Garda Naţională de Mediu a realizat cea mai detaliată radiografie a situaţiei gestionării deşeurilor municipale la nivel naţional

Sursa foto: Agerpres

În perioada iulie-decembrie 2023 comisarii Gărzii Naţionale de Mediu (GNM) au desfășurat un control la nivel naţional pentru „verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanţă privind gestionarea deşeurilor municipale și a stării de salubrizare a localităților“. Cu toate că datele din acest raport sunt din anii 2022-2023, ele nu s-au schimbat prea mult în ultimii ani. Publicăm acest raport care este în mod cert cea mai detaliată şi exactă radiografie a situaţiei gestionării deşeurilor municipale la nivel naţional realizată până acum de vreo instituţie publică din România.● Matei Dumitru

În perioada iulie-decembrie 2023 comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au verificat 3.125 de Unităţi Administrativ Teritoriale (UAT) pentru verificarea îndeplinirii obligațiilor și responsabilităților ce revin Asociaţiilor de Dezvoltare Intercomunitare/Unităților Administrativ-Teritoriale în ceea ce priveşte gestionarea deşeurilor municipale, în conformitate cu prevederile HG nr. 942/2017, OUG nr. 92/2021, OUG nr. 196/2005 şi a Legii nr. 101/2006. Controlul a vizat două intervale de timp: anul 2022 pentru cantitățile de deșeuri gestionate şi anul 2023 pentru respectarea prevederilor la momentul controlului. Au fost verificate 3.125 de UAT-uri cu un număr total de 19.968.464 de locuitori şi 717.046 de persoane juridice.

Concluziile raportului au fost următoarele:

● În urma controlului s-a constatat că din cele 3.125 de UAT-uri, doar două nu aveau serviciu de salubrizare, 173 nu asigurau colectarea separată a deşeurilor reciclabile şi 3.029 nu atingeau nivelul de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată (hârtie, metal, plastic și sticlă).

agerpres 8528881 site
Sursa foto: Agerpres

● În anul 2022 au fost colectate 5.325.663,22 tone de deşeuri municipale. Din acestea, 1.394.816,05 tone au fost sortate, 66.288,02 tone au fost compostate, 1.090.585,25 au intrat în TMB-uri, 2.551.689,31 tone au fost tratate, 688.079,64 tone au fost reciclate sau reutilizate, 410.534,02 tone au fost valorificate şi 4.227.049,55 au fost depozitate. Dintre acestea 1.453.075,65 au fost tratate înainte de depozitare şi 2.773.973,91 au fost depozitate fără a fi tratate (65,62%).

● Din cele 3.125 de UAT-uri, 2903 au stabilit tarife distincte pentru activităţile desfăşurate de operatorii de salubrizare pentru gestionarea deşeurilor prevăzute la lit. a), respectiv pentru gestionarea deşeurilor, altele decât cele prevăzute la lit. a) (altele decât hârtie, metal, plastic şi sticlă) care au fost incluse în caietele de sarcini/contractele de delegare (OUG nr. 92/2021, art. 17, alin. 5, lit. f). Un număr de 223 de UAT nu şi-au îndeplinit această obligaţie.

● 2.838 de UAT-uri au stabilit indicatorii de performanță și penalitățile aferente care au fost introduse în contractele de delegare, în conformitate cu art. 17, alin. 5, lit. g) din OUG nr. 92/2021. 287 de UAT-uri nu şi-au îndeplinit această obligaţie legală.

● Doar 625 de UAT-uri au implementat instrumentul „Plătește pentru cât arunci“, în conformitate cu art. 17, alin. 5, lit. h) din OUG nr. 92/2021. 2500 de UAT-uri nu au implementat instrumentul „Plătește pentru cât arunci“.

● Obligaţia de a implementa tarife distincte pentru deşeurile reciclabile şi pentru celelalte tipuri de deşeuri, conform OUG nr. 92/2021, a fost respectată de 2.881 UAT-uri. 244 de UAT-uri nu au îndeplinit această obligaţie.

● 2.809 UAT-uri au implementat contribuţia pentru economia circulară conform OUG nr. 92/2021 și OUG nr. 196/2005. 316 UAT-uri nu au făcut acest lucru.

