23.4 C
Bucharest
Friday, September 29, 2023
Mai mult

    12.500 tone de deşeuri sunt depozitate de 12 ani
    în Portul Constanţa

    Sursa foto: Garda de Mediu Constanţa

    Un munte de deşeuri din industria aluminiului este depozitată de 12 ani în Portul Constanţa. 12.500 tone de deşeuri au intrat în România în 2011 ca fiind alumină, dar controlul efectuat de comisarii Gărzii de Mediu a constatat că „marfa se prezintă ca o pulbere de culoare gri în amestec cu bucăți de rocă de diferite mărimi şi este depozitată în big bag-uri deteriorate, rupte, murdare.“

    Apoi, conform raportului de analiză, materialele s-au dovedit a nu fi alumină, ci deşeuri din industria aluminiului. În aceste condiţii, deşeurile care proveneau din Croaţia şi aveau ca destinaţie finală China, au rămas în Portul Constanţa, pentru că intrarea lor în ţara noastră s-a făcut cu „nerespectarea legislației vamale privind regimul deșeurilor, regimul zonelor libere sau protecția mediului“.

    Şi astfel, de 12 ani, din anul 2011 şi până acum, 8.509 de big bag-uri pline cu 12.557.628 kg de deşeuri au rămas ca un monument al nepăsării în dana Mol 1S, din incinta Portului Constanța Sud-Agigea.

    Garda de Mediu Constanţa a notificat periodic operatorul portuar Schenker Logistics Romania SA, responsabil pentru aceste deşeuri, să le încarce în alţi saci pentru evitarea împrăştierii cauzate de vânt sau de ploi, dar cu toate acestea, ele rămân în continuare o mare problemă de mediu pentru cel mai mare port al României.● ecologic

    Publicitate

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Latest news

    Geanin Şerban: “We all find the reduction of recycled quantities”

    Emergency Ordinance no. 125/2022, now famous for the way it was adopted by the Government and then debated more...

    Mai multe articole

    Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.


    Warning: Undefined array key "alt" in /home/reco4828/public_html/wp-content/plugins/wordpress-gdpr/public/class-wordpress-gdpr-privacy-settings.php on line 88
    Privacy Settings saved!
    Setările de confidențialitate

    Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

    Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

    • _ga
    • _gat
    • _gid

    Decline all Services
    Accept all Services