Lobby pentru construirea reactoarelor modulare mici în România

Sursa foto: gov.ro

„România este interesată de intensificarea cooperării româno-americane în vederea consolidării Iniţiativei celor Trei Mări, a promovării obiectivelor economice comune şi a securităţii regionale, a afirmat, pe 6 septembrie a.c., premierul Marcel Ciolacu la întrevederea ce a avut loc la Palatul Victoria cu reprezentantul special al preşedintelui SUA pentru probleme climatice, John Kerry, aflat la Bucureşti cu ocazia Summitului şi Forumului de Afaceri al I3M (Iniţiativa celor Trei Mări).

De asemenea, premierul a exprimat interesul României pentru orientarea Iniţiativei celor Trei Mări către domeniile energiei cu emisii reduse de carbon şi al energiilor regenerabile, nucleară şi pe bază de hidrogen.

La întâlnirea cu John Kerry, Marcel Ciolacu a menţionat dorinţa unor companii majore din SUA de a realiza investiţii noi în România, exprimându-şi speranţa că lucrările Forumului de Afaceri al Iniţiativei celor Trei Mări vor contribui la concretizarea acestor investiţii, a precizat Executivul într-un comunicat de presă.

Trebuie menţionat faptul că România este prima ţară din Europa care s-a arătat interesată de înlocuirea termocentralelor pe cărbune cu reactoare modulare mici (SMR).

Cu toate că mai multe ONG-uri, printre care şi Greenpeace România, s-au opus punerii în practică a acestui proiect, în data de 24 mai 2022 Nuclearelectrica a anunțat montarea în colaborare cu compania americană NuScale a primului reactor modular mic (SMR), pe amplasamentul fostei termocentrale de la Doicești din județul Dâmbovița.

Conform Societăţii Naţionale Nuclearelectrica „tehnologia SMR a NuScale este cea mai matură în ceea ce privește aprobările, fiind prima și singura tehnologie SMR din lume care a primit aprobarea din partea Comisiei SUA de Reglementare Nucleară în august 2020 şi are în același timp și cele mai avansate planuri de implementare, cu contracte deja confirmate pentru dezvoltarea componentelor sale.“

Imediat după întâlnirea cu John Kerry, premierul Marcel Ciolacu l-a primit, tot la Palatul Victoria, pe John Hopkins, CEO NuScale. „Gestionat strategic, cu toate resursele disponibile, actualul context va aduce României toate avantajele unui lider pe piața energetică. Creșterea capacității de producţie a energiei în România, inclusiv prin susținerea tehnologiei reactoarelor modulare de mici dimensiuni, va face mai accesibilă energia pentru români și pentru economia românească“, a afirmat premierul României în cadrul întâlnirii.

Șeful Executivului a punctat faptul că România susține includerea energiei nucleare în taxonomia europeană și în Programul Fondului de Modernizare. În acest context, el „a încurajat compania NuScale să aibă o prezență activă în România și să colaboreze cu Societatea Națională Nuclearelectrica, în calitate de operator național și regional“.● ecologic

Newsletter Ecologic

Primește știrile pe e-mail. Introdu adresa de email și apasă butonul Mă abonez

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Articole recente:

Cătălina Marga va încheia mandatul de director financiar al RetuRO

RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) din România, a anunțat că după mai bine de doi ani în care...

Newsletter

Primește știrile din site-ul Ecologic direct pe e-mail:

Din aceeași categorie:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Folosim cookie-uri pentru a vă oferi cea mai bună experiență online. Prin acord, acceptați utilizarea cookie-urilor în conformitate cu politica noastră privind cookie-urile.

Privacy Settings saved!
Setările de confidențialitate

Când vizitați orice site web, acesta poate stoca sau prelua informații pe browserul dvs., mai ales sub formă de cookie-uri. Controlează-ți aici serviciile personale de cookie-uri.

Aceste cookie-uri ne permit să numărăm vizitele și sursele de trafic, astfel încât să putem măsura și îmbunătăți performanțele site-ului nostru.

  • _ga
  • _gat
  • _gid

Decline all Services
Accept all Services