O nouă fabrică de reciclare a sticlei se va deschide în localitatea Răcăciuni, judeţul Bacău. Fabrica, deţinută de compania Terra Blue, va începe procesarea sticlei în lunile următoare şi va avea o capacitate de procesare a deşeurilor de sticlă de peste 110.000 tone pe an. Toate echipamentele care au fost deja instalate aici sunt noi, de ultimă generaţie şi au fost achiziţionate de la cei mai mari producători de utilaje de reciclare din Germania, Italia şi Spania.
Mircea Fechet, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a vizitat fabrica de reciclare a sticlei de la Răcăciuni, judeţul Bacău pe 4 iunie a.c. „Mă bucur să văd această nouă fabrică de reciclare a sticlei. Aici vor apărea peste 20 de locuri de muncă nou înființate în urma unei o investiții de 10 milioane de lei. Fabrica de reciclare a sticlei va fi alimentată cu materie primă colectată prin Sistemul Garanție-Returnare și va putea procesa tot ambalajul SGR de sticlă din întreaga regiune a Moldovei. Avem, în acest caz, locuri de muncă chiar în comunitățile băcăuane, aproape de casă, într-una din cele mai de viitor industrii. Această investiție înseamnă și venituri pentru comunitatea locală, pentru bugetul local și îmi doresc ca măsurile pe care le voi lua ca viitor președinte al Consiliului Județean să continue susţinerea întreprinzătorilor băcăuani și comunitățile locale“, a declarat Mircea Fechet.● ecologic