Reciclatorii români trăiesc în prezent sub spectrul falimentului, în urma unei decizii interne a administratorului SGR – RetuRO, care intenţionează să vândă deşeurile pe care le-a colectat pe Bursa de Mărfuri. Dacă în celelalte ţări europene această activitate este sprijinită prin programe de finanţare şi prin prevederi legislative specifice fiecărui domeniu inclusiv prin susţinerea unei pieţe pentru materialele reciclate, la noi singurul interes pe care autorităţile îl arată reciclatorilor este nesfârşitul şir de controale la care aceşti operatori economici sunt supuşi.
Singurul proiect care a venit cumva în sprijinul reciclatorilor din România este Sistemul Garanţie-Returnare (SGR), un mecanism uriaş a cărui funcţionare este asigurată de întreaga populaţie a României. Toţi cetăţenii acestei ţări, de la copii la bătrâni, toţi plătesc garanţia de 50 de bani la cumpărarea unei sticle sau a unei doze inscripţionată SGR şi tot ei sunt cei care se încolonează pentru a-şi recupera garanţiile. Iar această activitate a căpătat şi un nume. Oamenii nu se mai duc cu sacoşele de sticle să le bage în aparate sau să îşi recupereze garanţia ci „se duc să recicleze“.
Trecând peste faptul că simpla introducere a unor sticle goale într-un aparat nu este nici pe departe reciclare, faptul că oamenii contribuie astfel prin eforturile lor la reciclarea acestor ambalaje este mai mult decât lăudabil. Poate că la aceasta au contribuit şi mulţimea de declaraţii ale oficialilor, campaniile publicitare plătite de RetuRO şi sloganurile inscripţionate pe toate RVM-urile, bune sau proaste, funcţionale sau stricate.
Că reciclarea ambalajelor pe care ei le-au adus în sacoşe se va face în România este de la sine înţeles, dacă ne gândim numai la miniştrii, consilierii şi la puzderia de oficiali guvernamentali care au declarat de nenumărate ori că principalul scop al SGR este susţinerea industriei de reciclare din ţara noastră.
Chiar şi Gemma Webb, CEO RetuRO, a susţinut la pornirea sistemului că SGR a fost înfiinţat pentru susţinerea industriei de reciclare româneşti. Susţinerea industriei de reciclare româneşti, nu a firmelor de reciclare din Polonia (unde ajung oricum dozele de aluminiu din SGR) sau din alte ţări.
Acum, RetuRO se pare că intenţionează să vândă toate ambalajele pe care le-a colectat din România unor reciclatori din afara ţării şi asta cu toate că legea îi obligă „să se asigure că vânzarea de material trimis către reciclare este realizată transparent, corect și echitabil, cu prioritate pe piața națională, către operatorii economici înregistrați în Sistemul informatic de asigurare a trasabilității deșeurilor, cu respectarea prevederilor Art. 25 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor“.
Hotărârea Guvernului nr. 1.074/2021 stabileşte şi ea acelaşi lucru – SGR este înfiinţat pentru a sprijini industria de reciclare din România.
Chiar şi în nota de fundamentare a HG nr. 1709/30.12.2024 se spune că: „Sistemul de Garanție-Returnare are o contribuție majoră în influențarea pieței locale de reciclare, oferind cantități semnificative de materie primă de cea mai bună calitate și demonstrează că tot mai mulți consumatori își fac drum la punctele de colectare, participarea lor contribuind decisiv la atingerea țintelor de reciclare la nivel european asumate și de țara noastră“.
Dacă RetuRO alege să vândă deşeurile de ambalaje pe Bursa Română de Mărfuri, nici un reciclator din ţara noastră nu va putea oferi preţurile oferite de marii reciclatori europeni. Şi asta ar însemna că RetuRO nu numai că nu susţine industria naţională de reciclare, ci contribuie decisiv la falimentul acestei industrii.● Matei Dumitru
