În ultimii ani Revista ecologic a semnalat marile probleme ale României în gestionarea deşeurilor. Totul în speranţa că autorităţile Statului vor înţelege necesitatea luării de urgenţă a unor măsuri simple cum ar fi implementarea unor sisteme de colectare separată a deşeurilor, a sistemului „Plăteşti pentru cât arunci“, creşterea taxei de depozitare şi, poate cel mai important, crearea unor grupuri de lucru în cadrul Ministerului Mediului din care să facă parte reprezentanţi ai tuturor ramurilor din industria de gestionare a deşeurilor.
Ministerul Mediului nu numai că nu au luat în seamă aceste urgenţe, dar a blocat în ultimii ani şi puţinele mecanisme care mai funcţionau în acest domeniu.
Acum inevitabilul s-a produs. Pe 8 iunie a.c. Comisia Europeană a trimis Parlamentului European un „Raport de identificare a statelor membre expuse riscului de a nu îndeplini obiectivul pentru 2025 privind pregătirea pentru reutilizare şi reciclare a deşeurilor municipale, obiectivul pentru 2025 privind reciclarea deşeurilor de ambalaje şi obiectivul pentru 2025 privind reducerea depozitării deşeurilor municipale“. După cum era de aşteptat nici măcar unul dintre aceste obiective nu va fi îndeplinit de România, un eşec uriaş pentru care autorităţile din ţara noastră nu îşi asumă nici măcar o minimă responsabilitate.
Faptul că o serie de articole publicate în Revista ecologic au fost preluate în acest Raport al Comisiei Europene ne onorează.● Matei Dumitru
Raportul Comisiei Europene de identificare a statelor membre expuse riscului de a nu îndeplini obiectivul pentru 2025 privind pregătirea pentru reutilizare şi reciclare a deşeurilor municipale, obiectivul pentru 2025 privind reciclarea deşeurilor de ambalaje şi obiectivul pentru 2025 privind reducerea depozitării deşeurilor municipale evaluează probabilitatea ca statele membre să atingă obiectivele de reciclare pentru 2025 stabilite la articolul 11 alineatul (2) litera (c) din Directiva 2008/98/CE privind deșeurile (Directiva-cadru privind deșeurile) și la articolul 6 alineatul (1) litera (f) din Directiva 94/62/CE privind ambalajele și deșeurile de ambalaje (Directiva privind ambalajele). Pentru îndeplinirea obiectivelor, statele membre trebuie să ia măsuri pentru a se ajunge la: minimum 55% în ceea ce privește pregătirea pentru reutilizare și reciclare a deșeurilor municipale; minimum 65% în ceea ce privește reciclarea volumului total al deșeurilor de ambalaje și obiective minime în ceea ce privește reciclarea materialelor specifice conținute în deșeurile de ambalaje: 75% pentru hârtie și carton, 70% pentru sticlă, 50% pentru aluminiu, 50% pentru plastic și 25% pentru lemn.
Raportul oferă şi o evaluare preliminară a probabilității ca statele membre să atingă obiectivul prevăzut la articolul 5 alineatul (5) din Directiva 1999/31/CE privind depozitele de deșeuri (Directiva privind depozitele de deșeuri), respectiv reducerea depozitării deșeurilor municipale la mai puțin de 10% până în 2035. Analiza Comisiei se bazează pe cele mai recente date Eurostat disponibile în etapa de elaborare a Raportului. Pentru deșeurile municipale, au fost utilizate datele pentru anul de referință 2020, în timp ce pentru deșeurile de ambalaje au fost folosite datele din 2019 şi 2020.
Concluzia Comisiei Europene este că majoritatea statelor membre riscă să nu atingă obiectivele privind pregătirea pentru reutilizare și reciclarea deșeurilor municipale stabilite pentru 2025.
Doar 9 state membre sunt pe cale să îndeplinească ambele obiective. Acestea sunt: Austria, Belgia, Cehia, Danemarca, Germania, Italia, Luxemburg, Țările de Jos și Slovenia.
Un număr de 8 state membre (Estonia, Finlanda, Franța, Irlanda, Letonia, Portugalia, Spania și Suedia) sunt expuse riscului de a nu atinge obiectivul privind deșeurile municipale, dar nu și riscului de a nu atinge obiectivul privind volumul total al deșeurilor de ambalaje.
