Consiliul Concurenței a sancționat cu 5,35 milioane lei companiile Stericycle, AKSD, Bio Hazard, Eco Fire și Mondeco pentru că ar fi participat la o înțelegere pe piața serviciilor de tratare şi eliminare a deșeurilor rezultate din activități medicale.
Potrivit Consiliului Concurenţei, amenzile au fost aplicate astfel: Eco Fire, Constanța: 1,41 milioane lei; AKSD, Mureș: 950.431,39 lei; Bio Hazard, Mehedinți: 128.226,90 lei; Stericycle, Ilfov: 2,86 milioane lei.
„Stericycle a fost sancționată atât pentru fapta anticoncurențială proprie, cât și pentru cea a companiei Mondeco, pe parcursul investigației cele două societăți fuzionând“, a precizat Consiliul Concurenței. „În urma investigației, autoritatea de concurență a constatat existența unor înțelegeri distincte între Stericycle și AKSD, Mondeco și AKSD, Stericycle și Biohazard, precum și Stericycle și Eco Fire, în cadrul relațiilor bilaterale dintre acestea, având ca scop împărțirea pieței prin alocarea clienților și/sau a teritoriilor pe piața serviciilor de tratare și/sau eliminare a deșeurilor rezultate din activități medicale.

Prin diferite mecanisme agreate, companiile concurente Stericycle, Mondeco, AKSD, Bio Hazard și Eco Fire s-au abținut în a se concura, alocându-și clienți din diferite județe ale țării. Stericycle și Bio Hazard au agreat să nu se concureze cu privire la clienții din Drobeta Turnu Severin, iar Stericycle, respectiv Mondeco, au stabilit de comun acord cu concurentul AKSD unele clauze referitoare la clienții de pe raza județului Mureș“ se spune în comunicatul CC.
O strategie similară de împărțire a clienților a fost agreată de Stericycle și Eco Fire, care s-a materializat prin viziunea comună cu privire la comportamentul pe piață, în sensul în care Eco Fire prelua clienții din zona apropiată Constanței, iar Stericycle pe cei din zona apropiată Bucureștiului. „Aceste practici au avut ca rezultat eliminarea concurenței și afectarea funcționării pieței serviciilor de tratare și/sau eliminare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală, atât prin limitarea posibilității părților implicate de a-și alege clienții în mod independent, cât și prin limitarea posibilității clienților de a-și alege furnizorul de servicii“, a adăugat Consiliul.
Deciziile Consiliului Concurenței sunt executorii, iar amenzile aplicate reprezintă venituri la bugetul de stat.● ecologic

