În timp ce agricultorii europeni cer în stradă relaxarea prevederilor Pactului Verde European (Green Deal), Comisia Europeană intenţionează să propună în data de 6 februarie a.c. noi obiective de reducere cu 90% a emisiilor de CO₂ până în anul 2040. Dacă va reuşi să impună acest obiectiv rămâne de văzut, în condiţiile în care toate sondajele de opinie relevă un fapt îngrijorător – europenii s-au săturat de constrângerile tranziţiei ecologice şi în căutarea unei soluţii îngroaşă rândurile partidelor de extremă dreaptă.
Conform unui studiu realizat de Institutul Francez de Relaţii Internaţionale (IFRI), marea problemă a Pactului Verde European, adoptat în urmă cu patru ani, este aceea că nu a luat în considerare provocările actuale cu care se confruntă Europa: războiul din Ucraina, creșterea ratelor dobânzilor, inflația, presiunile asupra finanțelor publice, slăbirea lanțurilor valorice și lipsa competențelor în anumite sectoare. Toate acestea pun din ce în ce mai mult sub semnul întrebării realizarea efectivă a „Green Deal“.
Conform experţilor francezi, în prezent eforturile globale de decarbonizare rămân insuficiente, iar tensiunile economice și tehnologice la scară globală, ilustrate în special de militarizare și de distorsiunile comerciale sunt schimbări profunde ceea ce necesită o reevaluare strategică și ajustări semnificative ale Pactului Verde European.
Situația este îngrijorătoare: deși în trecut Uniunea Europeană a demonstrat o coeziune în fața crizelor, această tendință ar putea fi perturbată în condiţiile în care UE riscă să fie copleșită acum de o serie de crize simultane. 600 miliarde de euro au fost cheltuiţi pe importuri de energie în loc ca aceste fonduri să fie alocate tranziției energetice.
Pericolul cel mai mare este ca Uniunea Europeană „să continue să se decarbonizeze, dar nu prin politici eficiente, ci prin închiderea industriilor sale mari consumatoare de energie, rate scăzute de creștere, dependență crescută de importuri, instituții eșuate și piețe fragmentate“, se mai spune în studiul realizat de Institutul francez de Relaţii Internaţionale.
Obiective
Comisia Europeană, Parlamentul și statele membre trebuie să se confrunte cu mai multe realități: au fost ridicate țintele și s-au înregistrat progrese în domenii cheie, cum ar fi instalarea de panouri solare, pompe de căldură și economii de energie printr-un sistem de semnalizare a prețurilor. Cu toate acestea, atingerea acestor obiective se dovedeşte a fi extrem de dificilă. Costurile de investiții pentru atenuare (cel puțin +30% din cauza inflației și ratelor dobânzilor) și adaptare (deoarece ținta de 1,5 °C nu este atinsă) sunt în creștere. Investițiile nu urmează tendința din cauza fragilității lanțurilor valorice, proiecte considerate prea riscante sau insuficient de profitabile și care necesită subvenții semnificative, iar industriile strategice riscă o erodare suplimentară.
În plus, ţările europene au mai puține resurse financiare chiar dacă trebuie să cheltuiască mai mult, cetățenii, care nu erau pregătiți pentru inflația legată de război, se confruntă acum cu inflația din tranziția energetică, iar guvernelor le lipsește un plan viabil pentru a implementa o tranziție accelerată și echitabilă într-un mod eficient.
Competitivitate
Marile puteri pun acum în pericol competitivitatea UE. Exporturile chineze către Europa înregistrează o creștere uluitoare: dezechilibrul comercial a crescut de la 200 miliarde de euro la aproape 400 miliarde de euro în doi ani. Această situație este exacerbată de capacitățile masive ale Chinei de a produce și exporta datorită subvențiilor prin care guvernul chinez susţine industria. Este posibil ca această situație să se agraveze odată cu criza industriei care se profilează legată de lanțurile valorice ale UE.
Supremația Chinei în materie de materii prime, baterii, fotovoltaice și sisteme digitale este uluitoare și ar putea fi reprodusă în hidrogen, eolian offshore și nuclear. Cert este că tranziția ecologică fără China este imposibilă, iar realizarea unei tranziții în timpul integrării Chinei poate fi potențial periculoasă dacă garanțiile puse în aplicare sunt insuficiente. Reziliența UE va depinde de capacitatea sa de a stabili și implementa reguli de joc precise, previzibile și reciproce, se arată în studiu.
Industrie
Industriile europene se confruntă cu costuri ridicate pentru energie și carbon, cerințe stricte și constrângeri de mediu, sociale și de guvernanță (ESG). În ciuda eforturilor de a adopta practici mai curate, tranziția nu conferă şi un avantaj competitiv clar față de omologii internaționali. Multe industrii consumatoare de energie, bănci și companii energetice își reduc deja activitatea, în timp ce marile companii de automobile și furnizorii de echipamente cu emisii scăzute de carbon sunt în pericol.
UE este acum un jucător dependent de materiile prime. În consecință, China, Statele Unite, Arabia Saudită și securitatea rutelor maritime joacă un rol decisiv în industria europeană. UE va fi întotdeauna într-un dezavantaj economic în comparație cu principalii săi concurenți, care sunt, de asemenea, actualii și viitorii săi furnizori de energie. De asemenea, se confruntă cu riscul ca industriile din Europa continentală să fie într-un dezavantaj energetic în comparație cu cele situate la periferie și pe coastă.
Soluţii
Răspunsurile actuale la aceste provocărilor necesită o înțelegere tot mai mare a problemelor. Recunoașterea naturii lor sistemice, amplorii și potențialelor amenințări existențiale la adresa UE rămâne însă insuficientă. Cetăţenii au dreptate să fie îngrijoraţi, dar fac alegeri greşite susţinând treptat liderii populişti, în principal pentru că alţii nu mai sunt convingători. Decarbonizarea UE trebuie combinată cu reziliența și acceptarea publicului, motiv pentru care trilema tradițională a politicii energetice are o dimensiune multiplă, se mai arată în studiul realizat de Institutul francez de Relaţii Internaţionale, care mai subliniază un aspect – „pentru a avea succes, Pactul Verde European trebuie adaptat la o lume mai brutală decât cea de acum patru ani“.● ecologic
