Regulamenul european Net-Zero Industry Act a atribuit României obligația de a depozita subteran 10 milioane tone de CO2, țintă care trebuie îndeplinită până în 2030. Este a doua cea mai mare cotă din UE (dintr-un total de 50 milioane tone CO2), după cea atribuită Țărilor de Jos. Pentru a afla cum se va face această stocare și care sunt provocările din domeniu am vorbit cu Ionuț-Sorin Banciu, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon.• ecologic
ecologic: România ar trebui să depoziteze 10 milioane tone de CO2, țintă care trebuie îndeplinită până în 2030. Cui îi revine această obligație, statului sau companiilor?
Ionuț-Sorin Banciu, vicepreședinte al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul minier, petrolier și stocării geologice a dioxidului de carbon: Aceste obligații nu revin statelor membre, ci companiilor care sunt responsabile pentru emisiile de gaze cu efect de seră. Comisia Eruropeană a pus pe ele sarcina de stocarea a dioxidului de carbon, stocare necesară mai ales în industriile „hard to abate“, cum sunt industriile cimentului, petrochimică, metalurgică, dar și încălzirea rezidențială, domenii care nu se pot decarboniza altfel decât stocând dioxidul de carbon.
Avem trei mari companii, OMV Petrom, Romgaz și Black Sea Oil & Gas care trebuie să stocheze până în 2030 o cantitate de 10 milioane tone de dioxid de carbon. Este o provocare uriașă pe care sunt sigur că o vom depăși pentru că noi, în România, avem o structură geologică care permite această stocare și mai avem și aptitudini în domeniul industriei petroliere.
Astfel unele companii vor ajuta alte companii pentru a rămâne relevante și competitive pe piața europeană, în condițiile în care, alocările de certificate de gaze cu efect de seră gratuite se vor reduce și va intra în vigoare mecanismul de „carbon border adjustment“, mecanism care va taxa practic dioxidul de carbon aferent importurilor de fertilizanți, oțel, energie electrică și așa mai departe.
ecologic: Este fezabil din punct de vedere economic acest sistem de stocare?
Ionuț-Sorin Banciu: Sistemul este fezabil, dar la cantități mari. Dacă nu ai emițători și sarcini mari, este greu să dezvolți proiecte care să fie fezabile din punct de vedere economic.
Olandezii, britanicii, americanii au proiecte fezabile pentru că au și fluxuri de dioxid de carbon. Sunt companii care captează dioxidul de carbon, îl introduc pe o singură conductă spre unul sau două situri de stocare cu capacități foarte mari și atunci toată această operațiune devine rentabilă deoarece costurile sunt mai mici decât prețul certificatelor de carbon.
Bineînțeles că dacă nu este fezabil, există tot felul de mecanisme prin care statul poate interveni cu anumite contracte pentru diferență, garantându-i investitorului că dacă prețul dioxidului de carbon este mai mic decât costul stocării, îi compensează diferența de cost. Sunt tot felul de mecanisme la care noi, ca autoritate de reglementare, ne uităm pentru a găsi un sistem care să funcționeze în România. Eu cred că putem deveni un hub regional care să dezvolte acest business, mai ales în zonele unde nu mai avem locuri de muncă, unde avem zăcăminte depletate, aflate la limita profitabilității și unde genul acesta de injectare de dioxid de carbon poate crea valoare adăugată.
ecologic: Unde se face această stocare?
Ionuț-Sorin Banciu: Noi avem deja o primă analiză macro cu niște zone geologice mari unde s-ar putea face stocarea. Bineînțeles că se fac niște analize aprofundate, pentru a se evita potențiale scăpări de dioxid de carbon, pentru că regula este să menții pe termen lung dioxidul de carbon acolo. Există soluții de captare la coș, există soluții și tehnologii de captare la fabricile de ciment. De la noi din țară au fost depuse trei proiecte pe fondul de inovare al Uniunii Europene care, pentru moment, este singura sursă de finanțare pentru un astfel de proiect.
Trebuie însă să ieşim din paradigma aceasta, pentru că dacă Uniunea Europeană impune niște ținte, trebuie vină și cu finanțare pe acest tip de proiecte. Ori aceste proiecte nu mai sunt de mult inovative, pentru că această tehnologie a apărut în țările bogate în petrol, unde injectarea de dioxid de carbon s-a făcut și se face în scopul de a se scoate și ultimele resurse de petrol de pe fundul zăcămintelor, operațiune care se numește Enhanced Oil Recovery.
ecologic: Care sunt țările cele mai avansate în stocarea dioxidului de carbon?
Ionuț-Sorin Banciu: Țările nordice sunt cele mai avansate și în acest domeniu. Norvegienii fac asta, olandezii au un mare proiect numit Portos prin care strâng emisii din Germania, din Olanda și Belgia, le transportă în conducte pe mare și apoi le injectează în zăcăminte offshore. Pentru că aceste zăcăminte, care sunt pe final, pot fi folosite în acest scop. La noi, în România, problema este că zăcămintele noastre nu au ajuns la limită. Există o companie care începe acum să sondeze zăcămintele offshore. Costul e mai mare acolo, dar riscurile sunt mai mici pentru că nu apar alte probleme, cum ar fi cele cu comunităţile locale.
Cu toate că noi încercăm să facem o comunicare proactivă, constatăm că există comunității locale care nu înțeleg ce înseamnă injectarea de dioxid de carbon în sol și, din cauza unor percepții negative, resping proiectele noastre.
