De la înălțimea instituțiilor pe care le reprezintă, politicienii noștri ne tot vorbesc de trafic ilegal de deșeuri, de deșeuri abandonate, de îngroparea sau incendierea gunoaielor la marginea orașelor. Ne spun că iau măsuri legislative și administrative, ceea ce este adevărat. Dar la fel de adevărat este că stabilirea unor puncte unice de trecere a frontierei pentru transporturile de deșeuri, amendarea cetățenilor, confiscarea mașinilor sau penalizarea producătorilor nu vor schimba în niciun fel situația.• Matei Dumitru
România este o imensă groapă de gunoi. O știe toată lumea: și noi, și primarii și miniștrii noștri, și oficialii europeni. Iar atâta timp cât în țara noastră prețul pentru depozitarea unei tone de deșeuri este cel mai mic din Europa, mult mai mic decât costurile reciclării, atunci România va rămâne ceea ce este, o destinație pentru gunoaiele lumii.
La noi cea mai mare parte a deșeurilor municipale ajunge în gropile legale sau ilegale de gunoi. Cât despre cantitatea de gunoi pe care o produce fiecare dintre noi, datele publicate în 2020 de Eurostat referitoare la situația din România sunt mai mult decât discutabile, pentru că există posibilitatea ca unii angajați ai Agenției Naționale pentru Protecția Mediului să raporteze date incorecte. Este greu de explicat altfel de ce România a raportat în 2018 cea mai redusă cantitate de deșeuri generată dintre toate țările Uniunii, de numai 272 kilograme pe locuitor, în condițiile în care în Bulgaria cantitatea generată de fiecare locuitor era de 423 kilograme, în Polonia 329, iar în Grecia 497. Om fi noi săraci, dar nici chiar așa…
Cu toate astea, tot conform Eurostat, din această cantitate mică de deșeuri România reciclează 14% și depozitează 71%. Mai rămân 15% care sunt îngropate, ajung pe câmpuri, în ape sau la fabricile de ciment. Altfel spus, țara noastră reciclează puțin și depozitează enorm, iar situația va rămâne neschimbată atâta timp cât în România nu se va aplica o taxă de depozitare și nu se vor institui restricții pentru deșeurile care ajung la groapă.
Scurt istoric al nepăsării
La insistențele Uniunii Europene, taxa de depozitare a fost adoptată cu greu de Guvernul Ponta prin OUG nr. 31/2013 care i-a stabilit valoarea: 50 lei pe tonă în 2014, 80 lei pe tonă în 2015 și 120 lei pe tonă în 2016. Însă tot în 2013 legea de adoptare a ordonanței a amânat cu trei ani aplicarea taxei, stabilind că valoarea ei va fi de 80 lei pe tonă în 2017 și 120 lei pe tonă în 2018.
Pe 30 iunie 2017, la numai o zi după înlăturarea de la putere a Guvernului Grindeanu, în ultimele ore în care se mai puteau adopta ordonanțe de urgență, a apărut OUG nr. 48/2017 care suspenda aplicarea taxei de depozitare până la 1 ianuarie 2019. Graba a fost atât de mare încât proiectul de ordonanță nu a fost supus dezbaterii publice, nu a fost încărcat pe pagina web cu ordinea de zi a Guvernului, ci a fost adoptat imediat.
Cei care s-au opus introducerii taxei au fost nu atât primarii, cât reprezentanții lor din organizațiile de tot felul, de la Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară la cele ale municipiilor, comunelor și orașelor, o forță care nu poate fi ignorată de cei care au nevoie periodic de sprijinul aleșilor locali pentru a obține voturile cetățenilor.
Reacții și promisiuni
Întreaga situație este bine cunoscută de oficialii europeni, care au trimis României mai multe scrisori de atenționare: pe 2 iunie 2014, 6 august 2014, 9 iulie 2015, 25 aprilie 2018 și așa mai departe. Cea mai importantă cerere adresată autorităților de la București era „implementarea urgentă a taxei de depozitare“, urmată de „înființarea unui mecanism de sancționare a autorităților locale care nu reușesc să implementeze serviciile de colectare și a unui alt mecanism de amendare a autorităților locale care nu îndeplinesc obiectivele de reciclare“, „revizuirea și clarificarea veniturilor aferente deșeurilor care ies din AFM și care ar trebui utilizate pentru a sprijini gestionarea deșeurilor“ și nu în ultimul rând „elaborarea unui set de materiale de comunicare națională adresate publicului pentru utilizare la nivel local“.
Pentru a evita suspendarea plăților, executivul condus de Viorica Dăncilă a trimis Comisiei Europene scrisoarea nr. 2239 din 4 iulie 2018, semnată de ministrul de atunci al Fondurilor Europene, Rovana Plumb, prin care România se angaja să rezolve problemele printr-o altă ordonanță de urgență (OUG nr. 74/2018).
