Europa caută noi surse de energie, investește miliarde de euro în reducerea dependenței de combustibili fosili și încearcă să construiască o piață a gazelor regenerabile, în timp ce România continuă să trateze o parte importantă din materia primă necesară producerii acestora ca pe un simplu deșeu care trebuie colectat, transportat și, prea adesea, depozitat. Este unul dintre paradoxurile greu de explicat ale politicii noastre energetice: avem agricultură, zootehnie, industrie alimentară, milioane de consumatori care generează zilnic deșeuri organice și una dintre cele mai extinse infrastructuri de gaze din regiune, dar industria biogazului și a biometanului a rămas mult timp aproape invizibilă.
Uniunea Europeană privește problema cu totul diferit. Prin REPowerEU, Bruxelles-ul și-a stabilit obiectivul de a ajunge până în 2030 la o producție anuală de 35 miliarde de metri cubi de biometan, iar necesarul de investiții asociat dezvoltării sectorului este estimat la zeci de miliarde de euro. Motivul este cât se poate de pragmatic: biometanul are proprietăți apropiate de cele ale gazului natural, poate fi transportat și utilizat prin infrastructura existentă și poate fi produs din materii prime regenerabile care, în multe cazuri, sunt deja disponibile sub formă de deșeuri și reziduuri.
Pentru România, această direcție ar trebui să reprezinte o oportunitate majoră. Energy Policy Group estimează că țara noastră ar putea ajunge până în 2040 la un potențial de aproximativ 5,5 miliarde de metri cubi de biometan anual, o cantitate suficient de mare încât să schimbe semnificativ structura pieței gazelor. În realitate însă, puterea instalată în biogaz rămâne modestă, iar producția comercială de biometan a pornit extrem de târziu comparativ cu alte state europene.
Nu putem da vina pe tehnologie, pentru că digestia anaerobă este utilizată de mult timp la scară industrială în numeroase state europene, iar instalații funcționale există și în România. Genesis Biopartner, de exemplu, a inaugurat prima centrală de la Filipeștii de Pădure încă din 2013, după care și-a extins activitatea la Cordun și, ulterior, către Pișchia și Almăj. Investitorii au început practic să dezvolte piața înainte ca statul să construiască un cadru coerent pentru gazul regenerabil.
Acesta este poate aspectul cel mai deranjant al situației. Nu vorbim despre o tehnologie futuristă care trebuie testată sau despre o industrie pentru care România nu deține resurse, ci despre o soluție matură, folosită în Europa de ani de zile, pentru care materia primă este produsă inevitabil în fiecare zi în ferme, supermarketuri, restaurante, abatoare, fabrici alimentare și gospodării.
În decembrie 2025, Genesis Biopartner a participat, alături de reprezentanții Coaliției pentru Economie Circulară, la discuții organizate la Bruxelles în contextul Circular Economy Action Days, unde teme precum viitorul Circular Economy Act și criteriile End-of-Waste au arătat cât de rapid se schimbă abordarea europeană. Bruxellesul încearcă să scoată resursele secundare din logica tradițională a deșeurilor și să le introducă în circuite economice, în timp ce noi continuăm adesea să blocăm materialele în proceduri administrative construite exclusiv în jurul ideii că un deșeu trebuie eliminat.
În cazul biodeșeurilor, această mentalitate este deosebit de costisitoare. Resturile alimentare depozitate nu doar că ocupă capacitate și presupun cheltuieli de colectare și transport, ci şi prin descompunere generează inclusiv metan. Într-o instalație de digestie anaerobă, același proces biologic este controlat, gazul este captat și utilizat, iar materia rămasă poate păstra o parte importantă din nutrienți. Practic, plătim pentru a îngropa o materie primă din care am putea produce energie.
Problema fundamentală nu mai este, așadar, lipsa tehnologiei, ci lipsa unei construcții economice și legislative capabile să pună în legătură agricultura, industria alimentară, administrațiile locale și sistemul energetic. Investitorii au nevoie de acces predictibil la materie primă, de contracte suficient de lungi pentru a putea finanța instalațiile, de reguli clare pentru racordarea la rețele și de un sistem care să nu transforme fiecare proiect într-o aventură administrativă.
La fel de importantă este și calitatea colectării separate. Un biodeșeu contaminat cu plastic, metal sau alte materiale pierde o parte din valoarea pe care ar putea să o aibă într-un proces de digestie anaerobă, motiv pentru care dezvoltarea industriei nu poate fi separată de performanța sistemelor municipale de colectare.
România are obiceiul de a privi fiecare politică publică într-un compartiment separat. Deșeurile sunt problema Ministerului Mediului, gazele sunt problema Ministerului Energiei, agricultura ține de Ministerul Agriculturii, iar administrațiile locale se ocupă de salubritate. Biogazul demonstrează însă cât de depășită este această abordare, pentru că aceeași instalație se află la intersecția tuturor acestor domenii.• ecologic