Celelalte 10 state membre riscă să nu îndeplinească atât obiectivele pentru 2025 privind deșeurile municipale, cât obiectivul privind volumul total al deșeurilor de ambalaje. Aceste state sunt: Bulgaria, Croația, Cipru, Grecia, Ungaria, Lituania, Malta, Polonia, Slovacia şi evident, România.
România
Potrivit „Evaluării avertizării timpurii referitoare la obiectivele pentru 2025 privind deșeurile municipale și deșeurile de ambalaje“ în ţara noastră producția de deșeuri municipale din România a crescut cu 7,6% în ultimii cinci ani, de la 5,1 milioane de tone în 2016 la 5,5 milioane de tone în 2020. Aceasta corespunde unei cantități de 287 kg/cap de locuitor în 2020, mult sub media UE de 505 kg/cap de locuitor, ceea ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la corectitudinea datelor raportate.
Cât despre depozitare, raportul semnalează că România se bazează în continuare foarte mult pe gropile de gunoi, chiar mai mult în 2020 decât în urmă cu cinci ani. Reciclarea și incinerarea materialelor sunt limitate, dar au o tendință de creștere datorată în special coincinerării deşeurilor în cuptoarele de ciment.
În anul 2019, 2% din populația urbană și 12% din populația rurală nu au beneficiat de servicii municipale de colectare a deșeurilor.
România a adoptat în decembrie 2017 Planul Național de Gestionare a Deșeurilor (PNGD) și Programul de prevenire a generării de deșeuri, ambele fiind valabile până în 2025. PNGD identifică investițiile necesare până în 2025 pentru a asigura conformitatea cu legislația națională în vigoare la momentul elaborării planului.
PNGD stabilește şi o strategie de creștere a ratelor de reciclare și de respectare a obiectivelor de deturnare a deșeurilor biodegradabile de la depozitare. Strategia se concentrează pe introducerea colectării separate, inclusiv pentru deșeurile biodegradabile, și pe planurile de infrastructură pentru tratarea acestora, prin compostare sau digestie anaerobă. De asemenea, planul propune extinderea semnificativă a rețelei de stații de tratare mecano-biologică (TMB), astfel încât să existe câte o staţie în fiecare județ. Planul prevede ca instalațiile să fie convertibile, astfel încât să poată trata şi deșeuri colectate separat odată ce producția de deșeuri reziduale scade.
PNGD propune, de asemenea, un set de instrumente de politică pentru a contribui la îndeplinirea principalelor sale obiective. Printre aceste instrumente se numără: punerea în aplicare a taxei de depozitare; introducerea schemelor de tip „Plăteşte pentru cât arunci“; îmbunătățirea eficienței schemelor de Răspundere Extinsă a Producătorilor (EPR) și îmbunătățirea sistemelor de raportare. Deși obiectivele sunt clare și lista măsurilor este stabilită, punerea în aplicare a acestor instrumente a rămas în urmă, iar Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor nu a publicat nici până astăzi un raport de monitorizare pentru acestea.
Potrivit PNGD, România intenționează să facă următoarele noi investiții în: extinderea sistemului de colectare separată; instalații de compostare în aer liber pentru deșeuri verzi în 17 județe; extinderea capacităților de sortare; instalații de digestie anaerobă în 32 de județe și București şi instalații de tratare mecanico-biologică (TMB) cu uscare biologică în 25 de județe.
Aceste intenţii sunt încorporate în strategia pentru perioada de finanțare 2021-2027.
La sfârșitul lunii iunie 2021, conform datelor raportate, au fost realizate 20 de instalații TMB, din care 13 cu o capacitate totală de 950.000 tone/an şi 7 cu o capacitate totală de 740.000 tone/an. Din cele 55 de instalații de compostare aflate în exploatare, 41 au o capacitate totală de 500.000 tone/an, iar 14 au o capacitate totală de 100.000 tone/an.
În plus, Ministerul Mediului a raportat Comisiei Europene că aproximativ 991.000 de unități individuale de compostare la domiciliu au fost introduse în cadrul programelor operaționale POS 2007-2013 și POIM 2014-2020.
