Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a emis în data de 17 iunie a.c. acordul de mediu pentru proiectul de finalizare a lucrărilor aferente obiectivului Amenajarea Hidroenergetică Livezeni – Bumbești, amplasat pe teritoriul administrativ al localităților Bumbești-Jiu (județul Gorj), Aninoasa și Petroșani (județul Hunedoara).
Acordul de mediu stabilește măsuri și condiții care trebuie respectate atât în faza de finalizare a lucrărilor, cât și în perioada de operare, astfel încât impactul asupra mediului să fie redus până la nivelul nesemnificativ. Una din cele mai importante măsuri este aceea de renunțare la captarea Dumitra, care va fi pusă în conservare. O altă măsură importantă este aceea legată de refacere a conectivității râurilor prin realizarea de scări de pești adaptate speciilor din zonă.
„Finalizarea lucrărilor la această amenajare hidrotehnică va conduce la suplimentarea capacității de producție energie anuală cu 283 GWh/an și poziționează România în direcția unui sistem energetic mai verde și mai independent. Acordul de mediu a fost completat cu clarificări și detalieri ca urmare a observațiilor primite în perioada de consultare asupra deciziei de emitere a acordului de mediu și a proiectului de acord de mediu“, a declarat ministrul Mircea Fechet.

Nu ştim dacă Defileul Jiului mai are sau nu statutul de Parc Naţional şi dacă o parte din acesta mai este și sit Natura 2000. Dacă construcţiile hidrotehnice vor fi reluate, în mod cert Defileul Jiului nu va mai avea nimic în comun cu un parc naţional.
„Este cel mai grav proiect de acest fel. Pe de o parte, trece peste o hotărâre definitivă a instanţei, care a anulat autorizaţiile de construire şi, pe de alta, afectează iremediabil Parcul Naţional şi situl Natura 2000, cu habitatele lor naturale. Defileul Jiului este poate cel mai spectaculos şi important Parc Naţional, deoarece protejează ultimul mare râu de munte care mai curge liber în Carpații românești”, a declarat pentru Europa Liberă, biologul Călin Dejeu, activist de mediu. „Râul Jiu va rămâne pe alocuri doar un firicel de apă, iar dezvoltarea speciilor acvatice, în frunte cu vidra – specie strict protejată – și a mamiferelor va fi puternic afectată. Întregul ecosistem al zonei va fi dat peste cap“, a adăugat Călin Dejeu în noiembrie 2024.
Între timp, un (fost) ministru în ţara cu cele mai mari preţuri la curentul electric din Europa, a pornit un război total împotriva ONG-urilor de mediu, considerate a fi vinovate de toate problemele din domeniul cel mai corupt din România, cel al energiei.● Matei Dumitru

