1.2 C
Bucharest
Sunday, December 10, 2023
Mai mult

    Aparate care au făcut istorie, expuse la AFI Cotroceni

    În perioada 6 – 23 august a.c., AFI Cotroceni, cel mai mare mall din România, a găzduit expoziţia „Amintirile rămân cu tine, electronicele merg la reciclare“ organizată de Asociaţia Environ.

    Cei care se gândesc cu nostalgie la produsele pe care le foloseau în adolescenţă şi cei care au vrut să vadă cum arătau dispozitivele electrice pe care le foloseau părinţii sau bunicii au avut ocazia să vadă aparatele anilor ‘80-’90 şi să îşi creeze noi amintiri în cadrul expoziţiei.

    Exponatele au fost echipamente electrice şi electronice vechi, cum ar fi magnetofonul Kashtan, aspiratorul Ideal sau telefonul cu disc, dar şi alte aparate care au marcat copilăria şi adolescenţa generaţiei Millennials şi nu numai. Cei mai mici dintre vizitatori au fost surprinşi să descopere că tabletele omniprezente astăzi au fost precedate de jocuri ca Tetris sau Tamagochi, iar melodia preferată nu era la distanţă de un search pe platformele de streaming, ci pe o casetă care se asculta la Walkman.

    environ1 185 2

    „Într-o perioadă în care ne orientăm tot mai mult către mediul online, este bine să ne reamintim că tehnologia nu a fost dintotdeauna atât de accesibilă şi indispensabilă precum a devenit astăzi. Aparatele electrice şi dispozitivele de tot felul au fost inventate să ne facă viaţa mai uşoară, să ne ofere mai mult timp liber şi să ne aducă mai aproape de ceilalţi. Când nu le mai putem folosi în aceste scopuri, trebuie să le trimitem către reciclare, acolo unde substanţele periculoase sunt neutralizate, iar materialele componente sunt recuperate şi refolosite la fabricarea altor produse“, a declarat Roxana Puia, directorul de marketing al Asociaţiei Environ.

    Expoziţia a fost vizitată de zeci de mii de persoane în cele două săptămâni de derulare şi a făcut parte din campania „Relaxare all-inclusive“ organizată de AFI Cotroceni cu scopul de a oferi bucureştenilor experienţe de cumpărături, servicii şi relaxare în condiţii de maximă siguranţă.

    „Ne bucurăm că am găzduit această expoziţie neobişnuită, cu obiecte pe care sperăm că le-au descoperit cu mult entuziasm şi cei născuţi după anii ‘90. A fost o experienţă inedită în cadrul căreia tinerii, dar deopotrivă şi nostalgicii care au trăit perioada respectivă, au fost invitaţi să călătorească în timp şi să descopere sau să redescopere mărci emblematice ale produselor de care s-au legat atâtea poveşti“, a declarat Silviu Chivereanu, directorul de marketing al AFI Cotroceni.

    Tema expoziţiei „Amintirile rămân cu tine, electronicele merg la reciclare“ este inspirată din tendinţa românilor de a păstra aparatele electrice vechi, fie ele chiar stricate. Potrivit unui studiu Dedalus, peste 35% dintre cetăţenii României păstrează în gospodărie deşeurile electrice şi electronice, lucru confirmat şi de rata scăzută de reciclare a DEEE-urilor, cea mai mică din Uniunea Europeană conform statisticilor Eurostat.●

    Environ

    Publicitate

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultimele știri

    Cazul de la Târgșoru Vechi modifică legi și duce la o uriașă criză a gunoaielor în Prahova

    Incidentul din județul Prahova unde comisarii Gărzii Naționale de Mediu au descoperit o rețea de „oameni de afaceri“ care...

    Mai multe articole

    Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.


    Warning: Undefined array key "alt" in /home/reco4828/public_html/wp-content/plugins/wordpress-gdpr/public/class-wordpress-gdpr-privacy-settings.php on line 88
    Privacy Settings saved!
    Setările de confidențialitate

    Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.