8% către recuperare energetică.

Astfel, oferim o a doua viață hainelor, punem la dispoziția clienților produse variate și sigure și contribuim, în același timp, la reducerea risipei textile și la protejarea mediului.

ecologic: Reparare, reutilizare sau reciclare? Pe care dintre aceste activităţi ar trebui să se pună accentul şi cum ar trebui sprijinită?

Mădălina Corciu: Aici trebuie să vorbim despre un sistem complet, care să includă toate activitățile specifice economiei circulare, unde reciclarea apare abia în ultima fază. Conform piramidei zero deșeuri, prioritatea trebuie să fie prevenția, urmată de reparare și reutilizare, iar abia atunci când un articol de îmbrăcăminte și-a încheiat cu adevărat durata de viață și nu mai poate fi folosit, acesta ar trebui reciclat.

Intrebarea 5 piramida zero deseuri site3
Sursa foto: Humana People to People Romania

Reciclarea este, de fapt, cel mai dificil pas. În România există doar o fabrică de reciclare pentru textile post-consum și una pentru textile post-industriale, ambele confruntându-se cu limite economice și tehnologice. În plus, majoritatea articolelor vestimentare sunt realizate din amestecuri de fibre (ex: lână cu poliester și vâscoză, plus căptușeli și accesorii metalice), ceea ce face separarea și reciclarea extrem de complicate. Doar produsele din 100% bumbac sau 100% poliester sunt relativ ușor de reciclat. Tehnologiile existente – mecanice, termomecanice sau chimice – au fiecare limitele lor, iar reciclarea de la fibră la fibră (pentru haine noi) este posibilă doar în cazuri restrânse.

De aceea, considerăm că accentul trebuie pus pe reparare și reutilizare, nu pe reciclare. Pentru aceasta, este esențial să existe un sistem funcțional de colectare separată, în containere speciale, urmat de sortare profesională: ce se poate repara și reutiliza, ce se poate recicla și ce rămâne pentru recuperare energetică sau depozitare. Produsele reutilizabile pot fi igienizate conform legislației și repuse în circuitul comercial prin magazinele second-hand.

Astfel, se prelungește durata de viață a hainelor și se reduce nevoia de producție nouă. Studiile arată că alegerea unui produs second-hand în locul unuia nou reduce impactul asupra mediului de 70 de ori.

ecologic: Vă rog să facem un exerciţiu de imaginaţie. Cum credeţi că vor fi îmbrăcaţi oamenii peste 100-150 de ani?

Intrebarea 6 tinuta upcycled din haine vechi intr un proiect cu Facultatea de Moda si Design din cadrul UNArte site2
Sursa foto: Humana People to People Romania

Mădălina Corciu: Dacă ne imaginăm oamenii peste 100–150 de ani, cred că hainele vor fi profund influențate de principiile sustenabilității și de nevoia de a proteja planeta. Vom vorbi mai puțin despre „modă rapidă“ și mai mult despre modă responsabilă, creată din materiale complet reciclabile sau regenerabile.

Îmbrăcămintea viitorului ar putea fi realizată din fibre organice cultivate fără pesticide, dar și din materiale inovatoare obținute prin biotehnologie – de exemplu, din ciuperci, alge sau chiar celuloză regenerată. Vom purta haine multifuncționale și modulare, care pot fi ajustate, reparate și adaptate cu ușurință, pentru a avea o viață cât mai lungă.

Tehnologia va juca un rol important: este posibil ca articolele vestimentare să fie dotate cu micro-senzori ce monitorizează uzura, igiena sau confortul, semnalând momentul în care piesa are nevoie de curățare, reparare sau reciclare. În același timp, designul va fi atemporal și simplu, pentru a descuraja consumul excesiv.

Pe scurt, oamenii viitorului vor fi îmbrăcați în haine care nu doar îi reprezintă, ci și respectă mediul, cu un impact minim asupra resurselor planetei. Moda nu va mai fi despre colecții sezoniere, ci despre cicluri lungi de viață, inovație prietenoasă cu natura și responsabilitate față de generațiile viitoare. Este un răspuns optimist, însă cum putem să privim altfel către viitor decât cu o doză de sperantă?•

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

„Eco“ nu mai merge fără dovezi

Piața românească intră într-o nouă etapă a transparenței și responsabilității comerciale, odată cu intrarea în vigoare, la data de...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services