Ministrul Mediului spune că există o campanie de fake news despre defrişările ilegale

De când s-a instituit Starea de urgenţă au apărut şi s-au înmulţit pe reţelele de socializare postări alarmante cu privire la înteţirea transporturilor ilegale de lemn către destinaţii din afara ţării şi o intensificare a defrişărilor la care autorităţile ar fi nepăsătoare sau chiar complice. Zvonurile au luat amploare, iar ministrul Mediului, Costel Alexe, a ieşit într-o conferinţă de presă pentru a dezminţi acuzaţiile.● Diana Uţă

În această perioadă cu restricţii severe de circulaţie, pe reţelele de socializare circulă o serie de imagini cu trenuri şi camioane pline de buşteni proaspăt tăiaţi şi mesaje care susţin că autorităţile statului permit defrişări ilegale şi transporturi de lemn în afara graniţelor, în timp ce populaţia este obligată să stea acasă.

La începutul lunii aprilie ministrul Mediului, Costel Alexe, a susţinut o conferinţă de presă prin care a dezminţit acuzaţiile prezentând inclusiv date obţinute de la Ministerul Transporturilor şi de la Institutul Naţional de Statistică (INS). „Colegii mei au verificat toate imaginile care au putut fi verificate, iar concluzia este una singură: toate aveau avize de însoţire în perfectă legalitate. Dacă vorbim despre lemn brut, ţara noastră este importator net. Conform datelor provizorii ale INS, în 2019 România a exportat circa 100.000 tone de buştean şi a importat 800.000. Raportul este de 1/8 în favoarea importului“, a declarat Alexe.

Ministrul a atras atenţia că în opinia publică orice camion încărcat cu lemn este considerat ilegal, deşi în România se pot exploata legal 18 milioane metri cubi, iar întreaga cantitate este transportată de cel puţin două ori până ajunge în circuitul economic final. Ca atare, numărul vehiculelor care pot circula zilnic pe drumurile publice poate fi de peste 11.000. Cu toate acestea, potrivit Inventarului Forestier Naţional, în fiecare an există şi 20,6 milioane metri cubi de lemn exploatat ilegal.

Activiştii de mediu susţin că în condiţiile în care autorităţile sunt ocupate cu contracararea epidemiei de COVID-19 firmele profită de neatenţia organelor de control şi defrişează mai mult sau mai puţin ilegal hectare întregi, aşa cum s-ar fi întâmplat în Pădurea Dobrovăţ de lângă Iaşi. Aici se pare că sub pretextul regenerării forestiere s-au tăiat 10.000 metri cubi de masă lemnoasă într-o afacere de peste un milion de euro.

Costel Alexe a declarat că postările de pe reţelele de socializare cu aceste mesaje sunt de fapt parte dintr-o campanie de dezinformare sponsorizată cu zeci de mii de euro de anumite partide politice şi diverse publicaţii. Potrivit ministrului, multe dintre imaginile vehiculate erau fotografii mai vechi cu păduri din Rusia sau Munţii Apuseni şi cu zone în care puieţii nu apucaseră să înverzească, dar care au fost prezentate drept arii defrişate.

La rândul său, Romsilva a anunţat că volumul tăierilor ilegale a fost în martie anul acesta de aproximativ 6.500 metri cubi, cu aproape 10% mai mic comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

Ministrul Mediului a admis că tăierile ilegale de lemn continuă să fie o problemă şi a declarat din nou că instituţia pe care o conduce va lua măsurile necesare pentru prevenirea acestor infracţiuni: pedepsele vor fi înăsprite, controalele în păduri vor fi intensificate, iar în perioada următoare va fi lansat noul Sistem Naţional Integrat de Urmărire a Trasabilităţii Materialelor Lemnoase (SUMAL), care va monitoriza prin GPS întregul parcurs al materialului lemnos din pădure până la procesator. Astfel, toţi cei interesaţi vor avea la dispoziţie un instrument modern şi transparent, actualizat în timp real, a precizat Alexe. Indiferent dacă postările care circulă în această perioadă pe reţelele de socializare prezintă adevărul sau nu, cetăţenii continuă să se implice în campanii de avertizare cu privire la transporturile de lemne. În condiţiile în care am văzut cu toţii că dispar păduri întregi şi neîncrederea oamenilor în autorităţile statului este greu de schimbat de pe o zi pe alta fără dovezi concrete că lucrurile se îndreaptă pe calea cea bună, suspiciunile vor continua să existe. Majoritatea românilor ar prefera ca pădurile ţării să rămână nevătămate, ocrotite de drujbele traficanţilor şi dacă s-ar putea, chiar fără exploatări legale, măcar până se vor reface de-a binelea zonele defrişate atâta amar de ani.●

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

Cel mai mare aisberg din lume a eșuat lângă o insulă din Oceanul Atlantic de Sud

Cel mai mare aisberg din lume, cunoscut sub numele de A23a, a eșuat lângă îndepărtata insulă Georgia de Sud...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services