Valoarea ecotichetului „Rabla“ va crește

Sursa foto: Facebook

Valoarea ecotichetului pentru programul „Rabla“ nu a fost stabilită încă, dar cu siguranţă aceasta va creşte, a declarat pe 24 martie a.c. ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet. Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA) a cerut Ministerului Mediului creșterea valorii voucherului și reducerea perioadei minime de păstrare a unui autoturism achiziționat prin acest program.

„Încă nu am hotărât care este valoarea ecotichetului, dar cu siguranţă o vom creşte. Am avut lungi discuţii cu producătorii de autovehicule din România, cu importatorii de autovehicule din România şi cu toţi românii care aşteaptă cu nerăbdare acest program. Vom definitiva în curând consultările publice în acest sens şi sperăm foarte repede să putem să trimitem la Monitorul Oficial noile praguri ale valorii ecotichetelor. Un termen de debut al acestui program ţine mai degrabă de aprobarea bugetului Administraţiei Fondului pentru Mediu şi de dezvoltarea aplicaţiei informatice. Noutatea anului acesta este legată de faptul că românii se vor înscrie singuri în platformă, nu vor mai face înscrierea prin intermediul unui dealer de autovehicule. Îşi vor lua voucherul şi vor deconta acel voucher la orice dealer, la orice producător, la orice furnizor de autoturisme“, a afirmat Fechet, citat de Agerpres.

APIA a atras atenţia asupra necesităţii unei subvenţii „corect calibrate pentru vehiculele electrice, astfel încât să se evite efectele negative resimţite în 2024, când reducerea drastică a sprijinului financiar a dus la prăbuşirea pieţei de automobile electrice cu 32,2%, România ajungând pe ultimul loc în UE în acest sector, atât la nivel procentual, cât şi la nivelul numărului efectiv de vehicule electrice înmatriculate raportat la numărul populaţiei.

APIA a propus și majorarea plafonului maxim al preţului de achiziţie eligibil prin Programul „Rabla“ la 80.000 euro, pentru a reflecta inflaţia şi a permite accesul consumatorilor la vehicule electrice performante. O altă propunere a asociației vizează reducerea perioadei minime de păstrare a unui autoturism achiziţionat prin program, de la trei ani la un an, pentru a „încuraja o piaţă dinamică şi a facilita accesul mai multor categorii de consumatori la mobilitate electrică“.• ecologic

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

Hajjat Minsa Kabanda: „Cred că putem lucra împreună, Green Group şi Uganda, pentru a porni o industrie de reciclare în ţara mea“

Criza deșeurilor din Uganda și-ar putea găsi soluții în România, unde Green Group a construit unele dintre cele mai...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services