Comisia Europeană a anunţat că va promova un regulament pentru vehicule, care va impune noi reguli pentru proiectarea vehiculelor noi şi pentru gestionarea eficientă a celor scoase din uz (VSU).
Principalele probleme constate la vehiculele aflate la sfârșitul vieții ţin de felul în care acestea sunt manipulate şi dezmembrate, de modul în care sunt separate materialele valoroase şi de ratele scăzute de reciclare. În fiecare an aproximativ 3,5 milioane de VSU (o treime din total) dispar din Uniunea Europeană și sunt exportate sau eliminate illegal. În tot acest timp industria auto europeană consumă cantități uriaşe de materii prime, dintre care multe (cum ar fi elemente rare pentru motoarele electrice) trebuie importate.
Una din cauzele principale care au dus la această situaţie este lipsa răspunderii financiare şi a cooperării dintre producători şi reciclatori. La ora actuală o treime din VSU nu sunt reglementate. Printre acestea se numără camioanele, motocicletele şi autobuzele.
Propunerea Comisiei Europene
Producția de vehicule este una dintre industriile cele mai consumatoare de resurse. Industria auto din UE este consumatorul numărul 1 de aluminiu (42%), magneziu (44%), metale din grupa platinei (63%), cauciuc natural (67%) și elemente de pământuri rare (30% în 2025).
De aceea Comisia Europeană propune un set de reguli modern, rezistent la viitor, pentru a îmbunătăți calitatea tratamentului la sfârșitul vieții, a stimula reutilizarea și a utiliza cât mai eficient resursele prețioase. Noile reguli acoperă întregul ciclu de la proiectare și producție până la tratarea la sfârșitul vieții. Noile maşini vor trebui a fi proiectate pentru a putea fi demontate cu uşurinţă şi vor trebui să îndeplinească rete minime de reutilizare, reciclabilitate și recuperabilitate.
Producătorii de mașini vor fi obligaţi să ofere instrucțiuni detaliate pentru înlocuirea și îndepărtarea pieselor și componentelor. Vehiculele vor avea un pașaport circular. 25% din plasticul folosit la construirea unui vehicul nou trebuie să provină din materiale reciclate ia nivelurile de conținut reciclat trebuie declarate.
Regulamentul va consolida „responsabilității extinse a producătorului“ pentru a încuraja o mai bună calitate a tratării deșeurilor. Inspecţiile periodice vor fi mult mai stricte, amenzile mai mari, iar sistemele naţionale de înmatriculări vor fi conecate la nivel european.
Noile reglementări vor fi mult mai mai stricte și vor asigura o trasabilitate mai mare prin care numai vehicule europene de înaltă calitate vor fi exportate către consumatorii din alte ţări.• ecologic