Elveţia este prima ţară din Europa în care vânătoarea ar putea fi interzisă, ţara cantoanelor alăturându-se astfel singurei ţări din lume care a interzis vânătoarea încă din anul 2012 – Costa Rica.
Ideea interzicerii vânătorii în Elveţia nu este nouă, având în vedere faptul că din 1974 vânătoarea recreativă a fost interzisă în cantonul Geneva, o decizie care a creat de atunci mari nemulţumiri în rândul vânătorilor, nu numai din Elveţia ci şi din Franţa vecină. S-a spus atunci chiar că animalele sălbatice au migrat din Franţa în pădurile din Geneva.
Potrivit ecologiştilor, „după instituirea interdicţiei, echilibrul ecologic s-a îmbunătățit, biodiversitatea din păduri și de pe terenurile agricole a crescut, iar populațiile de căprioare, mistreți și vulpi au fost mai sănătoase. Pagubele provocate agriculturii de animalele sălbatice sunt aproape nesemnificative, acestea fiind făcute în general de turmele mistreți care ajung în podgorii“.
Autorităţile locale sprijină fermierii pentru montarea unor garduri electrice iar aşa numiţii gardieni de mediu elimină periodic un număr de animale pentru a menţine sub control populaţia de mistreţi. Organizațiile de mediu prezintă cantonul Geneva ca fiind un model de succes în gestionarea faunei sălbatice şi cer ca interdicția să fie extinsă în întreaga ţară.● ecologic