Probleme legate de date
Evaluarea Comisiei menţionează că România raportează de departe cea mai mică cantitate de deșeuri municipale generate pe cap de locuitor în comparație cu toate statele membre ale UE. Acest lucru se poate datora în parte factorilor economici și normelor culturale, dar posibilitatea ca această cantitate raportată să se datoreze și unor date incorecte nu poate fi eliminată.
Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), entitatea responsabilă de taxarea ecologică, a adoptat recent un software de trasabilitate, dar acest lucru rămâne în curs de dezvoltare. Se pare că lipsesc fluxuri importante de date (cum ar fi cele pentru recuperarea deșeurilor de ambalaje provenite din gospodării sau deșeuri din procesele de producție) și, de asemenea, nu există anumite funcționalități semnificative de raportare, iar aici Evaluarea Comisiei Europene face trimitere la un interviu din Revista ecologic (https://ecologic.rec.ro/lorand-arpad-fulop-cand-schimbi-sase-presedinti-in-doi-ani-este-clar-ca-lucrurile-nu-pot-functiona/).
O altă trimitere la Revista ecologic este legată de declaraţia ministrului Mediului referitoare la sistemul de trasabilitate care necesită lucrări suplimentare (https://ecologic.rec.ro/barna-tanczos-actualul-sistem-informatic-de-asigurare-a-trasabilitatii-deseurilor-nu-este-performant-si-este-cert-ca-trebuie-schimbat/).
Generarea şi tratarea deşeurilor de ambalaje
După cum s-a raportat oficial, în România au fost generate în 2018 aproape 1,6 milioane tone (80 kg/cap de locuitor) de deșeuri de ambalaje, ceea ce ne situează în mod clar sub media UE de 174 kg/cap de locuitor. După o perioadă când generarea de deșeuri de ambalaje a stagnat la aproximativ 50 kg/cap, ea a început să crească pentru toate categoriile de deșeuri de ambalaje, mai lent pentru ambalajele din plastic și mai rapid pentru ambalajele din sticlă. Raportul anterior (din 2018 – n.r.) de avertizare timpurie privind România menționa potențiala subraportare a ambalajelor introduse pe piață, precum și umflarea în mod fals a cifrelor de reciclare și propunea mai multe moduri pentru îmbunătățirea raportărilor. Ca răspuns, autoritățile române au indicat că cerințele legate de EPR din Directiva (UE) 2018/851 au fost transpuse, că schemele EPR făceau obiectul unui audit extern, iar crearea unui sistem de compensare pentru deșeurile de ambalaje este în curs de evaluare. Se preconiza atunci că efectul acestor modificări va deveni vizibil după 2018 și, prin urmare, datele din 2018 s-ar putea datora creșterii cantităților introduse pe piață și/sau îmbunătățirii colectării de date.
Situaţia actuală: 8,7% reciclare
Rata globală de reciclare a României indică un decalaj semnificativ față de obiectivul de reciclare pentru 2025 (55%) și o scădere semnificativă în anii 2018 și 2019. În 2020, s-a înregistrat totuşi o creștere care a readus rata de reciclare la nivelul din anii 2016-2017.
Distanța reală față de țintă este un factor cheie care determină probabilitatea de îndeplinire sau de neatingere a țintei. Cu cât statul membru este mai aproape de obiectiv, cu atât este mai probabil ca ţinta să fie atinsă. Pe baza datelor disponibile în prezent, rata de reciclare a României era în 2020 de 13,7%, cu 41,3 puncte procentuale sub obiectivul pentru 2025. Cu toate acestea, având în vedere impactul noilor norme de calcul, care presupun o reducere cu 5 puncte procentuale pentru această evaluare, rezultă o rată de reciclare estimată de 8,7%, cu 46,3 puncte procentuale sub obiectiv.
În plus, datele disponibile nu reflectă încă normele de calcul aplicabile obiectivului pentru 2025. România nu a contabilizat influența noilor norme de calcul asupra ratei de reciclare, dar o rată de reciclare care este cu încă 5 puncte procentuale sub cea raportată în prezent nu ar putea modifica evaluarea.
