Comisia ONU pentru Drepturile Omului a hotărât menţinerea deciziei Noii Zeelande de a-l trimite înapoi în Kiribati pe primul refugiat care a cerut azil din motive de mediu. Întrucât ţara sa va dispărea de-abia peste 10-15 ani, s-a considerat că nu se află în „pericol iminent“. Hotărârea ar putea avea însă efecte benefice în viitor.● Irina Tomşa
O hotărâre istorică a Comisiei ONU pentru Drepturile Omului a fost luată în cazul lui Ioane Teitiota din Kiribati, prima ţară din lume care riscă să dispară din cauza creşterii nivelului mării. În acest stat insular din Pacific inundaţiile tot mai frecvente contaminează cu dejecţii apa de băut şi alimentele, distrug culturile, îmbolnăvesc populaţia şi cauzează conflicte violente între localnici pentru terenurile tot mai reduse ca dimensiuni.
Ioane Teitiota trăia în zona supraaglomerată a capitalei South Tarawa şi a declarat că din cauza pericolelor a fost nevoit să migreze împreună cu familia în Noua Zeelandă unde a cerut statut de refugiat în 2010, după ce i-a expirat viza. În 2013 solicitarea de azil a fost respinsă şi familia Teitiota a fost trimisă înapoi în ţara de origine. Comisia ONU pentru Drepturile Omului a decis recent menţinerea hotărârii Noii Zeelande motivând că statul Kiribati va deveni nelocuibil de-abia peste 10-15 ani, iar acest interval „va permite intervenţii ale Republicii Kiribati cu sprijinul comunităţii internaţionale pentru a lua măsuri de protecţie şi dacă este nevoie chiar de relocare a populaţiei“.
Raportul audierilor în cazul Teitiota consemnează că insulele statului Kiribati se înalţă la cel mult 3 metri deasupra nivelului mării care a ajuns să le inunde şi de 3-4 ori pe lună, iar multe zone sunt deja scufundate şi au devenit nelocuibile. Cum în întreaga ţară nu există ape dulci de suprafaţă, singurele surse de apă potabile ar fi fost fântânile, însă acestea sunt acum pline de apă sărată, dejecţii şi gunoaie aduse de valuri. Terenurile devin infertile din cauza depunerilor de sare, iar eroziunea costieră avansează alarmant, în pofida faptului că localnicii au înălţat diguri şi au plantat mangrove. Sănătatea populaţiei s-a deteriorat pe fondul malnutriţiei, carenţei de vitamina A, intoxicaţiilor cu peşte şi cu alte alimente contaminate. Supraaglomerarea atolului Tarawa s-a produs şi ca urmare a faptului că aici există spitalul principal şi alte facilităţi cum ar fi furnizarea unor raţii de apă potabilă.
Mărturiile lui Teitiota şi ale soţiei sale sunt relatate în motivarea deciziei Comisiei ONU care nu s-a lăsat impresionată nici de faptul că bărbatul n-a mai reuşit să-şi găsească un loc de muncă, nici că familia şi-a pierdut gospodăria. N-au contat prea mult nici temerile femeii pentru sănătatea copiilor dacă s-ar întoarce în ţara unde tot mai mulţi minori suferă de diaree şi chiar mor din cauza apei şi alimentelor contaminate. Deşi a stabilit că martorii sunt pe deplin credibili, instanţa a decis că niciunul dintre factori nu reprezintă un „pericol iminent“ şi că hotărârea Noii Zeelande de a refuza cererea de azil se menţine.
Cu toate acestea, Kate Schuetze, cercetător pe zona Pacificului la Amnesty International, a declarat că „decizia constituie un precedent la nivel global“ deoarece „se stabileşte că un stat îşi încalcă obligaţiile referitoare la drepturile omului dacă trimite o persoană înapoi într-o ţară unde îi este pusă viaţa în pericol sau riscă tratamente inumane sau degradante din cauza crizei climatice“.
Într-adevăr, Comisia a hotărât că schimbările climatice pot „expune oamenii la încălcarea drepturilor lor“, ceea ce ar duce pe viitor la interdicţia ca statele să trimită refugiaţii înapoi în ţările de provenienţă. Comisia ONU a indicat articolele 6 şi 8 din Convenţia Internaţională pentru Drepturi Civile şi Politice care garantează dreptul la viaţă.
Fostul preşedinte al statului Kiribati, Anote Tong a început să-şi pregătească ţara pentru cazul foarte probabil în care va pierde bătălia cu oceanul. În 2014 guvernul său a cumpărat pământ în Fiji cu scopul de a suplimenta suprafeţele cultivabile, dar şi cu gândul unei eventuale relocări a populaţiei. Tong a iniţiat de asemenea programul „Migraţie cu demnitate“ prin care să-şi ajute cetăţenii să devină atractivi pe pieţele de muncă externe. Prin sentinţa dată publicităţii pe 7 ianuarie 2020 în cazul Teitiota, Comisia ONU a recunoscut dreptul la azil pentru refugiaţii din motive de criză a mediului în viitor, însă este nevoie de măsuri urgente la nivel global pentru a evita fenomene de migraţie în masă greu de gestionat, cu refugiaţi aflaţi „în pericol iminent“, adică grav bolnavi şi marcaţi de lungi suferinţe.●
