Noul vicepreședinte executiv al Comisiei Europene şi responsabil pentru European Green Deal este europarlamentarul Maroš Šefčovič. El îl înlocuieşte pe Frans Timmermans, care a renunţat la această funcţie pentru a candida în alegerile din Olanda.
Maroš Šefčovič s-a născut pe 24 iulie 1966 la Bratislava. Inițial s-a înscris la Universitatea de Economie din orașul său natal în 1984, dar după un an a părăsit universitatea pentru a urma cursurile Institutului de Stat de Relații Internaționale din Moscova, unde a studiat din 1985 până în 1990.
În iunie 1987, Šefčovič a solicitat aderarea la Partidul Comunist din Cehoslovacia. După perioada de candidatură de doi ani în care a „aprofundat cunoștințele despre marxism-leninism“, a depus o cerere de aderare la partid în mai 1989. Partidul i-a aprobat cererea, astfel că de la 1 iunie 1989 Maroš Šefčovič a devenit membru al Partidului Comunist al Cehoslovaciei. După câteva luni, în noiembrie 1989, a avut loc Revoluţia de Catifea, după care Cehoslovacia a revenit la democraţie.
În 2000, el a obținut un doctorat în drept internațional la Universitatea Comenius din Bratislava. Subiectul tezei sale a fost „Izvoarele dreptului UE și procedurile legislative respective“.
Maroš Šefčovič a fost un personaj activ în politica internă a Slovaciei, fiind chiar unul dintre candidaţii la alegerile prezidențiale din anul 2019 pe care le-a pierdut împotriva lui Zuzana Čaputová.
El este membru al Comisiei Europene din 2009, unde a ocupat funcția de comisar european pentru educație, formare, cultură și tineret din 2009 până în 2010 și vicepreședinte al Comisiei Europene pentru relații interinstituționale și administrație din 2010 până în 2014. De asemenea, a fost comisar european pentru energie din 2014 până în 2019. Desemnarea sa în funcţia de vicepreședinte executiv al Comisiei Europene şi responsabil pentru European Green Deal a fost susţinută de grupul din care face parte, cel al socialiştilor de centru-stânga din Parlamentul European.● ecologic