La începutul lunii februarie a.c. primarul municipiului Ploieşti, Mihai Poliţeanu, declara că „Ploieștiul a părăsit ADI Deșeuri pe 12 decembrie 2024 printr-un act unilateral de voință, exprimat prin votul reprezentanților ploieștenilor din Consiliul Local, care este singurul ce poate decide dacă, când și cum intrăm sau ieșim ca oraș dintr-o structură asociativă privind gestionarea deșeurilor. Nicio firmă de salubritate, nicio groapă de gunoi, nici ADI Deșeuri, nici măcar servitorii mafiei gunoaielor de la ADI Deșeuri nu pot decide destinul Ploieștiului“.
Poliţeanu declara în aceeași zi şi că a renunțat la serviciile societății de salubrizare Bin Go Solutions (fostă UWS/Rosal). „Acum avem în Ploiești o nouă firmă de salubritate, printr-o procedură de achiziție legal îndeplinită și printr-un contract semnat direct – nu prin samsarii de la ADI Deșeuri – între orașul nostru și compania Brantner. Contractul a fost încheiat pentru o perioadă de doi ani, cu posibilitate de întrerupere la momentul finalizării unei proceduri de achiziție publică pe termen lung, care va fi demarată în cursul lunii martie. Firma Brantner vine în Ploiești pentru a oferi servicii de colectare și transport a deșeurilor menajere cu un număr de 28 de utilaje, dintre care 19 sunt noi-nouțe. Toate cele 28 de utilaje îndeplinesc norma de poluare Euro 6, adică sunt cele mai puțin poluante posibil și reprezintă mai mult decât dublul numărului de utilaje pe care l-a avut fostul operator“, spunea la începutul lunii primarul Ploieștiului.
Toate aceste schimbări pe care primarul USR voia să le facă în Ploiești au fost aruncate la gunoi de consilierii locali, pentru că în data de 25 februarie ei au aprobat prin vot două proiecte prin care Ploieștiul revine în ADI Deșeuri, iar Asocierea Brantner și Roeco devine nulă, primarul Mihai Polițeanu fiind mandatat de Consiliul Local să rezilieze acest contract.
În concluzie fostul operator, Bin Go Solutions SRL (fosta Rosal), ar trebui să ridice în continuare deșeurile din municipiul Ploiești. Dar cu toate acestea, primarul Polițeanu a refuzat să lase fostul operator de salubritate să intre în localitate. „Dacă le permit accesul gratuit prin Ploiești, eu încalc legea. Nu o să fac acest lucru, nu o să încalc legea! Nu există licență de operare. Este expirată pe data de 30.12.2024, iar contractul, care fusese inițial între ADI Deșeuri și operatorul Bin Go Solutions este expirat încă din data de 15 ianuarie 2025. Evident, este în sarcina acestui operator, care este foarte protejat și împins de partide din Consiliul Local și tot felul de instituții din Prahova, să găsească soluții legale. Dacă găsesc soluții legale, evident, îi sprijinim, pentru că avem, în continuare, o problemă. Am avertizat încă de ieri, după adoptarea celor două proiecte de hotărâri de Consiliu Local, din punctul meu de vedere, ilegale, că adoptarea lor nu rezolvă problema, și astăzi vedem situația. Operatorul Bin Go Solutions nu a ieșit pe stradă pentru că știe foarte bine că se află în ilegalitate și le e teamă de consecințele legale. Asta este marea minciună!“, spunea primarul municipiului Ploiești după aflarea hotărârilor luate de consilierii locali.
În opinia lui Mihai Polițeanu, soluția este doar eliberarea autorizațiilor pentru noul operator de salubritate, Bratner. „Soluția legală este una singură: avem un contract deja semnat, între municipaliltate și un operator de salubritate. Dați drumul la autorizații! Asta este soluția!“, a declarat Mihai Polițeanu.● Matei Dumitru