● Numărul de UAT-uri care au stabilit prin contracte de delegare în sarcina operatorilor de salubrizare suportarea costurilor aferente achitării contribuţiei pentru cantităţile de deşeuri municipale destinate a fi depozitate care depăşesc cantităţile corespunzătoare indicatorilor de performanţă prevăzuţi în contracte (OUG nr. 92/2021) a fost de 2.437. Un număr de 688 de UAT-uri nu au stabilit prin contracte de delegare pentru achitarea acestei contribuţii.

● 2.336 de UAT-uri asigură populaţiei posibilitatea de a se debarasa de deşeurile provenite de la lucrări de construcţii pentru care nu este necesară emiterea unei autorizaţii de construire/desfiinţare de construcţii/demolări (OUG nr. 92/2021, art. 17, alin. 5, lit. m). 789 de UAT-uri nu au asigurat populaţiei aceste servicii.

● 2.326 de UAT-uri au organizat colectarea deşeurilor provenite de la lucrări de construcţii abandonate pe teritoriul lor administrativ (OUG nr. 92/2021, art. 17, alin. 5, lit. n). 799 de UAT-uri nu au asigurat acest serviciu.

● Colectarea separată şi reciclarea la sursă a biodeşeurilor sau colectarea separată a acestora fără a le amesteca cu alte tipuri de deşeuri, în conformitate cu art. 33 din OUG nr. 92/2021, a fost implementată de 1.432 de UAT-uri. Un număr de 1.693 de UAT-uri nu şi-au îndeplinit această obligaţie legală.

● 2.804 de UAT-uri au urmărit şi asigurat îndeplinirea prevederilor din PJGD şi din programele de prevenire a generării de deşeuri (OUG nr. 92/2021, art. 60, alin. 1, lit. b). 321 de UAT-uri nu au îndeplinit această obligaţie.

● 3.000 de UAT-uri au desemnat câte o persoană din rândul angajaţilor pentru urmărirea îndeplinirii obligaţiilor privind gestionarea deşeurilor prevăzute de legislaţie (OUG nr. 92/2021, art. 60, alin. 1, lit. f). 125 de UAT-uri nu au desemnat aceste persoane.

● Un subiect aparte îl constituie asigurarea spaţiilor necesare pentru colectarea separată a deşeurilor, ţinând cont de reglementările urbanistice şi de cele emise de Ministerul Sănătăţii, dotarea acestora cu containere specifice fiecărui tip de deşeu şi dezvoltarea în mod corespunzător a centrele înfiinţate potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2015, cu modificările şi completările ulterioare. Scopul acestei ordonanţe este de a oferi populaţiei posibilitatea de a se debarasa, fără plată, de deşeuri de hârtie şi carton, sticlă, metal, materiale plastice, lemn, textile, ambalaje, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, deşeuri de baterii şi acumulatori, ulei vegetal uzat şi deşeuri voluminoase, inclusiv saltele şi mobilă (OUG nr. 92/2021, art. 60, alin. 1, lit. h). A nu se confunda cu spațiile de colectare pe fracțiile ridicate de colectorul cu care UAT-ul are contract, spre exemplu „clopotele“ de colectare separată sau spațiile dintre blocuri amenajate pentru colectarea pe fracţii. 1.162 de UAT-uri au asigurat aceste spaţii pentru colectarea separată, iar 1.963 de UAT-uri nu au făcut acest lucru.

● 1.433 de UAT-uri au asigurat spaţiile necesare pentru colectarea separată a deşeurilor periculoase de la populație (OUG nr. 92/2021, art. 60, alin. 1, lit. i). 1.692 de UAT-uri nu au asigurat aceste spaţii.

● Informarea locuitorilor asupra sistemului de gestionare a deşeurilor din cadrul localităţilor cu privire la: modalitatea de selectare a deşeurilor în gospodării şi de depunere a deşeurilor în spaţiile prevăzute la lit. h), calendarul de ridicare al deşeurilor pe tipuri şi categorii, modalitatea de gestionare a deşeurilor periculoase generate în gospodării, rezultatele colectării selective a deşeurilor, pe categorii, şi a valorificării acestora (art. 60, alin. 1, lit. j), k) a fost asigurată de 3.004 UAT-uri, iar 121 UAT-uri nu au oferit astfel de informaţii.

agerpres 13730792 SITE
Sursa foto: Agerpres

● 2.920 de UAT-uri au acționat pentru refacerea prejudiciului adus asupra mediului în urma gestionării defectuoase a deșeurilor (OUG nr. 92/2021, art. 60, alin. 1, lit. l). 205 UAT-uri nu şi-au îndeplinit această obligaţie.

