Prof. Michał Kleiber este redactor-şef al revistei lunare poloneze „Wszystko Co Najważniejsze“ („Tot ce contează“), profesor şi lector la Academia de Ştiinţe din Polonia, preşedinte al Academiei Poloneze de Ştiinţe (2007-2015), ministru al Ştiinţei şi Digitalizării (2001-2005), consilier social al preşedintelui Lech Kaczyński (2006-2010), vicepreşedinte al Comitetului polonez pentru UNESCO şi Cavaler al Ordinului Vulturului Alb.●
Doar 20 de ţări au staţii de cercetare ştiinţifică funcţionale pe tot parcursul anului în Antarctica, având astfel acces la cel mai mare „laborator natural“ din lume şi posibilitatea de a desfăşura programe de cercetare ambiţioase şi proiecte de cooperare internaţională.
Condiţiile climatice extreme, restricţiile dure pentru protecţia mediului şi cerinţele logistice uriaşe legate de întreţinerea staţiilor de cercetare şi implementarea programelor ştiinţifice fac din această regiune un laborator pentru testarea noilor tehnologii. Antarctica a devenit acum şi una dintre cele mai importante zone pentru cercetarea schimbărilor ecologice ale planetei.
Oamenii de ştiinţă polonezi au fost pionierii cercetării în Antarctica, iar precursorul lor a fost călătorul, geofizicianul şi geograful Henryk Arctowski. După ce a studiat în Belgia, Arctowski avea doar 26 de ani în 1897 când a coorganizat o expediţie în Antarctica, începând o lungă aventură de cercetare polară. Expediţia a navigat până la destinaţia planificată şi a fost prima din istorie care a iernat pe gheaţa Antarcticii.
Cercetările lui Arctowski au generat multe ipoteze ştiinţifice noi şi revelatoare, inclusiv aceea – confirmată de ştiinţa modernă – a existenţei Anzilor Antarctici, adică a unui sistem muntos care leagă structura geologică a Anzilor sud-americani cu munţii din Graham Land de-a lungul Peninsulei Antarctice. A iniţiat de asemenea teoria mişcării cicloanelor şi o alta care explică de ce platoul arctic este situat mai jos decât celelalte blocuri continentale.
În anii următori, Arctowski a participat la un proiect de cercetare cu privire la insula Spitsbergen şi a ocupat mai multe funcţii importante în muzee de istorie naturală şi în universităţi din Belgia, Statele Unite şi Polonia. Cu numele lui au fost botezate o peninsulă şi un nunatak din Antarctica, un munte şi un gheţar de pe Spitsbergen, precum şi staţia ştiinţifică antarctică poloneză din Insulele Shetland de Sud.
Oamenii de ştiinţă polonezi au continuat aceste frumoase tradiţii efectuând cercetări ample în regiunile polare, lucrând în staţii permanente sau sezoniere. Două dintre bazele permanente au o importanţă deosebită: Staţia Antarctică Poloneză „Henryk Arctowski“ situată în emisfera sudică şi Staţia Polară Poloneză Hornsund „Stanisław Siedlecki“ în partea de sud a insulei Spitsbergen din emisfera nordică.
Înfiinţată în 1977, Staţia Antarctică poloneză „Henryk Arctowski“ este o unitate ştiinţifică şi de cercetare funcţională pe parcursul întregului an, administrată de Institutul de Biochimie şi Biofizică al Academiei Poloneze de Ştiinţe. Situată la mai mult de 14.000 kilometri de Polonia, pe insula King George, staţia este implicată în cercetări ştiinţifice din domeniile oceanografiei, geologiei, glaciologiei, geomorfologiei, climatologiei, microbiologiei, botanicii, ecologiei, ornitologiei, geneticii, biologiei şi chimiei marine, cartografiei, dar şi monitorizării continue a mediului. Se cercetează variabilitatea ecosistemelor polare, evoluţia, structura şi dinamica diversităţii biologice şi impactul schimbărilor climatice din Peninsula Antarctică asupra funcţionării ecosistemelor marine şi terestre. Materialele şi datele obţinute în cursul cercetării continue de peste 40 de ani constituie realizări ale ştiinţei mondiale.
Astăzi în mod special sunt foarte importante cercetările privind schimbările climatice globale: monitorizarea ecologică efectuată pentru a determina dimensiunea şi starea populaţiei păsărilor marine şi a pinipedelor, care oferă informaţii importante despre starea întregului ecosistem şi monitorizarea concentraţiei de carbon în precipitaţii sub toate formele de apariţie (cum ar fi ploaia sau zăpada) pentru a determina fluxul potenţial de poluanţi atât din transportul atmosferic îndepărtat, cât şi din cel local.
Conform Protocolului privind Protecţia Mediului la Tratatul asupra Antarcticii, întreaga Antarctică este o rezervaţie naturală dedicată păcii şi ştiinţei. Cu toate acestea, este important să ţinem cont de situaţia de la celălalt pol al globului, în Arctica. În pofida îngrijorărilor legate de mediul natural unic, ţările din regiune se luptă pentru influenţă, încurajându-şi companiile miniere să prospecteze pentru petrol şi gaze. De la publicarea primului raport al Clubului Romei (1972) s-au exprimat opinii alarmante despre epuizarea resurselor naturale ale Pământului. Pe măsură ce dezbaterea despre disponibilitatea viitoare a resurselor de energie se intensifică, tentaţiile privind zonele neexploatate până acum vor căpăta avânt.
A doua dintre cele mai importante staţii polare poloneze este Staţia Polară Hornsund „Stanisław Siedlecki“ din Arctica. Aceasta a început cu operaţiuni sezoniere în 1957, iar în 1978 a fost transformată în staţie permanentă. Baza este administrată de Institutul de Geofizică al Academiei Poloneze de Ştiinţe, iar cercetările de aici vizează o mai bună înţelegere a sistemului natural arctic şi a schimbărilor care au loc, cu precădere în contextul schimbărilor climatice.
Se poate concluziona cu satisfacţie că cercetările efectuate în staţiile polare poloneze s-au bucurat de un binemeritat renume internaţional şi au oferit o contribuţie semnificativă la cercetarea mondială într-un domeniu de importanţă crucială pentru viitorul planetei noastre.●
Articolul a fost publicat simultan în revista lunară poloneză de opinie „Wszystko Co Najważniejsze“, ca parte a unui proiect derulat în colaborare cu Institutul Memoriei Naţionale şi Banca Naţională a Poloniei.