Salubrizare şi colectare separată
România a raportat Comisiei o serie de date referitoare la contractele de delegare a serviciilor de salubrizare şi sistemele de colectare separată a deşeurilor municipale. La baza acestor date au stat acţiunile de inspecţie şi control ale Gărzii Naţionale de Mediu (GNM), instituţie subordonată ministerului.
Conform GNM în anul 2019, un număr de 194 de UAT nu aveau încheiate contracte de delegare a serviciului de salubrizare. Numărul acestora ar fi scăzut în anul 2020 la 18, iar în anul 2022 GNM a constatat că toate UAT-urile aveau încheiate contracte de salubrizare.
În ceea ce priveşte existenţa unor sisteme de colectare separată, aceeaşi instituţie raporta la Bruxelles că în 2019, 545 de UAT nu aveau specificat sistemul de colectare separată în contractele de delegare, dar în anul 2020 numărul acestora a fost redus la doar 385.
Instrumente economice
În România a fost introdusă abia în 2019 o taxă la nivel național pentru depozitele de deșeuri, iar depozitarea deșeurilor reciclabile a fost interzisă. În 2019, taxa a fost de 30 de lei pe tona de deșeuri (6 euro/tonă) și a crescut în 2020 la 80 de lei pe tona de deșeuri (16 euro/tonă), fără a face însă o distincție între deșeurile reziduale şi cele biodegradabile.
România a raportat că a implementat sistemul „Plăteşte pentru cât arunci“ în 66% din unităţile administrative teritoriale, fără însă a face referire la procentul din populaţia ţării care are acces la acest sistem.
Întrucât legea nu are o definiție clară a serviciului de colectare separată care urmează să fie furnizat rezidenților de către autoritățile locale și nu sunt prevăzute măsuri de executare, colectarea separată este limitată la sistemele de aducere voluntară a materialelor reciclabile (hârtie și carton, metale, materiale plastice, sticlă).
Cerințele minime pentru colectarea deșeurilor reziduale și pentru colectarea separată a materialelor reciclabile sunt definite în legislația națională, inclusiv prin scheme de culori specifice pentru diferitele recipiente. În ceea ce privește comoditatea sistemelor de colectare separată pentru cetățeni, cerințele privind numărul de containere care trebuie furnizate se bazează pe un standard emis în 1997. Cu toate acestea, ele nu oferă rate ridicate de colectare separată. Nu este clar dacă cerințele minime naționale sunt insuficiente sau dacă ele nu sunt puse pe deplin în aplicare.
Nu sunt disponibile informații detaliate cu privire la punerea în aplicare a cerințelor naționale minime în municipalități și nici cu privire la serviciile legate de gradul de urbanizare pentru diferitele fracții de deșeuri.
Sistemul actual de colectare separată nu face distincție între deșeurile menajere și cele necasnice. Nu sunt disponibile informații detaliate cu privire la gradul de servicii pentru colectarea separată a fluxurilor de deșeuri la: hârtie și carton, metale, plastic, sticlă, deșeuri biologice, lemn, textile şi DEEE.
În cadrul sistemelor EPR, modularea taxelor (sau eco-modularea) este un sistem cu taxe diferite pentru anumite tipuri de materiale de ambalare. În timp ce modularea comisioanelor de bază, și anume taxe diferite pentru principalele grupuri de materiale sunt comune, modularea avansată a taxelor poate crea stimulente mai puternice pentru producătorii de ambalaje, pentru proiectare în vederea reciclării și astfel se pot crea condiții favorabile pentru rate de reciclare mai ridicate.
Pe baza informaţiilor primite, Comisia Europeană constată că în România se aplică tarife diferențiate pentru PET și alte materiale plastice, precum și pentru oțel și aluminiu, ceea ce ar putea indica aplicarea modulării taxei. Cu toate acestea, modularea taxei aplicate pentru materialele plastice și ambalajele metalice nu îndeplinește criteriile de evaluare. Pentru alte materiale de ambalare nu se aplică o modulare avansată a taxei.
