Primăria municipiului Piteşti a anunțat în data de 8 februarie a.c. că a pus la dispoziția cetățenilor 14 noi platforme pentru colectarea deșeurilor municipale pe care au fost amplasate 30 de containere îngropate. Fiecare container are o capacitate de 5 metri cubi și este ușor de manevrat, având un sistem de deschidere cu pedală. Containerele îngropate au fost amplasate la următoarele locații: Bl. B31 Lidl, Bl. B41 – Basarabiei, Bl. B30, Bl. B2-B3, Bl. B2 din intrarea Urmuz, Bl. D2 – Colegiul Nenițescu, Bl. B5, Bl.B10, Bl. B12, Bl. B19, Bl. B32, Bl. B15 şi Cămin 3 Arpechim din cartierul Prundu. Primăria Pitești reamintește utilizatorilor că “folosirea cu responsabilitate a acestor containere, numai pentru depozitarea deșeurilor menajere și nu pentru alt tip de deșeuri, va contribui la menținerea funcționalității lor pe termen lung”.● ecologic