● 1.758 de UAT-uri au monitorizat activitățile de gestionarea deșeurilor medicale, potrivit legii (OUG nr. 92/2021, art. 60, alin. 1, lit. m). 1.367 de UAT-uri nu au făcut acest lucru.

● Nu mai puţin de 2.707 UAT-uri nu au aplicat sancţiuni în cazul nerespectării legislației sau în cazul nerespectării contractelor de delegare de către operatorii de salubritate. Doar 418 UAT-uri au aplicat aceste sancţiuni.

● 2.329 de UAT-uri aveau încheiate contracte/parteneriate/alte forme de colaborare cu Organizațiile care Implementează Obligațiile privind Răspunderea Extinsă a Producătorilor (OIREP) conform OUG nr. 92/2021, art. 60, alin. 3. 796 de UAT-uri nu aveau încheiate contracte cu OIREP.

● 2.222 de UAT au solicitat acoperirea de către OIREP-uri a costurilor de gestionare pentru deşeurile municipale care fac obiectul Răspunderii Extinse a Producătorului (OUG nr. 92/2021, art. 60, alin. 4). 903 UAT-uri nu au solicitat acoperirea acestor costuri de către OIREP-uri.

● 2.092 UAT-uri au utilizat sumele încasate pentru acoperirea costurilor de gestionare pentru deşeurile municipale care fac obiectul Răspunderii Extinse a Producătorului exclusiv pentru scopurile cărora le sunt destinate (OUG nr. 92/2021, art. 60, alin. 6). 1.033 nu au utilizat astfel aceste sume.

● 2.887 de UAT au respectat prevederile OUG nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu, art.9 alin. 1, lit. p şi art. 11, alin. 2). 238 nu au respectat aceste prevederi.

● 2.601 UAT-uri au atribuit contracte de delegare a gestiunii pentru activităţile de sortare, tratare şi/sau depozitare, prin eliminare, a deşeurilor municipale prestate de operatori ce dețin autorizaţie de mediu. (Articolul V din OUG nr. 133/2022, modificat de articolul unic din OUG nr. 30/2023). 524 de UAT-uri nu au atribuit contracte de delegare pentru aceste activităţi.

● În 2022, conform datelor raportate de UAT-uri, a fost colectată o cantitate totală de deşeuri municipale de 5.325.663,22 tone.

● Din cantitatea totală colectată, 2.551.689,31 tone au fost tratate astfel: 1.394.816,05 tone au fost sortate, 66.288,02 tone au fost compostate, iar 1.090.585,25 tone au fost tratate în TMB (instalațiile de tratare mecano-biologică).

agerpres 18051283 site
Sursa foto: Agerpres

● Din cantitatea totală tratată, 688.079,64 tone au fost reciclate, iar 410.534,02 tone au fost valorificate cu precădere în instalații de valorificare energetică.

● Din totalul colectat, o cantitate de 4.227.049,55 tone a fost depozitată în depozitele conforme existente în România.

● Din totalul cantității depozitate, 2.773.973,91 tone au fost depozite fără tratare, ceea ce reprezintă un procent de aproximativ 66%. Trebuie făcută precizarea că este permisă doar depozitarea deșeurilor ce au trecut în prealabil printr-o operație de tratare, însă în lipsa instalațiilor sau a funcționării celor existente această obligație nu a putut fi îndeplinită. Din păcate, România se află în infringement pe acest aspect, și anume Cauza nr 2020_2355, cunoscută și sub numele de Cazul Mallagrota.

● Cantitatea totală de deşeuri reciclate raportată la cantitatea totală colectată, în anul 2022, a fost de aproximativ 13%, față de minimul de 50% ce trebuia atins în 2022.

● Referitor la cantitatea totală depozitată raportată la cantitatea totală colectată, în anul 2022, procentul de deviere de la depozitare a fost de aproximativ 21%, în condițiile în care la nivelul anului 2035 trebuie atins un nivel de 90%.

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

Hajjat Minsa Kabanda: „Cred că putem lucra împreună, Green Group şi Uganda, pentru a porni o industrie de reciclare în ţara mea“

Criza deșeurilor din Uganda și-ar putea găsi soluții în România, unde Green Group a construit unele dintre cele mai...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services