Deșeurile biologice reprezintă cea mai mare fracție din deșeurile municipale și necesită o capacitate de tratare adecvată. În 2019, în România au fost colectate separat în total 111.465 de tone de deșeuri biologice, de la gospodării 78.207 tone și de la non-gospodării 33.258 tone. Capacitatea disponibilă pentru tratarea deșeurilor biologice (prin compostare) este de aproximativ 500.000 tone pe an. Alte instalaţii cu capacitatea totală de 100.000 tone/an se află în construcție.
Dacă se presupune că o pondere medie a deșeurilor biologice în totalul celor municipale este de 36% (media UE în 2017), România ar fi generat aproximativ 1,7 milioane tone de deșeuri biologice. Prin urmare, capacitatea disponibilă pentru tratarea deșeurilor biologice colectate separat ar putea trata doar aproximativ 27% din cantitatea generată, ceea ce impune ca România să își extindă considerabil capacitatea pentru a le trata în mod corespunzător, împreună cu punerea în aplicare a colectării separate a acestora până în 2023, după cum se prevede în Directiva-cadru privind deșeurile.
Conform datelor prezentate de România investițiile în digestia anaerobă și în capacitatea de compostare a deșeurilor biologice sunt planificate și sprijinite financiar prin Programul Operațional pentru Dezvoltare Durabilă 2021-2027.
Colectarea separată a deșeurilor biologice și gestionarea lor sunt încă în fază incipientă în România. Nu există nici un sistem național care să garanteze înalta calitate a compostului produs din deșeurile biologice colectate separat. Compostul rezultat în urma tratării deșeurilor biodegradabile este comercializat în cadrul proiectelor locale mici, ca substrat pentru flori, utilizat în agricultură și pentru acoperirea straturilor din depozitele de deșeuri municipale.
Reciclarea deşeurilor de ambalaje
România are obligaţia de a atinge în 2025 obiectivul de reciclare de 65% pentru deșeurile de ambalaje, precum și obiectivele de reciclare a deșeurilor de ambalaje specifice materialelor (50% la plastic; 25% la lemn; 70% la metale feroase; 50% la aluminiu; 70% la sticlă; 75% la ambalajele din hârtie și carton).
Ratele de reciclare raportate de România în 2018 pentru hârtie și carton, lemn și oțel depășesc deja obiectivele pentru 2025. Comisia constată însă că există o mare discrepanță între rata scăzută de reciclare a deșeurilor municipale și ratele de reciclare destul de ridicate sau moderate pentru deșeurile de ambalaje. Deoarece o mare parte din deșeurile de ambalaje sunt generate de gospodării și, prin urmare constituie o parte din deșeurilor municipale, rezultă că datele privind deșeurile municipale și deșeurile de ambalaje sunt incoerente.
Raportul mai semnalează că nu este disponibilă nicio analiză a compoziției deșeurilor municipale care să permită verificarea încrucișată a cantității de deșeuri de ambalaje incluse în deșeurile municipale. De asemenea, nu există un sistem de evaluare a volumului sau de verificare încrucișată care să confirme coerența datelor prezentate de producători și de administrațiile publice locale.
O diferență esențială în ceea ce privește noile norme de calcul față de cele vechi o reprezintă cantitatea de deșeuri de ambalaje sortate care este respinsă de instalația de reciclare şi care nu trebuie inclusă în cantitatea raportată de deșeuri de ambalaje reciclate.
În ceea ce privește impactul acestor noi norme de calcul (modificarea punctului de calcul), pierderile din instalațiile de reciclare constatate în literatura de specialitate (EXPRA, 2014) impun aplicarea unor scăderi ale ratelor de reciclare a ambalajelor. Pentru anul de referință 2018 ratele de reciclare scad la hârtie și carton de la 88,9% la 80,0%, la ambalaje metalice de la 74,9% la 64,4%; la aluminiu de la 22,8% la 19,6%; la sticlă scad de la 61,1% la 58,0%; la plastic de la 43,0% la 33,9% şi la lemn de la 28,4% la 25,3%.
Calculată pe baza cantităților fiecărui material de ambalaj generat și reciclat în 2018, rata de reciclare a deşeurilor de ambalaje din România a scăzut astfel de la 57,9% la 51,2%.
