După opt ani de avertismente, scrisori oficiale și termene ratate, Comisia Europeană a decis să tragă linie: România este trimisă în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru că nu este capabilă să spună, cu date corecte și complete, ce aer respiră cetățenii săi. Deficiențele grave din rețeaua națională de monitorizare a calității aerului plasează statul român în afara obligațiilor europene și deschid calea unor sancțiuni financiare.
Comisia Europeană a decis la 11 decembrie 2025 să trimită România în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), acuzând statul român că nu respectă obligațiile de monitorizare prevăzute de directivele UE privind calitatea aerului (Directiva 2008/50/CE și Directiva 2004/107/CE). Pe scurt: România nu are o rețea de monitorizare care să producă date complete și fiabile despre poluare – iar fără date corecte, Bruxelles-ul spune că nu poți pretinde nici politici publice credibile.
Ce reproșează Comisia, concret
În centrul cazului se află Rețeaua Națională de Monitorizare a Calității Aerului, pe care Comisia o consideră încă neconformă cu cerințele UE privind: numărul de puncte de prelevare (stații/echipamente de măsurare), tipul și amplasarea lor şi atingerea obiectivelor de calitate a datelor (acuratețe, completitudine, comparabilitate).
Deficiențele invocate ating poluanți-cheie: PM10, PM2,5, SO₂, NOx, metale grele și benzo[a]piren – adică exact indicatorii care stau la baza evaluării riscului pentru sănătate și a măsurilor locale (trafic, încălzire, industrie).
Comisia Europeană notează că România a făcut pași (inclusiv eforturi de modernizare), dar concluzia este tăioasă: lacunele rămân semnificative, iar progresele sunt insuficiente pentru conformare.
Cum s-a ajuns aici: „dosarul monitorizării“ (INFR(2017)2024) – o cronologie a deciziilor Comisiei
Cazul trimis acum la CJUE nu a apărut „peste noapte“. Este capătul unui șir de pași procedurali clasici în infringement, în care România a primit repetat timp să repare sistemul:
Iunie 2017 – prima scrisoare de punere în întârziere (letter of formal notice).
Comisia deschide oficial procedura și cere remedieri privind monitorizarea.
Iulie 2019 – scrisoare suplimentară de punere în întârziere.
Semnalul că răspunsul/implementarea nu au fost satisfăcătoare.
31 mai / iunie 2023 – aviz motivat (reasoned opinion).
Ultima treaptă înainte de sesizarea Curții: Comisia cere explicit „rețea funcțională” și remedieri sistemice; constată că lacunele persistă, inclusiv la numărul și tipul de puncte de prelevare.
11 decembrie 2025 – sesizarea CJUE.
După evaluarea celor mai recente date și a stadiului măsurilor, Comisia decide trimiterea în instanța UE.
Dar acesta nu e singura problemă: România are istoric și pe „rezultatul” poluării, nu doar pe „măsurare“
În paralel cu dosarul de monitorizare, România a fost vizată de Comisie și pentru depășiri și pentru planuri/măsuri insuficiente în zone cu probleme – mai ales Bucureștiul. Aici apare un al doilea element, mult mai vechi, care arată că presiunea Bruxelles-ului pe tema aerului nu e deloc nouă.
2018: Comisia trimite România la CJUE pentru PM10 (București)
În 16 mai 2018, Comisia a anunțat că reclamă România la CJUE pentru niveluri persistent ridicate de PM10 (particule în suspensie) și pentru lipsa măsurilor adecvate de a scurta perioada de depășire, conform Directivei 2008/50/CE.
30 aprilie 2020: CJUE condamnă România (C-638/18)
Curtea a decis că România a încălcat obligațiile privind calitatea aerului în zona București, prin depășiri sistematice ale limitelor pentru PM10 și prin obligația ca perioada de depășire să fie „cât mai scurtă“.
Mai 2020: Comisia continuă presiunea (pachet de infringement)
În pachetul de infringement din 13 mai 2020, Comisia a indicat că România trebuie să respecte cerințele Directivei 2008/50/CE privind aerul și măsurile aferente.
Decembrie 2021: Comisia trimite România la CJUE în două cazuri (aer curat & emisii industriale)
În data de 1 decembrie 2021, Comisia Europeană a anunțat o nouă trimitere a României la CJUE, în două spețe legate de legislația pentru aer curat și de poluarea industrială (industrial emissions).
De ce contează „monitorizarea“, când publicul vede doar „poluarea“
Cazul din 2025 este, aparent, tehnic: stații, puncte de prelevare, calitatea datelor. În realitate, e o acuzație politică directă: statul nu poate gestiona ceea ce nu măsoară corect.
Dacă rețeaua este incompletă sau datele nu trec pragurile de calitate, efectele se propagă: planurile de aer devin greu de justificat (și ușor de contestat), raportările către UE devin vulnerabile, măsurile locale pot fi luate „în orb“ sau cosmetizate statistic, iar populația primește o imagine fragmentară despre riscul real.
Ce urmează
Trimiterea la CJUE mută dosarul din registrul „scrisorilor“ în registrul „sentinței“. Dacă România pierde, riscul ulterior (în funcție de evoluție) poate include și faze care duc la penalități dacă nu se conformează hotărârii Curții. Între timp, mesajul Comisiei Europene este limpede: după 2017, 2019 şi 2023, încă nu există conformarea completă; prin urmare, cazul ajunge în instanța UE.• ecologic