Promisiunile guvernului Dăncilă erau „introducerea la nivel național a sistemului «Plătești pentru cât arunci», implementarea Sistemului de Garanție-Depozit atât pentru ambalajele reutilizabile, cât și pentru cele unidirecționale în vederea pregătirii unei tranziții line la economia circulară“ și aplicarea taxei pentru depozitele de deșeuri prin introducerea „contribuției pentru Economia Circulară“. În aceeași scrisoare trimisă Comisiei Europene, Guvernul României se angaja să folosească fondurile colectate în urma aplicării noii taxe exclusiv pentru finanțarea colectării separate și a unor proiecte de reciclare pentru autoritățile publice locale. La toate se adăuga înființarea unui „Comitet pentru deșeuri“, care a sucombat imediat după ce scrisoarea a ajuns la destinatari.
Reprezentanții Ministerului Mediului au susținut în nenumărate rânduri că nu se poate introduce o taxă de depozitare mai mare de 80 lei pe tonă pentru că primăriile nu sunt încă pregătite pentru a face colectare separată, neavând infrastructura necesară. Acum însă, cu banii din PNRR s-ar putea crea o infrastructură de colectare separată la nivel național, dacă s-ar dori cu adevărat.
În Europa majoritatea statelor au câte o taxă de depozitare, iar țările care nu o au instituit-o au suplinit această lipsă prin introducerea în legislație a unor restricții extrem de severe.
Taxele de depozitare în Europa
Conform unui studiu publicat de Confederation of European Waste to Energy Plants (CEWEP), în Europa taxele de depozitare diferă foarte mult de la o țară la alta.
În Austria taxa de depozitare a fost introdusă în 1989, este de aproximativ 90 euro/tonă și autoritățile intenționează să o ajusteze periodic în funcție de creșterea prețurilor. Sunt interzise la depozitare deșeurile care au un conținut de carbon organic (COT) mai mare de 5% și sunt exceptate de la plata taxei deșeurile rezultate din instalațiile de incinerare.
Belgia are valori diferite ale taxei de depozitare. În zona Bruxelles nu există depozite de deșeuri. În Flandra taxa este de 107,87 euro/tonă pentru deșeurile combustibile care ajung la depozitele industriale de deșeuri anorganice. Pentru deșeurile necombustibile taxa este de 59 euro/tonă începând din 2020, iar pentru cele menajere de 49 euro/tonă. În regiunea Valonia taxa este de 66,89 euro/tonă pentru deșeurile necombustibile, iar pentru celelalte de 120,52 euro/tonă. Taxa de depozitare pentru amestecul de deșeuri periculoase și nepericuloase este de 267,55 euro/tonă. În Flandra nu ajung la depozitare începând din 1998 deșeurile colectate separat, din 2000 deșeurile combustibile și din 2007 deșeurile biodegradabile.
În Bulgaria taxa de depozitare era în anul 2019, când a fost introdusă, de aproximativ 30 euro/tonă. Conform declarațiilor unor oficiali de la Sofia, cuantumul ar urma să crească în perioada următoare şi va depăşi valoarea de 50 euro/ tonă.
În Cehia taxa este de 20 euro/tonă pentru deșeurile municipale și de 31,5 euro pentru deșeurile utilizabile (deșeuri cu putere calorică peste 6,5 MJ/kg). Pentru alte tipuri de deșeuri se aplică taxe suplimentare. În plus, se percepe o „taxă de risc“ pentru deșeurile periculoase.
Taxa va crește treptat până la 72 euro/tonă în 2029, iar din 2024 va fi interzisă depozitarea deșeurilor municipale reciclabile, recuperabile și mixte.
Danemarca a introdus taxa de depozitare încă din 1987. Valoarea este de 79 euro/tonă. Din 1997 este interzisă depozitarea deșeurilor reciclabile și din 2011 a deșeurilor combustibile (cu conţinut de carbon organic – COT – mai mare de 3%).
În Estonia taxa de depozitare a fost introdusă în 1990 și este de 29,84 euro/tonă. Pare o taxă mică, dar este însoțită de o serie de restricții. Sunt interzise la depozitare din 2004 deșeurile netratate și din 2008 deșeurile care nu au fost sortate în prealabil.
Și Finlanda are o legislație foarte strictă în ceea ce privește depozitarea deșeurilor. În 2016 a fost interzisă depozitarea deșeurilor organice (COT mai mare de 15%), restricție redusă începând din 2020 (COT mai mare de 10%). De la 1 ianuarie 2020 niciun deșeu provenit din construcții sau demolări nu poate ajunge la depozitare. Pentru puținele tipuri de deșeuri acceptate taxa este de 70 euro/tonă.
În 2021 în Franța se percepea o taxă de 152 euro/tonă la gropile de gunoi așa-zis „neautorizate“ fiindcă nu au sisteme de recuperare a energiei. Taxa este de 37 euro/tonă în depozite „autorizate“ cu recuperare de 75% energie din biogazul captat și de 47 euro/tonă în celulele de depozitare ale bioreactoarelor cu recuperare de biogaz. Dacă depozitele îndeplinesc ambele criterii, taxa este de 30 euro/tonă. Din 2002 nu sunt acceptate la depozitare deșeurile netratate, cele reciclabile colectate separat și cele provenite de la municipalitățile care nu au scheme de separare la sursă. Taxele se actualizează anual în funcție de inflație.