Taxele pe ambalaje pot stabili stimulente pentru a reduce generarea de deșeuri de ambalaje și/sau pentru a influența alegerea materialelor de ambalare și pentru a încuraja reciclarea și proiectarea ecologică. Ori potrivit informațiilor disponibile, România are doar o taxă pe pungile de transport. Nu există nici o altă taxă pentru alte ambalaje. Prin urmare, taxa nu influențează generarea sau reciclarea ambalajelor.
Sistemul garanţie-depozit
Conform raportărilor făcute de România, începând cu 31 martie 2019 sistemul depozit a fost deja implementat doar pentru ambalaje reutilizabile. În prezent, materialele reutilizabile includ numai sticla (sticle de sticlă, nu şi borcane de sticlă).
Sistemul de rambursare a depozitelor pentru ambalajele de unică folosință (SGR) a fost introdus prin Hotărârea de Guvern nr. 1074/2021. Începând cu 1 octombrie 2022, consumatorii ar fi trebuit să plătească un depozit obligatoriu de 0,50 RON (aproximativ 0,1 euro pe ambalaj) pentru fiecare băutură îmbuteliată pe care o cumpără. Această sumă va fi adăugată la prețul de raft al băuturii respective și va fi marcată în mod distinct pe chitanțe (pornirea SGR a fost amânată pentru 1 decembrie 2023 – n.r.).
Sistemul garanţie-depozit se va aplica ambalajelor primare nereîncărcabile din sticlă, plastic sau metal, cu volume cuprinse între 0,1 l și 3 l, care conțin apă, suc sau băuturi alcoolice. Pentru a pune în aplicare noile dispoziții legislative, aceste recipiente vor fi marcate cu un simbol distinctiv și un cod de bare special.
Gestionat în mod corespunzător, se preconizează că SGR va avea un impact direct și pozitiv asupra ratei de colectare, a calității materialelor colectate și a calității materialelor reciclate. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor speră ca aceste măsuri să sprijine realizarea obiectivelor de reciclare a deșeurilor de ambalaje.
Concluzii
În Raportul Comisiei Europene un capitol important este cel de Evaluare a riscurilor. Această evaluare indică dacă o ţară este expusă riscului de a nu atinge obiectivele. Clasificarea „riscul total“ este rezultatul sumei punctajelor individuale ale fiecărui SFR (Succes și factor de risc) în cazul în care evaluarea fiecărui SFR are ca rezultat un punctaj de 2 puncte (verde), 1 punct (galben) sau 0 puncte (roșu). O ţară este considerată „fără risc“ în cazul în care punctajul său depășește 50% din acest punctaj maxim și „la risc“ dacă punctajul său este mai mic de 50% din acest punctaj maxim.
România este, aşa cum ne aşteptam, o ţară aflată la risc.
Perspective de îndeplinire a obiectivului de reciclare a deșeurilor municipale solide
Punctajul SFR înregistrat de România la acest capitol este de 12% ceea ce înseamnă că este expusă riscului de a nu atinge obiectivul de reciclare a deşeurilor municipale. Rata de reciclare a fost de 13,7% în 2020, cu 41,3 puncte procentuale sub obiectivul de 55% pentru 2025. Cu toate acestea, având în vedere impactul noilor norme de calcul, o reducere cu 5 puncte procentuale, duce la o rată de reciclare de 8,7%, cu 46,3 puncte procentuale sub obiectiv.
Definirea responsabilităților pentru îndeplinirea obiectivului nu este clară, iar unele măsuri de sprijin sunt puse în aplicare prin finanțarea specifică destinată municipalităților pentru îmbunătățirea infrastructurii de colectare separată și reciclare. Cu toate acestea, deși Garda Națională de Mediu inspectează contractele cu furnizorii de servicii de gestionare a deșeurilor, mecanismele de punere în aplicare sunt slabe deoarece performanța municipalităților în raport cu obiectivele nu este monitorizată în mod sistematic.
Introducerea recentă a unei taxe (scăzute) la depozitarea deșeurilor pare a fi un pas înainte, deși mai puțin ambițios decât este necesar. Sistemul „Plăteşti pentru cât arunci“ este în vigoare doar parțial (acoperind 66% din unitățile administrativ-teritoriale).