De aceea federația companiilor care au obligaţia de a stoca dioxidul de carbon a început deja să facă o comunicare proactivă în acest sens. Avem niște modele foarte bune în Franța unde pe fiecare autobuz scrie că dioxidul de carbon nu este o problemă, că el poate fi chiar o oportunitate. Aș vrea ca oamenii să înțeleagă că atâta timp cât tehnologiile sunt sigure, cât se face o monitorizare foarte activă, iar aici noi învățăm de la cei mai buni, nu vor fi probleme. În plus, trebuie să subliniem că dioxidul de carbon nu este atât de periculos cum sunt alte gaze, iar dovada este că există emisii naturale de dioxid de carbon care nu creează probleme.
Aici este rolul autorităților noastre, să ne asigurăm că tehnologiile pe care le folosesc pentru injectare, dar și pentru monitorizarea post-injectare, sunt foarte sigure și că nu vor exista scăpări de dioxid de carbon.
Există deja standarde care privesc tehnologii ce trebuie folosite pentru monitorizarea de adâncime. Noi vrem să avem parteneriate cu țări din Uniune, dar și din afara ei, pentru că Norvegia, Marea Britanie, Canada și SUA au deja o mare experiență în acest domeniu. Totul trebuie văzut ca o oportunitate și nu ca o problemă.
ecologic: Este oportunitate pentru cine? Pentru companii?
Ionuț-Sorin Banciu: Și pentru companii, dar și pentru România, pentru că astfel putem dezvolta un nou model de business în zone unde există acest deșert industrial, acolo unde nu mai ai prea multe activități şi unde poți recalifica foarte ușor oamenii din petrol și gaze, pentru că nu este mare diferență între extragere și injectare, sunt practic aproape aceleași tehnologii.
Într-un scenariu în care este clar că în România vom avea un declin al producției de petrol și gaze, pentru că asta ne arată zăcămintele pe care le avem, injectarea de dioxid de carbon este o oportunitate să folosim aceste rezervoare din subsol pentru genul acesta de activități, care, după părerea mea, poate fi chiar un model de business.
Avem situri de stocare, știm unde s-ar putea face, există tehnologii pentru captare, ceea ce lipsește este veriga între cele două, rețelele de transport. Aici Statul trebuie să intervină cu o strategie, un plan, un roadmap în care să se spună care vor fi siturile de stocare și cum vom face legătura cu ele. Fără sprijinul Statului, va fi complicat.
De aceea, în comitetul interministerial pe schimbări climatice există un grup de lucru pe tema acestor tehnologii, grup din care fac și eu parte și în care se discută toate aspectele acestea, pentru că, așa cum am zis, obligaţia există în condițiile în care există un regulament european care spune nominal ce companii sunt responsabile și ce sarcini au.
Au existat bineînțeles discuții pe această temă, s-a spus că sarcinile sunt disproporționate, dar formula de calcul și principiile din regulament sunt clare și ele sunt legate de producție. Noi, avem o producție încă mare de petrol și mai ales de gaze, suntem pe locul 2 în Europa după olandezi.
ecologic: Stocarea dioxidului de carbon implică investiții mari. Sunt ele posibile în România de azi?
Ionuț-Sorin Banciu: Da, acest gen de investiții este fezabil. V-am dat exemplul Olandei unde există acel mare proiect în Marea Nordului, numit Portos. Acolo discutăm de zeci de miliarde de euro și trebuie spus că în acele ţări intervine statul cu cofinanțare, pentru că nu se poate altfel.
Bineînțeles că totul depinde și de capacitate, de cât îți propui să stochezi. Pentru ca investiția să fie fezabilă trebuie să discuți de minimum un milion de tone de dioxid de carbon pe an. Sunt costuri relativ mari, dar ele vor scădea în timp. Așa au început și tehnologiile de energie solară, așa au început și cele de energie eoliană. La început costurile au fost mari, apoi totul a devenit un model de business și acum parcurile solare sunt cel mai bun exemplu: cu cât produci mai mult, cu atât costul scade și atunci investiția devine mai rentabilă.
ecologic: Pactul Verde European nu mai are aceeași putere ca acum patru ani. Credeți că acest lucru va afecta obiectivele de decarbonizare ale Europei?
Ionuț-Sorin Banciu: Nu, Europa nu pare să renunțe la țintele de reducere de emisii. Recent, a fost anunțată ținta pentru 2040, o reducere cu minimum 90% a emisiilor. Da, nu va mai fi în prim planul discursului politic ecologia și clima, va fi competitivitatea.
Or competitivitatea industriei poate crește prin decarbonizare. Ai de ales. Ori mergi pe industriile clasice și le faci pe acelea mai atractive, ori o parte din industriile pe care le ai le redirecţionezi către industrii verzi cu emisii reduse, crescând astfel competitivitatea pe această parte. Ne uităm la marile companii din petrol şi gaze care au înţeles că, mai devreme sau mai târziu, producţia de petrol nu va mai fi un model de business și investesc de pe acum în hidrogen, în eolian, în parcuri solare.
Există un proiect uriaș de 45 milioane de tone de dioxid de carbon ce vor fi stocate în Emiratele Arabe, un exemplu al modului vizionar în care marile companii văd viitorul.
Noi, în România, putem deveni un hub în spațiul acesta al nostru, în care avem Polonia, Bulgaria, state care nu au acces la mare și care nu au structura noastră geologică. Pentru că nu toată lumea poate să ducă dioxidul de carbon în Marea Nordului, unde sunt proiectele acelea mari, pentru că nu își vor permite costurile de transport. Și atunci, politic, strategic vorbind, geopolitic chiar, România poate fi o opţiune fezabilă de stocare a dioxidului de carbon pentru toate țările din această zonă a Europei.•
