21.3 C
Bucharest
Tuesday, September 26, 2023
Mai mult

    Suntem la un pas de infringement pentru că nu monitorizăm poluarea aerului

    Sursa foto: Agerpres

    Comisia Europeană a decis pe 1 iunie a.c. să trimită României un aviz motivat pentru neîndeplinirea sistematică a obligaţiei de monitorizare a poluării aerului aşa cum prevede legislaţia UE privind calitatea aerului înconjurător (Directiva 2004/107/CE şi Directiva 2008/50/CE), informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

    Trimiterea unui aviz motivat reprezintă a doua etapă a procedurii de infringement.

    Cele două directive menţionate impun statelor membre să înfiinţeze o reţea de monitorizare pentru a evalua calitatea aerului înconjurător în ceea ce priveşte diferiţii poluanţi, în conformitate cu cerinţele prevăzute în acestea.

    Este esenţial ca standardele privind calitatea aerului care sunt consacrate în legislaţia UE să fie pe deplin puse în aplicare pentru a proteja în mod eficace sănătatea umană şi mediul natural. Pactul verde european, cu strategia sa de reducere la zero a poluării, pune accentul pe reducerea poluării aerului, unul dintre principalii factori care afectează sănătatea umană.

    Comisia Europeană a trimis României o scrisoare de punere în întârziere în iunie 2017 şi o scrisoare suplimentară de punere în întârziere în iulie 2019. Deşi România şi-a revizuit întreaga reţea de monitorizare a calităţii aerului, există în continuare numeroase lacune în ceea ce priveşte numărul şi tipul corespunzător de puncte de prelevare pentru măsurarea calităţii aerului. Aceste deficienţe constituie o nerespectare sistemică a obligaţiilor de monitorizare a poluării atmosferice.

    În consecinţă, Comisia Europeană a decis să trimită un aviz motivat României, care are acum la dispoziţie două luni pentru a răspunde şi a lua măsurile necesare. În caz contrar, Comisia poate decide să sesizeze Curtea de Justiţie a Uniunii Europene cu privire la acest caz.• ecologic

    Publicitate

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Latest news

    Cezar Paun: “A system of transfer of responsibility also in the field of bio-waste may need to be considered”

    Kohshin Europe is a relatively new company, established in 2019 and became operational in 2020, with joint Romanian-Japanese capital....

    Mai multe articole

    Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.


    Warning: Undefined array key "alt" in /home/reco4828/public_html/wp-content/plugins/wordpress-gdpr/public/class-wordpress-gdpr-privacy-settings.php on line 88
    Privacy Settings saved!
    Setările de confidențialitate

    Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

    Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

    • _ga
    • _gat
    • _gid

    Decline all Services
    Accept all Services