Nu sunt disponibile informații cu privire la proporția populației care beneficiază de servicii de colectare de confort ridicat pentru niciuna dintre fracțiile de deșeuri.
România dispune de scheme EPR pentru următoarele fluxuri de deșeuri de ambalaje, atât pentru deșeurile menajere, cât și pentru deșeurile comerciale/industriale: hârtie-carton, sticlă, PET, alte materiale plastice, oțel, aluminiu și lemn.
Se aplică tarife diferențiate pentru PET și alte materiale plastice și pentru oțel și aluminiu. Acest lucru ar putea indica aplicarea modulării taxei. Cu toate acestea, modularea taxei aplicate pentru materialele plastice și ambalajele metalice nu îndeplinește criteriile de evaluare. Pentru alte materiale de ambalare, nu se aplică o modulare avansată a taxei.
România nu are capacitatea de tratare adecvată a deșeurilor biologice şi nici standarde naționale de calitate a compostului obligatorii din punct de vedere juridic și nici un sistem de management al calității pentru compostul produs din deșeuri biologice colectate separat.
Perspective de îndeplinire a obiectivelor de reciclare a deșeurilor de ambalaje
Pe baza informațiilor furnizate și a analizei efectuate, se concluzionează că România este expusă riscului de a nu atinge în 2025 obiectivul de reciclare de 65% pentru deșeurile de ambalaje. Punctajul SFR înregistrat la acest capitol este de 35%.
Singurele materiale unde atingerea obiectivelor nu este pusă în pericol sunt la ambalajele de hârtie şi carton (57%) şi la cele de lemn (63%). În pericol de a nu atinge obiectivele rămân cele feroase (36%), aluminiu (9%), sticlă (34%) şi plastic (14%).
Rata totală de reciclare a ambalajelor (prin aplicarea noilor norme de calcul) în 2018 a fost de 51,2 %, cu 13,8 puncte procentuale sub obiectivul pentru 2025.
O altă problemă o reprezintă rata globală de reciclare a ambalajelor care a crescut cu doar 3,1% în ultimii cinci ani. În plus, Evaluarea semnalează că există indicii clare că datele raportate privind deșeurile de ambalaje generate sunt subestimate, iar datele privind deșeurile de ambalaje reciclate sunt supraestimate, ceea ce duce la preocupări legate de corectitudinea datelor.
Pe baza informațiilor disponibile în prezent, definiția responsabilităților nu este pe deplin clară și lipsesc mecanisme solide de punere în aplicare eficace și instrumentele de sprijin. Nu sunt disponibile informații cu privire la proporția populației care beneficiază de servicii de colectare de confort ridicat pentru niciuna dintre fracțiile de deșeuri. Pentru mai multe fracții (hârtie și carton, metale, materiale plastice, sticlă) există planuri de îmbunătățire a serviciilor de colectare, dar implementarea lor efectivă este neclară.
Perspectivă zero de îndeplinire a obiectivului privind depozitele de deșeuri municipale
Pe baza informațiilor furnizate și a analizei efectuate, se concluzionează că România este expusă riscului de a nu atinge obiectivul din 2035 de reducere a cantității de deșeuri municipale depozitate la 10% din cantitatea totală de deșeuri municipale generate.
Punctajul SFR înregistrat la îndeplinirea obiectivului privind depozitele de deșeuri municipale este unul memorabil – Zero!
Rata depozitării deşeurilor a fost în 2020 de 74,3% ceea ce face ca diferenţa până la atingerea țintei să fie foarte mare (64,3%). „În plus nici măcar nu este clar că tendința este în scădere“, se spune în Evaluarea Comisiei Europene care relevă astfel un fapt îngrijorător. România este singura ţară europeană care nu reduce cantitatea de deşeuri ajunsă la gropile de gunoi. Şi alte ţări din ultimul pluton au înregistrat punctaje apropiate la acest capitol, dar ele au reuşit să scadă în ultimii 5 ani cantităţile de deşeuri depozitate. Grecia şi-a redus cantităţile depozitate cu 6,2%, Bulgaria cu 7%, Croaţia cu 27%, Cipru cu 9%, Ungaria cu 14%, Malta cu 7,8%, Polonia cu 6% şi Slovacia cu 15,7%. Nu şi România…•
