Un leopard dintr-o specie ameninţată cu dispariţia a fost observat în Kazahstan

Sursa foto: Wikipedia.org

Un leopard persan, (panthera pardus saxicolor) o specie ameninţată cu dispariţia, din care doar aproximativ 1.000 de indivizi mai trăiesc în prezent la nivel mondial, a fost observat în Kazahstan, un fapt rar în ţara din Asia Centrală, unde prezenţa acestei feline era până acum incertă, a informat Agerpres.

„Leopardul persan a fost observat de patru ori“ de o cameră de supraveghere între sfârşitul lunii octombrie şi sfârşitul lunii decembrie 2024 în Parcul Natural Ustyurt, aflat într-un platou deşertic în regiunea Mangystay, a anunţat Comitetul kazah pentru păduri şi faună.

Această specie care trăieşte în regiunea Caucaz, în Turcia, Iran, Irak, precum şi în câteva ţări din Asia Centrală, este considerată ca fiind „în pericol“ de Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (UICN), care menţionează un declin continuu al populaţiei sale adulte. Potrivit UICN, populaţia speciei a fost estimată între 750 şi 1.044 de indivizi la nivel mondial şi între 0 şi 5 în Kazahstan, unde leopardul persan a fost observat doar de aproximativ 10 ori în secolul al XXI-lea.

Denumit şi Leopard caucazian sau Leopard din Asia Mică, el a fost înscris pe Lista Roşie a speciilor ameninţate din ţările în care trăieşte, unde este afectat de braconaj, distrugerea habitatului natural şi absenţa prăzii.

„Întoarcerea leopardului persan este un simbol al restaurării ecosistemului din Ustyurt. Acest succes ne motivează să ne continuăm lucrările pentru a-l studia şi a-l proteja pe acest prădător rar. Asta confirmă că acest loc este un habitat important pentru această specie rară, aflată în pragul extincţiei“, au declarat reprezentanţii Parcului Natural Ustyurt. Deşi oraşele din Kazahstan sunt extrem de poluate, autorităţile depun eforturi pentru a proteja sau a reintroduce în natură alte specii endemice ameninţate, precum leopardul zăpezilor, antilopa saiga, calul Przewalski şi tigrul de Amur.

La sfârşitul lunii decembrie, Ministerul Mediului a anunţat dublarea în decurs de trei decenii a populaţiei de leopard al zăpezii, animal simbol naţional în Kazahstan.• ecologic

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

Mircea Fechet cere demisia directorilor Romsilva

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, cere public demisia directorilor de la departamentele Economic, Fond Forestier, Investiții și Comercial ale Romsilva,...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services