În Germania nu există o taxă specifică, dar din 1993 este interzisă depozitarea deșeurilor combustibile (COT mai mare de 3%) și a celor netratate.
Grecia a introdus o taxă de depozitare în 2014, dar a eliminat-o în 2019 și a înlocuit-o cu o „taxă de economie circulară“ care începe de la 10 euro/tonă. Din 2021 taxa crește cu 5 euro pe an, până la 35 euro/tonă.
În Ungaria taxa de depozitare a intrat în vigoare din prima zi a anului 2013 și a fost de aproximativ 19,35 euro/tonă, urmând să fie majorată anual până la 38,7 euro/tonă în 2016. Nu s-a întâmplat acest lucru, astfel că şi în prezent taxa a rămas la același cuantum. Cu toate acestea, încă din 2002 este interzisă depozitarea deșeurilor netratate și a celor periculoase, inclusiv cauciucuri reziduale, cauciuc mărunțit și deșeuri parțial organice.
Irlanda a introdus taxa de depozitare în 2002 și a crescut-o anual până la 75 euro/tonă în 2013. Cu toate că nu există restricții la depozitare, țara a luat încă din 2016 măsuri pentru a reduce până la zero eliminarea deșeurilor municipale prin depozitare.
Poate cea mai complicată legislație referitoare la taxa de depozitare o are Italia. Aici cuantumul pornește de la 5,2 euro/tonă și poate ajunge la 25,82 euro/tonă, nivelul maxim admis în 2020 de legislația națională. Taxa pe tonă variază pe regiuni: Abruzzo 25 euro, Apulia 17,24, Basilicata 20, Calabria 15,49, Campania 10,3, Emilia-Romagna 19, Friuli-Venezia Giulia 25,82, Toscana 25,82, Umbria 25,82 și Sicilia 12,36. În Campania se plătesc 5,2 euro/tonă pentru deșeurile pretratate. Nu există restricții la depozitare. O restricționare privind deșeurile cu putere calorică mai mare de 13.000 kJ/kg a fost introdusă în legea depozitării deșeurilor din 2003 pentru 2007, dar aplicarea ei a fost amânată de șase ori până în 2017 și apoi a fost abrogată.
În Letonia taxa de depozitare a deșeurilor a intrat în vigoare în 1991. Pentru deșeurile municipale și industriale care nu sunt considerate periculoase cuantumul a fost în 2020 de 50 euro/tonă, în 2021 de 65 euro/tonă și a ajuns anul acesta la 95 euro/tonă. Pentru deșeurile periculoase taxa a fost în 2021 de 70 euro/tonă și a crescut anul acesta la 100 euro/tonă.
Lituania avea în 2020 o taxă de 5 euro/tonă, redusă de la 27,51 euro/tonă cât era planificat inițial, din cauza lipsei de alternative pentru gestionarea deșeurilor. Cuantumul taxei a crescut la 10 euro/tonă în 2021. Și taxarea depozitării deșeurilor periculoase s-a redus de la 70,96 euro/tonă în 2020 la 50 euro/tonă în 2021.
În Luxemburg nu există o taxă de depozitare la nivel național. O taxă de 8 euro/ tonă este aplicată de primărie, care deține singurul depozit deschis pentru deșeuri municipale, unde nu sunt acceptate deșeurile organice și cele netratate.
Olanda a introdus o taxă în 1995, a abrogat-o în 2012 și a reintrodus-o în 2015. În 2021 taxa era de 33,15 euro/tonă, valoare unică atât pentru depozitele de deșeuri, cât și pentru instalațiile de incinerare. Din 1995 există restricții, fiind interzise la depozitare nu mai puțin de 35 fluxuri de deșeuri, inclusiv combustibile și biodegradabile. În 2018 însă lista de deșeuri interzise la depozitare includea peste 60 de fluxuri.
În Polonia taxa de depozitare este de 46 euro/tonă. Din 2013 nu sunt acceptate la depozite deșeurile biodegradabile care au fost colectate separat și din 2016 deșeurile combustibile cu COT mai mare de 5% și putere calorică mai mare de 6 MJ/kg.
Slovacia are un sistem de taxare foarte ingenios. Cu cât o municipalitate își separă mai mult deșeurile, cu atât beneficiază de o taxă mai mică. La o rată de colectare separată mai mică de 10% taxa era în 2021 de 33 euro/tonă. Dacă rata de colectare crește la peste 60%, taxa de depozitare este de numai 11 euro/tonă.
Slovenia a introdus taxa în 2001 și a majorat-o în 2018. În prezent percepe 11 euro/tonă pentru deșeurile nepericuloase și 22 euro/tonă pentru cele periculoase. Din 2011 nu sunt acceptate la depozitare deșeurile cu putere calorică mai mare de 6 MJ/kg și deșeurile municipale amestecate.
În România taxa este de 16 euro/tonă (80 lei) și nu există restricții la depozitare.
