Din 2025 deșeurile textile, hainele noi și cele second-hand vor fi gestionate altfel decât până acum

Sursa foto: ecologic

Ministerul Mediului va face se pare ordine pe piața textilelor și a hainelor second-hand. De anul viitor producătorii sau importatorii de haine vor fi responsabili pentru costurile de gestionare a deşeurilor respective, ceea ce înseamnă că vor plăti pentru colectarea acestora și pentru transportul lor spre fabricile de reciclare. Fabrici care nu există și nu vor exista în România nici în prezent și nici în viitorul apropiat.

Deoarece fondurile din PNRR disponibile pentru înființarea noilor fabrici de reciclare vor putea fi accesate doar de cei care vor demonstra că din instalațiile lor de reciclare vor ieşi alte produse noi, domeniul reciclării textilelor va fi o adevărată provocare. Hainele și produsele textile în general sunt un amestec de materiale diferite, foarte greu de separat, ceea ce le face aproape imposibil de reciclat. De fapt, chiar și ministrul Mediului a evitat în ultimul timp să mai vorbească de reciclare, folosind termenul de „tratare“ atunci când a abordat subiectul deșeurilor textile, ceea ce ne îndreptățește să credem că aceste deșeuri vor ajunge nu la reciclare, ci în instalațiile de coincinerare ale fabricilor de ciment sau în instalații de incinerare cu sau fără recuperare de energie.

În țara în care colectarea separată a deșeurilor pe cinci fracții s-a dovedit a fi o misiune imposibilă, Ministerul Mediului vrea acum să introducă o nouă fracție, cea a deșeurilor textile. „Regulamentul european se referă la obligativitatea colectării separate începând cu 1 ianuarie 2025 a fracţiei textile. Practic, pe lângă fracţiile convenţionale pe care le cunoaştem: biodegradabil, plastic, metal, hârtie, carton şi sticlă, vom avea, obligatoriu, de la 1 ianuarie 2025, o nouă fracţie, respectiv: haine; textile, în general. La fel ca în cazul celorlalte fracţii reciclabile, ele trebuie să ajungă într-o unitate de tratare, iar din acest motiv – şi nu numai din acest motiv – prin Administraţia Fondului pentru Mediu – avem o linie de finanţare din PNRR în valoare de 220 milioane de euro, linie care poate finanţa până la 75% din cuantumul unei investiţii. Nu ne limităm doar la un anumit tip de material reciclabil. Bineînţeles că vom accepta la finanţare inclusiv acei procesatori, acei reciclatori care vor gestiona şi fracţia textilă“, a declarat Mircea Fechet, ministrul Mediului.

Mircea Fechet a atras atenţia și asupra faptului că în domeniul producției de haine ar urma să intre în vigoare din anul 2025 mecanismul de Responsabilitate Extinsă a Producătorului. „De de la 1 ianuarie 2025 va mai intra în vigoare un mecanism de Responsabilitate Extinsă a Producătorului. Cu alte cuvinte, la fel cum se întâmplă în cazul producătorilor de băuturi care pun pe piaţă produse ambalate în PET, în sticlă sau în aluminiu şi în cazul importatorilor sau producătorilor de haine, aceştia vor fi responsabili pentru costurile de gestionare a deşeurilor respective“, a precizat recent ministrul Mediului, în cadrul unei conferinţe de presă.

Referindu-se la importurile ilegale de textile, ministrul a declarat că o mare parte din acestea sunt mascate sub forma de transporturi de haine second hand și sunt abandonate pe câmpuri sau ajung în gropile de gunoi din România – lucru total ilegal. „Suntem pregătiţi cu legislaţia de la 1 ianuarie şi ştim de avem de făcut“, a explicat Fechet, făcând referire probabil la ordonanța de urgență ce va fi adoptată cât de curând și pe care ecologic v-a prezentat-o încă din luna octombrie a anului trecut. (https://ecologic.rec.ro/o-ordonanta-care-va-face-curatenie-pe-piata-produselor-second-hand/) • ecologic

Newsletter Ecologic

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Comisia Europeană solicită Românei să asigure protecția habitatelor și a speciilor

Comisia Europeană a decis pe 3 octombrie a.c. să trimită un aviz motivat României pentru transpunerea incompletă a...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Mai multe articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services