Un bărbat din Suceava s-a trezit la uşă cu comisarii Gărzii Naţionale de Mediu după ce a publicat un anunţ pe OLX prin care încerca să vândă o broască ţestoasă. Ghinionul lui a fost că ţestoasa face parte dintr-o specie protejată „Testudo graeca“ (țestoasă de uscat dobrogeană).

Suceveanul le-a declarat comisarilor GNM faptul că a fost şi el în concediu la mare, a găsit țestoasa în apropierea autostrăzii şi a luat-o acasă cu intenția de a o salva, fără a ști că este o specie protejată de lege. Întrucât nu știa cum să o îngrijească, a luat hotărârea de a o vinde persoanelor interesate, postând în acest sens, în data de 23.08.2024, un anunț pe platforma OLX.
Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către bărbat a infracțiunilor de „nerespectarea prevederilor art. 33 alin (1) lit a) – recoltare, capturare, ucidere, distrugere sau vătămare a exemplarelor aflate în mediul lor natural, în oricare dintre stadiile cicluluilor biologic,și lit f) – deținerea, transportul, vânzarea sau schimburile în orice scop, precum și oferirea spre schimb sau vânzare a exemplarelor luate din natură, în oricare dintre stadiile cicluluilor biologic“, urmând ca după definitivarea cercetărilor în cauză, să fie dispuse măsurile legale care se vor impune.
În România trăiesc două specii de broaște țestoase de uscat: broasca țestoasă bănățeană (Testudo hermanii boettgeri sau Eurotestudo boettgeri) și țestoasa dobrogeană (Testudo graeca ibera), ambele fiind protejate de lege deoarece mai sunt doar câteva mii de exemplare, din cauza degradării habitatelor, a incendiilor și a colectării ilegale. Colectarea, deținerea și comercializarea lor sunt interzise prin lege, însă pe internet mai apar anunțuri de vânzare a acestor exemplare.● ecologic