Senatul României a găzduit în data de 7 aprilie 2026 conferinţa „WtE – oportunitate pentru managementul deșeurilor“. WtE (Waste-to-Energy) este un concept general care înglobează un întreg set de tehnologii de transformare a deşeurilor în energie prin incinerare, gazeificare, piroliză, digestie anaerobă şi altele. Cu toate că aceste tehnologii sunt folosite cu succes de mulţi ani în Europa, România continuă să facă din depozitare principala metodă de eliminare a deşeurilor municipale.
Evenimentul „WtE – oportunitate pentru managementul deșeurilor“, organizat de Asociația EcoAtitudine și Federația Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară (FADI) în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Comisia pentru Mediu din Senatul României, a reunit reprezentanți ai mediului politic și ai mediului de afaceri din domeniul valorificării energetice a deșeurilor.
Principala idee care a fost susţinută de cei prezenţi la dezbatere a fost aceea că tehnologiile Waste-to-Energy (WtE) intervin în gestionarea deşeurilor municipale nu ca un concurent la reciclare, ci ca o soluție complementară pentru reducerea dependenței de depozitare a deşeurilor, cea mai mare problemă cu care se confruntă România în domeniul gestionării deşeurilor.
Repsan Energy, Waste Powertch, Instal Heat Construct şi CIROM (Organizaţia patronală a industriei cimentului) au prezentat tehnologiile pe care le folosesc pentru valorificarea energetică a deşeurilor în condiţii de eficienţă economică şi de siguranţă pentru mediul înconjurător.

Discuțiile au evidențiat necesitatea dezvoltării infrastructurii WtE ca o condiţie pentru atingerea țintelor europene de deviere a unor cantități semnificative de deșeuri de la depozitare. Una dintre ideile susţinute în cadrul conferinţei a fost aceea că energia obţinută din deşeuri poate şi trebuie să sprijine tranziţia energetică a României.
România s-a angajat să reducă proporția deșeurilor municipale eliminate prin depozitare sub 10% până în anul 2035, prin creșterea reciclării și dezvoltarea de soluții de valorificare energetică sustenabilă.
Tehnologiile de valorificare energetică a deșeurilor (WtE) asigură transformarea deșeurilor în combustibil, energie termică şi electrică prin procese precum incinerarea, gazeificarea sau digestia anaerobă. Conform variantei PNGD publicată de MMAP în data de 08.04.2026, la nivel național există 13 instalații de producere de biogaz cu centrale de cogenerare pentru energie electrică și termică, cu o putere electrică totală instalată de 14.7740 MW. Cantitățile de deșeuri și materii prime folosite în procesul de producere a biogazului la nivel național în perioada 2020-2024 au fost de doar 256.000 tone
Valorificarea deșeurilor în fabricile de ciment rămâne în prezent cea mai importantă modalitate de valorificare energetică a deșeurilor. În anul 2025, existau la nivel național 7 fabrici de ciment autorizate pentru co-procesarea deșeurilor. Cantitatea de deşeuri municipale coincinerată în aceste fabrici a fost în anul 2024 de 313.444 tone.
Incinerarea deșeurilor municipale este nesemnificativă la nivel național, reprezentând sub 1% din deșeurile municipale generate la nivel național. În 2022 au fost incinerate doar 40.163 tone. În același an au fost depozitate 4.252.524 tone de deșeuri municipale. ● ecologic

