Dacă în anii trecuți taxa de salubritate era o cheltuială minoră, aproape trecută cu vederea pe lângă impozitul pe casă sau mașină, începutul anului 2026 a adus o realitate brutală pentru milioane de români, în unele orașe, taxa pe gunoi ajungând cea mai mare dare către bugetul local, uneori chiar depășind impozitul pe proprietate. Dar ce s-a întâmplat, mai exact, și de ce am ajuns să plătim sume care par, pentru mulți, nejustificate?
Cifre șoc: Unde s-au înregistrat cele mai mari creșteri?
Anul 2026 a început cu un val de scumpiri fără precedent. Recordul este deținut de orașe precum Galați, unde taxa a sărit cu 70%, ajungând la aproximativ 288 de lei pe an de persoană. Pentru o familie cu doi copii, acest lucru înseamnă o factură anuală de peste 1.100 de lei doar pentru ridicarea deșeurilor.
De ce plătim mai mult? „Vinovații“ din spatele facturii
Există doi piloni principali care au susținut această creștere galopantă. Primul este dublarea „Contribuției pentru economia circulară“ cunoscută ca fiind „taxa pe groapă“. Conform OUG nr. 196/2005 (actualizată prin OUG nr. 125/2022), această contribuție a crescut de la 80 lei/tonă la 160 lei/tonă. Deoarece România reciclează sub 15% din deșeurile municipale, restul de 85% este taxat cu această sumă dublată, cost care se regăsește direct în buzunarul fiecărui cetățean.
Pachetul fiscal „Bolojan“ și inflația
Intrarea în vigoare a noilor măsuri de consolidare fiscală de la 1 ianuarie 2026 a pus presiune pe primării să își echilibreze bugetele. În paralel, operatorii de salubritate au invocat: creșterea salariului minim care a scumpit forța de muncă, prețul carburanților și al mentenanței indexate cu o rată a inflației care a rămas ridicată pentru servicii (peste 10% în ultimul an).
Unde ajung banii noștri?
Este important să înţelegem că banii nu rămân toți în același loc. Taxa de salubritate rămâne la primărie. Ea acoperă plata firmei care ridică gunoiul, transportul gunoiului, curățenia stradală și taxa de depozitare.
Contribuția pentru Economia Circulară, taxa pe depozitare (cei 160 lei/tonă) pleacă de la primărie către Administrația Fondului pentru Mediu, de unde ar trebui să se întoarcă în comunități prin investiții pentru reducerea deșeurilor depozitate, în infrastructură de colectare separată și în programe de informare. Din păcate, banii ajung în alte programe care nu au nici un fel de legătură cu deșeurile.
Există vreo cale de scăpare?
Singura metodă legală și eficientă prin care factura la gunoi poate scădea este colectarea separată. În momentul în care vom separa corect plasticul, hârtia și sticla, cantitatea de „gunoi amestecat“ care ajunge la groapă va scădea, eliminând astfel penalitatea de 160 lei/tonă. Până atunci însă, gunoiul rămâne, la propriu și la figurat, una dintre cele mai scumpe biruri pe care le plătim pentru nepăsarea de care am dat dovadă în ultimii zeci de ani.• ecologic
