Directiva UE privind DEEE (2012/19/UE) este ceea ce s-ar putea numi un „standard de aur“ pentru gestionarea deșeurilor electronice deoarece obligă producătorii să finanțeze colectarea, reciclarea și recuperarea deșeurilor electrice și electronice (DEEE), stabilind în același timp și obiective ambițioase. În timp ce la nivel global catitatea de deșeurile electrice şi electronice a ajuns în 2022 la 62 milioane tone și este în continuă creștere, țări precum SUA, China, Japonia, Coreea de Sud și altele și-au dezvoltat propriile cadre legislative.
Reglementări asemănătoare în Statele Unite
SUA nu are un echivalent federal cu Directiva europeană privind DEEE, bazându-se în schimb pe inițiative voluntare și la nivel de stat. Legile Responsbilitaţii Extinse a Producătorului (EPR) din peste 25 de state, inclusiv California (Electronic Waste Recycling Act, 2003) și New York (2010, actualizată în 2022), impun programe de recuperare a deșeurilor electronice finanțate de producători pentru electronice de larg consum. Țintele Californiei vizează reciclarea până în 2030 în proporţie de 100% a unor echipamente puse pe piață (calculatoare, monitoare și altele), dar categoriile variază în funcție de stat, spre deosebire de abordarea uniformă a Uniunii Europene cu 6 categorii.
Eforturile EPA: Legea Bipartizană a Infrastructurii (2021) a alocat 375 milioane de dolari în 2022 pentru infrastructura de reciclare, dar nu există un sistem EPR federal. Amendamentele Convenției de la Basel (în vigoare în 2025) vor reglementa exporturile de deșeuri electronice din SUA către țările care nu fac parte din OCDE, aliniindu-se la controalele UE la export.
Programe voluntare: certificările e-Stewards și R2 încurajează reciclarea responsabilă, dar nu au mijloace de penalizare legale asemănătoare cu mandatele DEEE.
Comparație: abordarea fragmentată a SUA contrastează cu un sistem EPR coeziv și cu obiectivele ambițioase ale UE. Lacunele de conformitate nu includ rata națională de colectare sau cerințe de proiectare ecologică, deși alinierea SUA la Convenției de la Basel întărește supravegherea exporturilor.
Reglementări asemănătoare cu DEEE din China
China, țară care a generat 24,9 milioane tone de deșeuri electronice în 2020, se concentrează pe infrastructura de reciclare și pe interdicțiile de import.
Regulamentul WEEE din China (2011, actualizat 2018) aplică EPR la cinci categorii de produse (de exemplu, televizoare, frigidere), solicitând producătorilor să finanțeze reciclarea printr-un sistem de subvenții. Țintele de colectare există, dar sunt mai puțin stricte decât cel de 65% ale UE.
Legea economiei circulare (2008, modificată în 2018) promovează reciclarea (de exemplu, 97% recuperarea pământurilor rare), dar nu are rate specifice de recuperare a deșeurilor electronice sau mandate de proiectare ecologică.
Conformitatea cu Convenţia de la Basel: ratificarea Chinei și interzicerea importului de deșeuri electronice din 2008 se aliniază cu prevenirea exporturilor ilegale a UE, deși aplicarea este diferită.
Comparație: EPR și sistemele de colectare ale Chinei reflectă concentrarea asupra producătorilor de DEEE, dar domeniul de aplicare mai restrâns, modelul de subvenție și lipsa transparenței ciclului de viață (de exemplu, fără echivalent cu armonizarea raportării DEEE) nu corespund rigorilor UE.
Reglementări asemănătoare în Japonia
Japonia integrează deșeurile electronice în cadrul economiei circulare cu un model de costuri pentru consumatori.
Legea privind reciclarea aparatelor electrocasnice (HARL, 2001, actualizată în 2023) acoperă patru categorii (de exemplu, televizoare, aparate de aer condiționat), impunând comercianților și producătorilor să colecteze și să recicleze, consumatorii plătind taxe (de exemplu, 2.000 ¥ (12,30 euro) per televizor). Țintele voluntare vizează o recuperare de 50% litiu până în 2030, mai puțin ambițioasă decât obiectivul UE de 85% DEEE.
