15.5 C
Bucharest
Wednesday, October 4, 2023
Mai mult

    Europenii vor trenuri, energie ieftină
    și agricultură curată

    Printr-un proiect numit Peer Parliament, Comisia Europeană a încercat să afle ce își doresc cetățenii Uniunii în privința transportului, energiei și hranei. Rezultatele demersului au arătat preocuparea europenilor pentru protecția mediului în paralel cu nevoia de soluții mai ieftine și sustenabile pentru transport, alimentație și energie.• ecologic

    Infografic Climate Pact RO

    Pactul Verde European a lansat o inițiativă care s-a derulat din noiembrie 2021 până în martie 2022 prin care cetățenii Uniunii au participat la dezbateri deliberative în grupuri mici, numite Peer Parliament. Cetățenii europeni au discutat despre temele esențiale pentru viitoarele politici europene în materie de protecţia mediului în grupuri formate din 5-10 persoane și în contexte familiare, cu prietenii, familia, vecinii sau colegii.
    Au fost stabilite trei subiecte, dintre care gazdele Peer Parliament au putut alege: cum ne deplasăm (mobilitate durabilă); cum facem ca energia să fie ecologică și echitabilă (energie durabilă) și ce mâncăm, cum consumăm (alimentație și consum durabil).

    Transportul viitorului

    În ceea ce privește mobilitatea pe distanțe scurte, cetățenii doresc o infrastructură mai bună și prețuri mai mici. Europenii solicită un transport public urban accesibil și mai convenabil, cu actualizări în timp real, precum și piste de biciclete mai bine dezvoltate și sigure.
    În ceea ce privește mobilitatea pe distanțe lungi, oamenii vor o rețea feroviară europeană mai bine dezvoltată și integrată, inclusiv cu trenuri de noapte și o modalitate cât mai facilă de rezervare a biletelor. Cetățenii consideră că acest lucru ar putea fi realizat cel mai bine prin subvenții publice pentru transportul cu emisii reduse și prin impozitarea transportului și activităților economice cu emisii ridicate.

    Energie durabilă

    În ceea ce privește consumul de energie, europenii doresc ca trecerea la surse de energie mai ecologice, cum ar fi panourile solare și pompele de căldură, să fie mai ieftină. Mulți cetățeni solicită stimulente mai mari pentru adoptarea măsurilor de economisire a energiei și o mai mare atenție acordată educației și informării pe această temă.
    Printre alte propuneri comune se numără: asigurarea de consultanță gratuită sau cu costuri mici pentru reabilitarea eficientă energetic a locuințelor, descentralizarea producției de energie la nivel local, modificarea reglementărilor în domeniul construcțiilor pentru a ține cont de durabilitate și mai multă cercetare și dezvoltare în domeniul tehnologiilor energetice durabile.

    Alimente sustenabile

    În ceea ce privește sustenabilitatea producției și consumului de alimente, la Peer Parliament cetățenii europeni au cerut ca agricultura să fie transformată radical, iar agricultorii să utilizeze mai puține îngrășăminte și pesticide și să primească sprijin pentru protejarea biodiversității. Participanții au spus de asemenea că este nevoie de o mai bună educare și de campanii de informare despre consumul durabil de alimente. Pentru a evita risipa alimentară, o altă soluție frecvent adusă în discuție a fost obligativitatea donării sau reciclării alimentelor rămase.

    Publicitate

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Latest news

    Historical decision: Iceland suspends whaling

    The Icelandic government has announced that it is suspending whaling until the end of August due to concerns about...

    Mai multe articole

    Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.


    Warning: Undefined array key "alt" in /home/reco4828/public_html/wp-content/plugins/wordpress-gdpr/public/class-wordpress-gdpr-privacy-settings.php on line 88
    Privacy Settings saved!
    Setările de confidențialitate

    Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

    Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

    • _ga
    • _gat
    • _gid

    Decline all Services
    Accept all Services