Legea privind circulația resurselor (2000) încurajează EPR și reutilizarea, dar nu are rate obligatorii de colectare sau proiectare ecologică asemănătoare cu integrarea Directivei DEEE 2009/125/CE.
Trasabilitate condusă de industrie (2022): codurile voluntare ale bateriilor seamănă cu înregistrarea producătorilor DEEE, dar nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic.
Comparație: sistemul japonez finanțat de consumatori diferă de EPR finanțat de DEEE, iar obiectivele sale voluntare sunt mai mici decât standardele aplicabile ale UE, deși infrastructura de reciclare din Japonia este foarte robustă.
Reglementări asemănătoare cu DEEE din Coreea de Sud
Coreea de Sud echilibrează reglementarea și inovația în gestionarea deșeurilor electronice.
Legea privind circulația resurselor (2016, modificată în 2023) implementează EPR pentru 50 de tipuri de produse (de exemplu, televizoare, PC-uri), producătorii finanțând reciclarea și un obiectiv de 65% până în 2025 – la fel ca obiectivul din Uniunea Europeană. Programele de reutilizare (de exemplu, închirierea bateriilor de la Hyundai) reflectă focalizarea asupra circularității DEEE.
Green New Deal (2020): Investițiile în reciclare se aliniază cu Green Deal-ul Uniunii Europene, deși mandatele de eco-design lipsesc.
Alinierea la Convenţia de la Basel: amendamentele din 2025 îmbunătățesc controalele la export, reflectând restricțiile comerciale ale DEEE.
Comparație: EPR și obiectivele din Coreea de Sud se aliniază îndeaproape cu cele ale UE, dar aplicarea și lipsa cerințelor de raportare armonizată sau de proiectare ecologică reflectă o abordare mai puțin cuprinzătoare.
Reglementări privind deșeurile electronice în alte țări
Canada: Planul de acțiune la nivel canadian pentru EPR (2009) și legile provinciale (de exemplu, EPR 2021 din Ontario pentru electronice) impun reciclarea finanțată de producător, cu obiective precum 70% în Quebec până în 2027. Nu există echivalent DEEE federal și designul ecologic este absent, spre deosebire de UE.
India: Regulile de gestionare a deșeurilor electronice (2022) stabilesc obiective EPR (de exemplu, 80% până în 2025) pentru producători la 21 de tipuri de produse, asemănătoare domeniului de aplicare al DEEE. Cu toate acestea, aplicarea este slabă și nici un control ecologic sau la export nu se apropie de cadrul legislativ al UE.
Australia: National Television and Computer Recycling Scheme (NTCRS, 2011) vizează o reciclare de 80% finanțată de producători, dar acoperă mai puține categorii decât cele din UE și nu are mandate pentru ciclul de viață.
Provocări și strategii de conformitate
Legislaţia privind deşeurile electrice şi electronice este foarte fragmentată la nivel global. Directiva unificată a UE contrastează cu mozaicul legislativ al SUA, concentrarea pe producție a Chinei și cu taxele aplicate consumatorilor din Japonia. Doar Coreea de Sud se apropie de ratele ambițioase de reciclare a DEEE ale UE; în timp ce alte țări întârzie alinierea legislaţiei, complicând conformitatea globală.
Concluzie
Resposponsabilitatea Extinsă a Producătorului, obiectivele ambiţioase și domeniul de aplicare al ciclului de viață ale Directivei UE privitor la DEEE rămân fără egal. SUA oferă flexibilitate, nu și coeziune, China extinde reciclarea, dar nu asigură transparența, Japonia transferă costurile către consumatori, iar Coreea de Sud se apropie de ambiția UE, dar ratează deplina rigoare. India are prevederi promițătoare, dar armonizarea globală este în întârziere.•
Articol preluat de pe rohsguide.com
